In urma afilierii la reteaua globala FCB, Draftfcb Bucharest se transforma in FCB Bucharest. Un comunicat din partea agentiei anunta ca brandul retelei FCB trece printr-un proces de simplificare la nivel mondial, initiat de Carter Murray, care ocupa de sase luni functia de Global CEO al Draftfcb.
“In urma cu sapte ani, a avut loc fuziunea dintre doua branduri distincte, Draft si FCB. Cele doua entitati au devenit intre timp una singura, cu o oferta de servicii unica, desavarsita. De aceea, este momentul sa simplificam si denumirea brandului, pentru a ilustra identitatea si directia comuna”, explica Carter Murray (Global CEO, Draftfcb).
Rebranding-ul redenumeste intreaga retea globala, care se va numi de acum incolo FCB (Foote, Cone & Belding). Pentru fiecare birou local se va adauga numele orasului in care opereaza: FCB Bucharest, FCB Paris, FCB Chicago. Vor exista si piete unde, ca urmare a cotei de participare si a relevantei locale, numele unor companii achizitionate de FCB se va pastra in denumirea agentiilor. Un exemplu il constituie filiala din Londra, ce va purta numele de FCB Inferno. Si competentele specifice ale anumitor agentii vor fi precizate in numele anumitor agentii, cum ar fi FCB Health. Vor exista si situatii in care denumirea FCB va fi insotita de numele unei personalitati recunoscute si respectate in industrie, pentru a evidentia capacitatile si reputatia agentiei. Un exemplu este New York, unde agentia va fi redenumita FCB Garfinkel.























