Bank to Basics devine ToFinance

Bank to Basics devine ToFinance

ASER (Asociația Studenților Economiști din România) dă startul experiențelor de neuitat cu proiectul ToFinance. După patru ediții de succes, Bank to Basics are o nouă formă pentru a facilita diferite oportunități de învățare pentru studenți, în zona financiară. Proiectul ToFinance va avea loc în perioada 14 - 30 martie și cuprinde trei etape: eveniment de deschidere, open days și traininguri.

ToFinance debutează cu o conferință de tip panel, moderată de Diana Crețu și Armand Adrian Iliescu, pe tema „Investiții în criptomonedă – între risc și oportunitate”, pe data de 5 martie 2018, la ora 14:00, la Hotelul Marshal Garden, încheiată cu o tombolă surpriză. Invitații speciali care vor împărtăși din experiențele și secretele monedelor virtuale sunt:

  •  Ionut Scripcariu -Managing Partner la Card Blue
  •  Claudiu Cazacu – Analist Sed X-Trade Brokers România
  •  Daniel Faluvegi – antreprenor, specialist în comunicare vizuală și cryptocurrency investor
  •  Cristian Păun – consultant financiar și prof. Univ. ASE
  •  Ștefan Neagu – co-founder ARK.io blockchain și co-founder Persona blockchain

În urma înscrierilor, până pe data de 9 martie, cei care se vor înscrie vor avea șansa de a participa la cea de-a doua etapă, care constă în Open Days în companii de top pe domeniile: Audit, Tranzacții, Risk Management, Investment Banking, Retail Banking, Management Consulting. Nu în ultimul rând, cea de-a treia etapă îi întâmpină pe participanți cu traininguri de specialitate în: Leadership în domeniul financiar și Vânzări în domeniul financiar.

Cele trei etape sunt susținute, printre alții, de: KPMG, ACCA, URSUS Breweries, Genpact, ATKEARNEY, XTB, EY și P&G. În urma parcurgerii lor, studenții vor dobândi abilități practice prin studii de caz, vor avea posibilitatea de a interacționa cu reprezentanții companiilor de renume și de a afla de oportunități de angajare. Vor face primii pași spre schimbarea lor profesională.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related