Cineastul Alex Iordăchescu: Într-un fel, ficţiunea mă face să trăiesc mai intens realitatea

Aţi văzut al doilea episod din sezonul 3 al serialului Black Mirror? E cu un tip care îşi conectează mintea la un joc. Jocul îi accesează fricile reale şi îi croieşte o poveste horror personalizată din care nici c-a mai ieşit. Ceva de genul ăsta se gândeşte şi Alex Iordăchescu să facă până la finalul carierei lui în cinematografie: un film care se modifică pe parcurs, în funcţie de ochii privitorului. Iar ideea asta sigur e nutrită de dragostea interminabilă pe care o poartă genului SF. Vorbind cu el, Alex ne-a dus, de la Star Wars-ul urmărit în copilărie, până-ncoace, în zilele noastre şi puţin spre viitor.

Treaba cu filmul a început când micul Alex era dus de mătuşa lui pe platourile serialului românesc, din '84, Racheta Albă. De aici a urmat o perioadă consistentă de consum cinematografic, dintre care Alex ne-a amintit de Întâlnire de Gradul 3, Dead Zone (de Cronenberg), Brazil de Terry Gilliam sau La Jetee. Studiile l-au plimbat până la Geneva, Belearte, secţiunea Medias Mixtes. Pentru lucrarea de diplomă a realizat primul lui film clasic Le jardin des Autres Roses.

Ușor-ușor, Alex începe să-şi asume cinematografia, în trei acte: de producător, scenarist şi regizor. Dintre toate, producţia îi e cea mai la-ndemână, iar în 2004 deschide, împreună cu Ruxandra Zenide, un studio propriu Elefant Films.

Pentru Alex, fiecare film e o viaţă în miniatură, iar până acum a trăit vieţi precum: Ryna, Copilăria lui Icar (disponibil pe Cinepub), Miracolul din Tekir, Andreea și tramvaiul. Din toamnă, îl aşteaptă încă un ciclu de viaţă; atunci încep filmările la Starfish, o comedie SF a cărei regie îi va aparţine.

"Am văzut cîndva filmul la work-in-progress la TIFF și am fost captivat de lirismul lui Alex Iordăchescu, un cineast exilat din țara realismului în care poezia nu-și mai găsește locul. Cu premiera filmului pe platformă, Cinepub (mai) repară o nedreptate, prezentînd publicului un film îngropat de atenția doar pentru imediat", Lucian Georgescu, fondatorul Cinepub - www.cinepub.ro.

În contextul lansării lungmetrajului Copilăria lui Icar pe Cinepub, IQads a stat de vorbă cu Alex Iordăchescu despre călătoria lui în lumea filmului. 

Călătoria către lumea filmului

Primul contact cu lumea filmului l-am avut pe platoul Rachetei Albe, unde mătuşa mea, Cristiana Nicolae, m-a luat de câteva ori. Pe moment nu mi-am dat seama, dar cred că a jucat un rol important în imaginarul meu. Ulterior, la Beleartele din Geneva am avut o libertate extraordinară, care mi-a permis să explorez şi experimentez propriul meu raport cu ficţiunea.

La Belearte eram într-o secţiune atipică pentru acea epocă, Mediaş Mixtes. Lucram pe proiecte avant-gardiste: internet, video digital şi proto-realitate virtuală. Dar cel mai mult mă interesa sunetul, făceam construcţii 3D cu sunetul.

Progresiv, am introdus dimensiunea temporală (narativă) şi imagini. La un moment dat mi-am dat seama că ce făceam semăna cu un film. Ca să am acces la echipament de filmări, m-am înscris într-un postgrad de cinema. Trebuia să predau un film de diplomă şi am făcut Le jardin des Autres Roses, primul meu film clasic.

Era o perioadă în care îl citeam intens pe Jorge Louis Borges şi universul lui intra în rezonanţă cu primele mele experimentări cinematografice. Am avut în plus profesori deosebiţi care au avut încredere în mine şi să-mi lase această libertate, fiind în acelaşi timp interlocutori atenţi, exigenţi, critici, binevoitori şi generoşi.

Filmele care l-au marcat

În copilărie, Star Wars! Pot menţiona şi Întâlnire de Gradul 3. Preadolescent, a fost filmul Dead Zone de Cronenberg care mi-a plăcut imens. Adolescent, am văzut Brazil de Terry Gilliam care era filmul meu preferat, dar m-a şi deprimat iniţial (nu am mai ieşit 2 săptămâni din casă).

Tot atunci am descoperit La Jetee, un mediumetraj SF de Chris Marker făcut din fotografii, un film cu o poezie şi sensibilitate deosebită, care a jucat ulterior un rol important în dorinţa mea de a face filme.

Ca producător, scenarist şi regizor: la-nceput

Chiar dacă am făcut producţie de la bun început, mi-a luat mult timp să mă consider producător, având impresia că fac producţie din întâmplare şi că nu sunt un adevărat producător. Rolul de regizor, cel pe care l-am exersat cel mai puţin, este în mod curios cel cu care mă identific cel mai mult.

Rolul de scenarist îmi aduce astăzi o satisfacţie deosebită: am impresia că învăţ în fiecare zi, că mă ameliorez şi că descopăr noi aspecte şi posibilităţi narative. Este de altfel un challenge deosebit în ziua de azi: cum să transcrii provocările/paradoxurile lumii contemporane, când ele avansează mai repede decât capacitatea noastră aparentă de a ni le reprezenta sau înmagazina?

Viaţa mea e făcută din coincidenţe şi caut întotdeauna o cale de a favoriza aceste coincidențe. Atunci când am reuşit să-mi ascult intuiția şi să pun rațiunea la serviciul ei, am obţinut tot ce mi-am dorit.

Primul meu proiect major a fost colaborarea cu Ruxandra, pe Ryna. Au urmat alte proiecte importante, cum ar fi Copilăria lui Icar şi colaborarea cu Amos Gitai, una din cele mai frumoase şi intense întâlniri cinematografice.

Satisfacţiile fiecărui rol

Producţia îmi aduce independență, deci este necesară.

Regia îmi aduce ceva aproape indescriptibil: când eşti cu adevărat în filmul tău, se întâmplă lucruri extraordinare pe platou şi în jurul lui. Frontiera între realitate şi ficţiune devine poroasă. Într-un fel, ficţiunea mă face să trăiesc mai intens realitatea.

Iar rolul de scenarist este - cum scriam mai devreme - ca un joc care devine din ce în ce mai interesant pe măsură ce înţelegi regulile. Felul în care scriu îmi aduce aminte de modul în care făceam desen de observaţie la belearte: mă întorc de mai multe ori pe acelaşi traseu, până când simt tensiunea pe care o doresc în fiecare linie.

Este un proces lung, incremental, în care imperfecţia este necesară la început şi lupta constă în a te duce cât mai departe, ținta fiind la o distanță infinită. De aceea trebuie să rămână un joc.

Experienţe şi proiecte importante

Fiecare film e o viaţă în miniatură. Cu o familie temporară şi o poveste care are un început şi un sfârşit. Nu există proiect în care să nu te implici profund până la urmă, fiind vorba şi de producţia unui scurtmetraj.

Deci fiecare film reprezintă o întâlnire cu ceva sau cineva important atât în exteriorul tău cât şi în interior. Fiecare film face ecou unui pattern emoţional de care eşti mai mult sau mai puţin conştient. Poţi să trăieşti tot timpul acelaşi pattern, dar uneori devii conştient de el şi poţi să treci la altceva. Să transcrii procesul emoţional într-un film este, cred, funcţiunea şi miracolul cinemaului, care poate opera prin catharsis.

Dificultăţi

După ce mi-am terminat primul film în 1999, am realizat că investisem toţi banii mei în el şi nu mă gândisem la ce urmează să se întâmple. Am traversat o perioadă de mai mulţi ani lucrând într-un start-up new media, fiind luat de val: lucram la 200% şi uitasem că proiectul meu iniţial era să pun bani deoparte ca să fac un nou film. M-am trezit după mai mulţi ani şi am reluat totul de la zero.

O altă mare dificultate întâmpinată a fost moartea lui Guillaume Depardieu la o săptămână după sfârşitul filmărilor la Copilăria lui Icar. Familia mea m-a ajutat să depăşesc acest sentiment şi să regăsesc încrederea şi bucuria de a mă înlătura din nou misterului creaţiei.

Cu Elefant Films, alături de Ruxandra Zenide, din 2004

Elefant Film a început ca o companie în care ambiţia iniţială era doar cea de a fi coproducători ai propriilor noastre filme, nu ne gândeam să producem alţi regizori. După succesul Ryna, am primit solicitări şi am început să producem alţi regizori. La început timid, prin coproducţii, după care am început să iniţiem producţii cu alţi regizori.

Nu există o linie editorială la Elefant Films. Ca să facem un proiect, trebuie să credem în el, să ne atingă atât pe mine cât şi pe Ruxandra în mod deosebit. Din fericire, am simţit deseori aceleaşi lucruri. Şi cum ne implicăm în proiectele pe care le producem, ele ajung oricum să aibă o marcă în care ne regăsim.

O companie ca Elefant Films, complet independentă şi fără acţionari sau capital exterior, depinde doar de energia pe care o insuflăm Ruxandra şi cu mine. Este ceva în aparenţă fragil, dar în realitate e o forţă imensă: pentru că atât timp cât avem energia şi dorinţa de a produce filme, nu există multe lucruri care să ne împiedice.

Elveţia vs. România: filmul şi publicul

Sunt complet diferite. În primul rând, este greu de vorbit de publicul elveţian, el fiind constituit din 3 regiuni lingvistice cu propriile lor specificităţi culturale. De exemplu, umorul germanofon într-un film poate fi perceput ca trivial sau grosolan în partea francofonă, şi cel francofon pretențios şi îngâmfat în partea germanofonă.

Există totuşi trăsături comune la nivel naţional: în primul rând, publicul este destul de cinefil în Elveţia, țara dispune de 585 ecrane de cinema. Dar procentul de intrări în săli făcute de filmele elveţiene pe propiul lor teritoriu depăşeşte rareori 6%. Filmul documentar este puternic şi bine reprezentat în Elveţia, dar ficţiunea are mare dificultăţi să se impună.

În România, calitatea producţiei cinematografice, mai ales în domeniul ficţiunii, depăşeşte pe cea Elveţiană la nivel de recunoaştere internaţională şi la nivel artistic. Situaţia este diferită la nivel comercial, unde puterea economică elveţiană permite anumitor producători să participe la producţii majore din afara Elveţiei.

Lipsa de fonduri în România a fost compensată de voinţă, creativitatea şi exigența unei generaţii extrem de talentate de cineaşti români, şi se pare că noua generaţie nu este mai prejos. Industria are nevoie (şi nu este un caz specific al României) să se adapteze şi să se reinventeze pe măsură ce generația care a crescut cu internet devine publicul principal.

În viitorul apropiat

Există trei scenarii pe care vreau să le regizez în următorii 6 ani şi un nou scenariu scris cu Ruxandra Zenide, care urmează să îl realizeze anul viitor. Următorul film pe care lucrez ca regizor este o comedie SF, Starfish. Filmările sunt prevăzute la toamnă.

Până la finalul carierei

Îmi place ideea că viitorul se schimbă în fiecare zi şi că nu este predefinit. Am avut vise în care făceam filme care se modificau pe măsură ce le priveai, filmul devenea o matriţă organică care se construia împreună cu publicul. E genul de proiect care mă interesează.

Şi dacă trăiesc îndeajuns, m-ar interesa să fac un documentar despre alte forme de viaţă pe care le vom descoperi eventual în univers.

Recomandări: filme şi regizori

Filme: Stalker - Tarkovski: oarecum previzibil, dar este un film şi maestru inconturnabil. Rămâne poetul inegalat al artei cinematografice.

Crash - Cronenberg: pentru curajul acestei opere tulburătoare. Transcendarea sexualităţii prin unghiul consumerismului materialist, cu orgasme definitive la intersecţia între carne şi metal.

2001 a space Odyssey - Kubrick: prima oară când am văzut acest film nu mi-a plăcut. Dar m-a marcat pe viaţă.

Regizori: Gus Van Sant, Nicolas Winding Refn, Lars von Trier.

Cinepub.ro este singurul portal de filme românești online, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cu premiere în fiecare joi seara, de ficțiune, documentar sau animație, scurt sau lungmetraj.