De ce să nu?

De ce să nu?

Cea mai des reacție ce care am avut parte in ultimele zile a fost Uau, nu credeam că ești dintre „ăia”! însoțită de o curiozitate cât se poate de reală: chiar v-ați făcut provizii???

În timp ce scriu aceste rânduri, avem în casă alimente pentru cel puțin 30 de zile și medicamente pentru a ușura suferința în caz de gripă pentru trei persoane. În mod normal avem provizii pentru vreo 2-3 zile, în urmă cu vreo 10 zile am dat însă o fugă până la două supermarketuri și am luat destul de multe conserve de ton, borcane de zacuscă, sosuri de paste, paste, orez, pungi de nachos, batoane de ciocolată, fulgi, produse congelate – lucruri care nu expira prea repede și pe care oricum urma să le luăm în cumpărături repetate. Nimic în plus versus ce cumpărăm în mod obișnuit într-o lună. Am oprit apoi la farmacie și am luat o serie de medicamente, cel mai important dintre ele urmând să expire în 2029. Clar vom avea nevoie de el la un moment dat. Ne-am întrebat ce am lua dacă am face gripă și le-am cumpărat. Suma totală, undeva în jur de 1.200 de lei.

Un lucru este cât se poate de clar: când oaia i-a spus ciobănașului că urmează să fie omorât de tovarășii săi, acesta nu avea cum să stie dacă e adevărul adevărat sau oaia se înșeală sau poate că a luat-o el razna și oaia nici nu vorbește și a avut el halucinații. Sau poate că ciobanii ceilalți își vor schimba decizia.

Și totuși ne enervăm pe el că, deși are informații despre ceea ce i se pregătește, nu face nimic să prevină nenorocirea, se împacă direct cu ceea ce va urma și lasă niște mesaje pentru rude. Asta-i soarta, dacă așa îi este scris, ce rost are să facă ceva?

Vezi știrile despre coronavirus, îți dai seama că va veni în scurt timp și în București. Știi ce “tare” e sistemul medical din zonă, știi cine a condus România și Bucureștiul anii aștia. Și ce faci? Ce a făcut ciobănașul din Miorița sau ai trecut peste modul lui de a vedea viața și nu lași pur și simplu ca lucrurile să ți se întâmple?

Mă revoltă modul în care este predată Miorița, atitudinea ciobanului ar trebui să fie exemplu de așa nu. Ar trebui insistat pe sfatul foarte, foarte bun al oii: Stăpâne, stăpâne, / Îţi cheamă ş-un câine, / Cel mai bărbătesc / Şi cel mai frăţesc. War game, frăție! Lucrurile nu ar trebui pur și simplu să se întâmple și noi să stăm ca ciobănașul moldovean și să ne plângem de milă.

Este esențial să anticipăm viitorul, să ne pregătim dacă este fezabil de ceea ce urmează. Pozitiv sau negativ.

Dacă va fi cazul, putem sta liniștiți departe de aglomerațiile umane timp de o lună întreagă. Ba chiar putem să nu ieșim din casă. Avem ce mânca, ce bea, avem săpun, avem cărți, avem medicamente de bază. Internet, telefon și laptop. Se va ajunge la asta? Nope, aproape sigur nu. Dar de ce nu le-am avea? Din grijă de a nu fi „din-ăia?”Ce ne-a costat? Nu ne-am schimbat stilul de viață, nu ne-am îngropat

PS.1  Unul dintre exercițiile pe care le facem în agenție pe toate proiectele mari este să încercăm să anticipăm ceea ce ne poate lovi și să luăm măsuri pentru a preîntâmpina situațiile identificate și/sau pentru a rezolva rapid consecințele. Focusul este pe lucrurile mari, serioase și care pot lăsa urme adânci și greu de reparat ulterior. Le identificăm și stabilim cine se ocupă de fiecare dintre ele.

Două exerciții extraordinar de simple:

1) Ce se poate întâmpla rău? De ce ți-e cel mai frică?
2) Ce ai face dacă ai fi un agent inamic infiltrat în echipă și ai avea misiunea de a sabota proiectul? Cum ai face-o? Care sunt lucrurile pe care le-ai destabiliza? Încercând să răspunzi cât mai serios, te vei concentra pe ceea ce este esential și pe puctele cele mai vulnerabile.

De cele mai multe ori aceste exerciții sunt inutile, nimic nu s-ar fi întâmplat oricum. Dar de ce să nu le facem?

 

PS 2. Nope, nu suntem “din ăia”. Știm că vine Cutremurul (cu C mare), nu am luat nicio măsură anume, nu ne-am transformat apartamentul în fortăreață, nu avem stocuri de apă sub masa din bucătărie. Știm că pe șoselele Patriei e pericol mare, dar mergem liniștiți pe unde ne trage ața.

_______________________
 Lorand Balint Boti este Managing Director Publicis Sport and Entertainment si are o experienta de peste 20 ani in industria de marketing si comunicare romaneasca.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related