Draftfcb a creat "Tu cum iubesti?", campania de promovare a noii productii originale HBO Romania, "Ramai cu mine", care vorbeste despre iubire printr-o metafora universala: fluturii. Proiectul a debutat cu doua saptamani de teasing, in care fluturi multicolori au fost amplasati in mai multe zone publice din orasele din Romania, arata un comunicat emis de agentie
Campania include elemente neconventionale, sub forma unor cuburi transparente, cu fluturi suspendati in interior, autocolante in statiile de metrou, fluturi amplasati pe cutiile postale, dar si panouri outdoor, machete de presa si bannere online. Campania se desfasoara in perioada 11 noiembrie – 15 decembrie.
"Ideea campaniei a plecat de la fluturii din stomac. Pentru fiecare tipologie a iubirii am creat o specie de fluturi cu un nume sugestiv. Indiferent ca esti un Adonis Imperador, un Tridentis Conjugales sau o Romanticus Incurabilis, urmarind metamorfozele iubirii, in cel mai nou serial HBO, o sa-ti raspunzi poate mai clar la intrebarea Tu cum iubesti?", a declarat Emanuel Borcescu (Head of Art, Draftfcb).
"Proiectul „Ramai cu mine” a fost realizat de oameni implicati si pasionati, iar acest lucru se poate vedea atat pe micul ecran, cat si in campania de promovare a serialului. Ne-am bucurat tare mult sa avem alaturi de noi echipa Draftfcb iar conceptul propus de ei a redat fidel emotia din serial. Fluturii, in toate formele lor (de la machete in print, la bannere on-line si cuburi supradimensionate), au fost primiti cu entuziasm de catre public iar reactiile pozitive continua sa apara", a declarat Irina Catanchin (PR & Marketing Manager, HBO Romania).

























