Grupul de comunicare V+O anunta lansarea companiei Unlimited Production, specializata in furnizarea de solutii de productie personalizata. Unlimited Production actioneaza independent in cadrul grupului V+O, deservind proprii clienti, dar si pe cei din portofoliul grupului. Compania ofera servicii de creatie, design si productie pentru print publicitar, print de mari dimensiuni, papetarie personalizata, ambalaje, respectiv materiale pentru evenimente si productie audiovizuala integrala (de la concept, scenariu, productie pana la filmari si editare), precizeaza un comunicat emis de V+O Communication.
Printre clientii grupului se numara Bancpost, COSMOTE Romania, Germanos, Euroins Romania, Kanal D, Raffaello, Romtelecom, Studio Moderna, Tagor/Adora, Wizrom Group.
"Decizia raspunde solicitarilor in crestere venite din partea clientilor grupului, reprezentand in acelasi timp o abordare strategica a pietei de profil", a declarat Lori Visa (Director General, Grupul V+O).
Catalin Zecheru, numit in functia de Director General al noii companii, are o experienta de peste 9 ani in acest domeniu. Dintre proiectele sale fac parte amenajarea de standuri expozitionale, campanii promotionale in magazine, productie de materiale pentru evenimente si caravane (Ciucas Oktoberfest, Serbarile Timisoreana, Drumul Mingii), conferinte de specialitate si campanii nationale de POSM-uri pe canale de comunicare on si off trade. A lucrat pentru clienti mari din FMCG – producatori de bere, bauturi carbogazoase, dulciuri, cosmetice – din telecom si domeniul financiar-bancar.





















