Se spune că documentarul este arta care urmărește firul realității. Dar, mai întâi, documentarul este film. Și nu reportaj TV. Asta ar trebui să înțeleagă nu doar publicul, ci și viitorii regizori.
De unde vin subiectele pentru documentar? La ce provocări să te aștepți, atunci când decizi să pășești pe acest meleag? Și de ce, în general, să te apuci să faci documentare? Răspunsurile vin pline de inspirație de peste Prut.
Nu plecați, urmează realitățile din și pentru documentar cu Ion Donică, regizor din Republica Moldova.
După ce am absolvit liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” eram percuționist (toboșar) - știam un singur lucru, că nu voiam să plec la Conservator. Opt ani de muzică au fost de ajuns pentru mine (căci, din clasa a 4-a am intrat la Porumbescu). Între timp, am fost toboșar în diferite band-uri de la noi.
Din păcate nu știam unde să merg la învățat. Până la urmă am intrat la Conservator. Dar în acea perioadă, deja începuse să apară pasiunea pentru fotografie. Pe la jumătate de an, un coleg de-al meu de liceu mă sună și-mi zice:























