Daca nu stiati de conceptul de volunturism, venim in ajutor. Noi mai putin, de fapt. Doar dam mai departe ce face Alin Grigore impreuna cu echipa de volunturisti. Actionand sub umbrela Clubul Roman pentru Volunturism, un grup de tineri vor sa readuca la lumina frumusetea traditiei romanesti si a locurilor uitate ale tarii. Programele lor cuprind drumetii, concursuri de fotografie sau actiuni de ajutorare a unor zone defavorizate si a localnicilor lor. Si, pe principiul Humans of New York, tot ei au deschis pagina Oameni ai satului romanesc, un mic portal catre ruralul din Romania si oamenii lui. Mai in detaliu despre ce, cum, cine si de ce ne spune Alin, Presedintele ONG-ului:
Clubul Roman pentru Volunturism este o organizatie independenta, neguvernamentala, non-profit, fara scop patrimonial si apolitica, ce isi propune sa contribuie la dezvoltarea durabila (culturala, educationala, sociala, economica) in diferite zone de interes, precum si la dezvoltarea comunitatilor locale si promovarea turismului durabil in special in randul tinerilor, contribuind astfel la schimbarea atitudinilor acestora fata de mediu, avand la baza valori precum: calitatea, continuitatea, echilibrul.























