[Twitter. Ultimii mohicani] Bogdan Ciuclaru: Să zicem că Twitterul confirmă - și chiar ajută și el - existența satului global

Twitterul nu a boierit niciodată prin România, crede Bogdan Ciuclaru, care si-a facut cont in 2009, a glumit si s-a informat aici, dar acum a cam părăsit corabia. Jurnalistul nu e de acord cu etichetele care se lipesc pe rețelele sociale. 

Dar nu-s de-acord nici cu etichete, gen Facebook egal Sandra Brown, Twitter egal Murakami. Nu-i mai complicat Twitter-ul. E mai slab populat și de-aici ai un feedback mai timid, deci un suport mai neatractiv, spune Bogdan.

Îi place Twitterul pentru că este amuzant și folositor.  Nu îi plac schimbările din rețea care încearcă să măsoare în orice secundă engagement rate-ul la tot ce comunicăm. Despre părțile bune și cele rele, în textul de față:

Începutul

În toamna lui 2009. L-am făcut pentru că era la modă și pentru că părea, la vremea aceea, luat în brațe de multe personaje de la noi, cu ceva notorietate, de la care aș fi gustat ceva content/opinii și cu care mi-ar fi plăcut să interacțiunez.

Atmosfera de atunci

A fost ceva efervescență. Dar de concert de polivalentă, nu de stadion. Muhahahaha! Cred că umorul e o constantă a postărilor mele de pe Twitter. Politică și sport ar fi domeniile mari frecventate și-atunci și-acum. Cișmigiu online!

Cum a evoluat peisajul Twitterului românesc

Nu-mi amintesc să fi trăit momente importante într-o bulă pe care s-o numesc Twitterul românesc. Dar noi ne pricepem la d-astea globale și-mi pare că mai mereu ne-am aliniat la topicurile mari. Lansările de telefoane și glumele aferente, nu? Le-am bifat? Le-am bifat.

Ce urmărești

Dacă ai în jur de 400 de oameni cărora le-ai dat follow nu însemnă că-i urmărești. I-ai strâns într-un sac din mai multe motive: știai de ei și-ai dorit, la un moment dat, să coexiști în trena lor, ți-au câștigat atenția & simpatia cu un twitt sau cu vreun gest sau le-ai dat din politețe un "hai că te urmăresc" și eu pe tine. Deci nu urmăresc pe nimeni în mod deosebit, degeaba te bucuri JimCarrey! :)

Relațiile. Oamenii

Fix în acest moment, în care eu am cam abandonat corabia asta (și-o să explic ce înseamnă asta) n-aș zice că există vreo relație.

De ce e important Twitterul 

E important pe post de sursă. Toată lumea știe că pe-afară se comunică (și) pe Twitter. De exemplu, când am documentat pentru radio incidentul (încă în desfășurare) din Las Vegas, mi-am petrecut câteva ceasuri pe Twitter.

Aici ai informații, declarații/poziții și, cred eu, o chestie importantă, ai o punte directă către un eveniment on going. Jurnalismul acela cetățenesc se propagă, mai ales pe-afară, pe Twitter și e chiar util să arunci o privire și peste materialele, impresiile martorilor.

Ce ai descoperit 

N-am evaluat niciodată serios experiența pe Twitter. E un instrument al vremurilor în care trăim, dar nu mă simt într-atât de competent încât să-mi extrag niște lecții. Să zicem că Twitterul confirmă și chiar ajută și el existența satului global. Baaaam! :)

E Twitterul pe moarte?

Înseamnă că eu am fugit de un biet instrument aflat în agonie? Ce trădător! Păi, nu știu cum se face, dar nu prea a prins. Adică n-a boierit niciodată pe-aici. Așa a fost el mai livid la față!

Dar acum o duce și mai prost pentru că a fost mai atractiv Facebook-ul. Dar nu-s de-acord nici cu etichete, gen Facebook egal Sandra Brown, Twitter egal Murakami. Nu-i mai complicat Twitter-ul. Dovadă că stă la îndemâna celor care comentează, de exemplu, la Vocea României. E mai slab populat și de-aici ai un feedback mai timid, deci un suport mai neatractiv. Tinerii de la noi cred că îmbrățișează, pe bună dreptate, YouTube-ul, care le oferă șansa acelor minute de glorie. 

De ce ai rămas 

N-am prea rămas. Am legat Facebook-ul cu Twitter-ul și mi-am simplificat viața. Foarte rar vin direct și exclusiv pe Twitter. De obicei pun poante sau impresii care n-ar merita audiența largă de pe Facebook. Greșesc oare?

Schimbările din rețea

Cred că platforma a căutat să țină pasul și să le ofere... o să le zic generic, publicitarilor, detalii d-astea care măsoară eficiența campaniilor. Dar e destul de obositor că ne validăm oricând și oriunde engagement rate-ul la tot ce comunicăm. Încă un pretext pentru rapoarte și excel-uri și eu le urâsc pe ambele.

Twitterul românesc cu bune și rele

Mie îmi place Twitter-ul în general, nu ăla românesc, pentru că uneori e amuzant și alteori e mega util. Ca să-i justific utilitatea îmi place să pun, mai ales studenților de la jurnalism, placa aia cu capturarea lui Osama bin Laden, care a fost o informație cu izvor într-o postare pe Twitter. Deci Twitter-ul îți place când îi descoperi trebuința.

Recomandări 

Uite cum e cu recomandările: ești pasionat de cinematografie? Mai e nevoie să-ți recomand eu o revistă de specialitate sau să-ți zic de vreunul de calibrul lui Kevin Spacey‏? Dacă ești pe felia asta cu explorarea spațiului cosmic, cu misiunile celor de la NASA cam știi ce-ai de făcut. Într-o perioadă era un tip, Scott Kelly‏, din perspectiva mea extrem de urmăribil. Era și incă mai e persoana cu cea mai lungă "mutație" în spațiu. Sunt mișto informațiile și experiențele care pleacă de la un astfel de individ? Cam sunt. Dar nu pentru toată lumea.