[Strada e pe bani] Sweet Damage Crew. There is no business like graffiti business!

There is no business like graffiti business! Yes sir, asta scrie la about-ul de pe Facebook al băieților de la Sweet Damage Crew. Grafferi la bază, dar cu lucrări și colaborări care acoperă un spectru mult mai larg, băieții sunt unii dintre cei mai prezenți artiști din street art-ul autohton. Cine și-ar fi imaginat acum 10 ani că un grup de grafferi va face trecerea de la metrouri și trenuri la pereți de birouri sau muraluri de mari dimensiuni, aducând astfel profit pasiunii? Probabil nimeni, iar dacă o mai și spuneai cu voce tare, aveai toate șansele să facă lumea mișto de tine. 

Dar băieții au crescut și au văzut că ce-au învățat stând pe stradă poate genera câștiguri mai târziu. Street art-ul, graffiti-ul și paste-up-ul au ajuns apreciate, iar autorii lor s-au detașat de imaginea unor "huligani care mâzgălesc pereți"; azi, ei sunt invitați în muzee și galerii.

Încurajarea artei stradale și a artiștilor care o reprezintă e primul pas către o societate colorată care respectă diversitatea și care înțelege nevoia culturală. Totuși, nu vorbim încă despre o normalitate, dar speranța și inerția există.  

Despre munca pe care o presupune traiul din street art, am vorbit cu Cage, membru al Sweet Damage Crew alături de Biex, Recis, Lost.Optics, Pandelee, Boeme & Shatran.

Primele can-uri testate

Înainte de a lucra împreună sub forma unui crew, fiecare dintre noi a avut diferite proiecte comerciale pe cont propriu. Îmi amintesc de primul meu proiect comercial, dacă îi poți spune așa. A fost prin 2001 la o sală de calculatoare. Ei nu aveau bani de dat pe graffiti, eu nu aveam cine știe ce experianță în domeniu, așa că am făcut un barter.

Am desenat pentru ore gratuite de internet, multe ore, nu de alta, dar internetul era o raritate acum 18 ani. Din păcate, nu mai există nicio imagine sau dovadă vie a acelei lucrări. S-a dus de mult. E Mega Image acum. La rândul lor, colegii mei, Recis, Lost.Optics, Biex, Pandele, Boeme, Shatran, toți au început cu job-uri mici, pe la o rudă, pe la o cunoștință, la o terasă, bar, cafenea, pe unde au apucat.

Prima lucrare comercială de mare amploare pe care am avut-o în formulă de crew a fost cea din clubul Goblin, din București. Au fost nopți în care ne-am făcut paturi din canapelele din club și am dormit acolo ca să nu mai pierdem timpul pe drum.

Gândindu-mă acum la acele momente, aș spune că a fost o dovadă de inconștienta pură. Toata ziua dădeam cu spray-ul în subsolul ăla lipsit de aerisire și noaptea ne culcam tot acolo. Cu siguranță plămânii noștri au apreciat asta.

Artist vs. brief

În continuare, dualitatea asta e o problemă delicată. Mereu creează discuții în cadrul crew-ului. Suntem diferiți și avem, de cele mai multe ori, viziuni diferite asupra fiecărei lucrări. Chiar dacă în final ajungem la un consens, problema rămâne. Deși artistul încearcă să își pună destul de mult amprenta asupra lucrării, brieful, mai ales în cazul lucrărilor făcute cu clienți mari, e cel care primează.

De cele mai multe ori ajungi la niște compromisuri astfel încât să fie toată lumea mulțumită. Tu, ca artist, reușești să-ți impui stilul într-o oarecare măsură, încercând în același timp să respecți tema și cerințele clientului.

Sunt și multe alte lucrări în cazul cărora clientul acordă libertate de creație și treaba merge mult mai rapid, însă, din păcate, cele mai multe dintre lucrări vin cu indicații stricte și cu idei prestabilite.

De fiecare dată încercăm să explicăm clientului că nu dorim să ne transformăm în niște simpli executanți, ci mai degrabă să ne aducem aportul creativ asupra lucrării. Cu toate acestea, aș spune că se simte o oarecare evoluție.

Cel mai complex proiect comercial

E greu de spus, au fost atât de multe, cred că aș nominaliza aici lucrarea făcută la Therme București. O colaborare între Sweet Damage Crew (în formula Recis, Lost.Optics, Cage, Biex) și Ortaku.

Am avut parte de numeroase întâlniri cu clientul până când am ajuns la varianta finală a artwork-ului și, chiar și așa, au fost necesare modificări pe ultima 100 de metri, direct pe perete, cu o zi înainte de deschidere.

A fost un proiect de mari dimensiuni, migălos, cu dificultăți logistice și cu un program extrem de complicat. S-a lucrat doar noaptea timp de o lună, pe frig, pe ploaie și cu mult, mult noroi, cum îi stă bine unui șantier.

Fee-uri, cote de piață și decizii

Fiecare artist își cunoaște valoarea și știe exact unde se situează și ce cotă are în piață. Dacă ne uităm la anii de început ,4 oameni făceau câte-un job pe 1.000 de lei, cu tot cu vopsea inclusă. Nu mai este cazul, cel puțin nu la cei care au deja un nume în piață și care au colaborat deja cu branduri de renume.

Nu este niciun fel de convenție în comunitate, cum am spus, fiecare își apreciază munca și cere atât cât consideră că valorează. Au fost cazuri rare în care am discutat cu colegii de breaslă și le-am sugerat să cerem sume asemănătoare pentru același proiect pentru care am fost contactați, astfel încât clientul să aleagă arta, stilul artistului, nu prețul.

Scenariul ideal prin care un client alege să lucreze cu un artist este cel în care prețul nu mai e un factor de decizie, ci primează stilul. Depinde foarte mult de ce caută.

Sunt clienți care te caută strict pentru stilul personal de desen, alții te caută pentru că ai un nume în piață și își doresc să colaboreze cu tine, și sunt și cei care, după ce au cerut mai multe oferte, aleg cea mai ieftină variantă.

Da, sunt și clienți pe care îi refuzăm. Motivele principale ar fi cerințele stupide, proiecte care apar de pe o zi pe alta, nepotrivire de caracter, persoane care nu apreciază ceea ce facem dar care vor neapărat un desen așa cum și-l imaginează ei și nu prea exista loc de dialog.

Refuzăm lucrări și din lipsă de timp, dar pe acestea de cele mai multe ori le externalizăm către alți colegi care sunt disponibili.

Arta stradală se dezvoltă, încet dar sigur

Am reușit în ultimii ani să realizăm mai multe proiecte în colaborare cu autoritățile locale, atât din capitală cât și din țară. Feedbackul publicului a fost unul pozitiv, de unde deduc faptul că interesul pentru arta stradală a evoluat, cel puțin în ultima perioadă.

În București am lucrat cu Asociația E.D.I.T și cu Primăria Capitalei alături de care am demarat proiectul intitulat „Outline”, un festival de street art care a avut prima ediție în 2018.

În cadrul Outline am reușit să pictăm două blocuri, unul pe Bulevardul Dimitrie Cantemir (Artist: Recis, SDC) și un altul pe Șoseaua Ștefan Cel Mare (Artist: Lost.Optics, SDC) și două centrale termice RADET realizate de PANDELE SDC, ORTAKU, LUCIAN HRISAV, HOMEBOY LDJ, KAPUT și PULSAR din KAPS CREW.

Pe lângă acest proiect, susținuți fiind de Primăria sectorului 1, am realizat tot în 2018 proiectul „Educație Prin artă”. De data aceasta planul a fost să pictăm pereții școlilor și liceelor din sectorul 1, lucru ce s-a și întâmplat. Astfel, intrarea Colegiului German Goethe are o nouă față dată de Recis (Sweet Damage Crew). Liceul Alexandru Vlahuță are la rândul său o pictură murală realizată de Lost.Optics (Sweet Damage Crew).

De asemenea, alte trei școli au fost pictate în cadrul aceluiași proiect de alți artiști. Sperăm ca în 2019 să reedităm proiectul cu un număr mult mai mare de școli.

Au existat colaborări și cu Ambasada Spaniei împreuna cu STB (fostul RATB) unde colegul nostru Boeme SDC a pictat un tramvai, pe care, probabil, l-ați văzut în circulație prin București pe liniile 1 și 10.

Și în țară lucrurile au început să se miște, Festivalul de Street Art de la Sibiu (SISAF) a ajuns deja la cea de-a 5-a ediție anul acesta și va avea loc între 1 și 7 iulie. În Deva autoritățile locale au demarat un proiect asemănător prin care anul trecut am pictat deja pereții a două școli din oraș. La fel și în Piatra Neamț. Urmează Bacău și Târgu Jiu să se alăture anul acesta orașelor cu deschidere către street art.

O propunere indecentă

Anul trecut ne-a contactat un client privat care ne-a spus că are o vacă. O vacă din fibră de sticlă pe care vrea să o pună pe acoperișul vecinilor, ca să o vadă de pe terasă. Nu putea să pună vaca pur și simplu pe casă, așa că ne-a căutat pe noi, pentru că animalul avea nevoie de un background. Așa că și-a dorit foarte mult să pictam pe acoperișul casei vecinilor. Și acum vaca din fibră de sticlă stă pe acoperiș și paște niște iarbă pictată la umbra furnalelor unor fabrici.

Graffiti și brandurile. La noi nu e ca afară

Sunt sigur că brandurile și-ar dori să aibă colaborări cu artiștii locali, însă nu a venit momentul să o facă la nivelul de afară. Nu s-au aliniat planetele, încă nu s-a ivit oportunitatea. Știi cum e la noi, mereu suntem puțin în urma trendului de dincolo de granițe. Au existat tentative, dar au eșuat din varii motive.

Ce ar trebui să înțeleagă cei cu care lucrăm este că o colaborare de acest gen, între un artist și un brand, trebuie să fie potrivită, să fie o asociere pozitivă privită din ambele unghiuri.

Brandurile ar trebui să-și aleagă artiștii cu care colaborează în funcție de stilul pe care acei artiști îl abordează și să își asocieze la rândul lor produsul cu artistul respectiv. Să fie o comuniune artist-brand care, în cel mai fericit caz, să fie și una de lungă durată.

Se poate trăi din graffiti în România?

Da, se poate, dar cu foarte multă muncă, perseverență și seriozitate, talent și ceva capacități organizatorice și birocratice.