[Twitter. Ultimii mohicani] Raluca Răducanu: Suntem o poiană a lui Iocan mai mare, dar satul nostru nu e animat de venirea lui Jupuitu, ci de venirea partidelor cu oferta electorală

Raluca Răducanu, expertă în politici europene, și-a făcut cont pe Twitter în aprilie 2009, după violențele de la Chișinău. Atunci semăna cu o scenă de război. Apoi, s-a făcut liniște și a început să descopere rețeaua socială și oamenii ei. A scris, până acum, peste 28.000 de tweet-uri. Despre politica românească sau internațională, film, cărți, muzică, viața dintre ele.

A rămas pentru că este o mare consumatoare de știri, iar Twitter i le livrează la pachet cu oameni și comentarii inteligente.

E un amestec ce provoacă un anumit tip de dependență. Apoi, ne cam știm unii cu alții, am devenit un soi de comunitate virtuală de care nu am nici un motiv să mă rup.

Despre această dependență, oameni, relațiile din online, informații și lumea comprimată în 140 de caractere vorbește Raluca în textul de față. 

Începutul

În 2009, aprilie, imediat după violențele din #pman, de la Chișinău. Am primit pe mail o invitație de la cineva dintr-o instituție europeană, cu care colaboram atunci, și care folosea twitter ca sursă alternativă de informare. Sau dezinformare. Era un melting pot.

Atmosfera de atunci

Nu-mi amintesc exact atmosfera generală, rețin doar că ce urmăream eu atunci când m-am înscris semăna cu o scenă de război; o mulțime de mesaje contradictorii dintre care multe nu aveau nici o legătură cu realitatea, conturi false, imagini cu incendieri, victime, nu lipsea nimic.

Eu postam destul de puțin, în general ca să corectez neadevărurile care veneau de acolo. Apoi s-a făcut liniște și am început să descopăr Twitter și oamenii lui. Am continuat să scriu mai mult despre Republica Moldova, poate de-asta mulți au și crezut că sunt de acolo. Unii încă mai cred. :)

Evoluție

Pentru mine, Twitter nu a fost niciodată românesc, nu m-am uitat niciodată la el așa și de-asta îmi e un pic greu să descriu bucățica românească a lui.

Subiectele care ne adună sunt aceleași – politice, sociale, varii emisiuni tv, altădată era fotbal, acum e tenis, mici întâmplări cotidiene.

Suntem o poiană a lui Iocan mai mare, dar spre deosebire de satul lui Moromete, satul nostru nu e animat de venirea lui Jupuitu cu “fonciirea”, ci de venirea partidelor cu oferta electorală. Alegerile sunt, cred, cele mai importante momente.

Ce urmărești

Am văzut acum că urmăresc 626 de conturi. Nu toate sunt oameni. Cred că urmăresc mai multe instituții internaționale, centre de analiză și trusturi de știri decât oameni. Nu am calculat niciodată, dar, din ce văd în feed, așa pare.

Oamenii i-am descoperit fie din recomandările Twitter, fie din conversații, fie din RT-uri interesante ale altora. Și mai e categoria de analiști internaționali, diplomați etc pe care îi știam înainte să îmi fac cont pe Twitter și pe care îi urmăresc pentru că mă interesează ce spun.

Relațiile. Oamenii

Relațiile sunt ceva mai neutre, iar coversațiile mult mai inteligente. Nu oricine poate exprima esențialul în 140 de caractere. Aici e mai puțină gălăgie și mai mult conținut. Și mai mult umor, și mai mult sarcasm, ironie. E un melanj foarte interesant.

Pe Facebook, de exemplu, cu foarte puține excepții, am în listă doar oameni pe care i-am întâlnit cel puțin o dată. Are și o dimensiune personală, pe lângă cea profesională. Twitter e doar despre conținut, fără așteptări.

De ce e important Twitterul 

Datorită conturilor pe care le urmăresc, eu mi l-am făcut o sursă de informare. În momentul acesta, cred că e cea mai completă și în acord cu interesele mele. În general, informația se găsește peste tot, nu doar aici, însă ce are twitter doar al lui e posibiliatea pe care le-o oferă utilizatorilor de a fi oriunde oricând și de a discuta instant cu oameni din alte colțuri ale planetei.

Poți fi în Iran, în Rusia, în Venezuela, la Chișinău sau Kiev, poți participa la Primăvara Arabă. Din păcate, nu poți fi și în Coreea de Nord. Ar fi fost și mai interesant. E nevoie, desigur, de un ochi critic pentru a distinge ce e real și ce nu în ce se postează pe Twitter, dar posibilitatea de a fi oriunde vrei mi se pare fantastică.

Ce ai descoperit 

Am descoperit mulți oameni interesanți și inteligenți. Cu câțiva dintre ei m-am și întâlnit, alții sunt pe o listă scurtă atunci când ajung în orașele lor. Nu știu dacă am învățat ceva, poate să prescurtez cuvinte și să scurtez linkuri.

E Twitterul pe moarte?

De fiecare dată când aud că twitterul românesc moare întreb “iar?”. Nu știu nici cine o deplânge, nici de ce. Trece mereu pe lângă mine. Cei pe care îi urmăresc eu sunt încă aici – uneori mai activi, alteori mai puțin activi, dar sunt, așa că nu înțeleg când moare twitter și de ce.

De ce ai rămas 

Am rămas pentru că sunt o mare consumatoare de știri, iar twitter mi le livrează la pachet cu oameni și comentarii inteligente. E un amestec ce provoacă un anumit tip de dependență. Apoi, ne cam știm unii cu alții, am devenit un soi de comunitate virtuală de care nu am nici un motiv să mă rup.

Schimbări

Cel mai tare m-a deranjat momentul în care Twitter a început să copieze Facebook. Din fericire, ori n-a reușit, ori s-a oprit la timp. Din încercarea aceasta au rămas, însă, imagini mult mai mari sau articole însoțite de imagini care îmi fac feed-ul un pic mai greu de urmărit. Dar nu e foarte grav.

Twitterul românesc

Îmi plac oamenii pe care îi urmăresc și pe care îi voi mai urmări. Urăsc agresivitatea de orice fel și folosesc cu generozitate “unfollow” sau “block” de câte ori îmi apare în cale.

Recomandări

Îmi place @TheMime. E, probabil, un bot care din când în când postează puncte de suspensie. Mă face să zâmbesc, pentru că nu înțeleg niciodată ce mimează. :) Apoi, mă distrează @DarthPutin și @SovietSergey. Mă distrează și @realDonaldTrump. Deși poate ar trebui să mă sperie, pentru că el chiar e real și, mai mult de atât, președinte al SUA.