McCann PR a organizat un tur al orasului pentru Enel, ca parte a proiectulului "City of Energy", care a constat intr-o plimbare cu autobuzul pe la trei posturi de transformare Enel. Posturile de transformare au devenit puncte de atractie turistica dupa ce au fost desenate de artisti urbani, arata un comunicat emis de agentie.
Turul a pornit din fata Ateneului Roman, iar prima oprire a fost pe Splaiul Independentei, unde artistul urban Allan Dalla a creat primul desen anamorphic din Romania. Lucrarea, privita dintr-un anumit punct fix, dezvaluie unul dintre personajele deja cunoscute ale artistului.
A doua oprire a fost la postul de transformare Enel din Titan. Aici, Sweet Damage Crew, Boeme si Flix au realizat portretele a trei personalitati marcante din istoria electricitatii: Benjamin Franklin, diplomat, filozof, profesor si om politic, ce i-a uimit pe oamenii de stiinta din toata lumea cu experimentele sale din domeniul electricitatii, Andre Marie Ampere, fizician si matematician francez, considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului, si Michael Faraday, fizician si chimist englez, realizatorul unor cercetari importante privind cunoasterea electromagnetismului si dezvoltarea aplicatiilor acestuia.
























