“Debarcarea din Normandia”

“Debarcarea din Normandia”

Nu sunt deloc putine vocile care pun sub semnul intrebarii decizia de a bloca societatea, de a alege Izolarea colectiva ca o cale de lupta impotriva Covid-19.

Categoric, consecintele economice si sociale sunt foarte serioase. Se sterge in perioada aceasta o bucata importanta de bunastare si ceea ce va veni nu va fi deloc simplu.

In acest context se discuta despre faptul ca inclusiv pierderile umane vor fi mult mai mari, la fel lipsurile care vor urma, cu un efect negativ asupra accesului pe termen lung la serviciile medicale. Incercand sa salvam niste vieti, vom pierde mult mai multe.

Nu stiu cat de mult adevar este in analiza aceasta, cred insa cu putere ca ceea ce si-ar fi dorit ei era absolut imposibil intr-o democratie. Nu putin probabil, imposibil. Gandindu-ma la afirmatiile lor, mi-au tot venit in minte imagini cu debarcarea din Normandia din Ziua Z, 6 iunie 1944.

Desi estimarile erau infioratoare indicand pana la 75% pierderi estimate, Eisenhower a dat ordinul ca operatiunea Overlord sa inceapa si soldatii Aliati sa forteze debarcarea in Franta.

Si da, pierderile au fost foarte mari si de o parte si de cealalta.

De-alungul intregii perioade, victoria impotriva nazismului a costat enorm omenirea.

Ar fi fost probabil imposibil ca un ordin simiar sa fi fost dat in 1938-1939. Sa trimiti sute de mii de oameni la moarte sigura in urmatoarele saptamani ar fi fost de neimaginat in democratiile occidentale in urma doar cu cativa ani. Nimeni nu era pregatit de asa ceva.

A fost nevoie de ca o serie de lucruri sa se intample pentru ca sustinerea sa existe si

1. Populatia suferise foarte mult

Atacul de la Pearl Harbour, pierderile de vieti omenesti de pe diferitele fronturi, bombardamentele asupra Londrei, informatiile despre ororile din teritoriile ocupate de nazisti, lipsurile generate de razboi. Uriasa diferenta intre ceea ce se estima in anii ‘30 ca s-ar putea intampla daca Hitler nu este oprit si suferinta efectiva.

2. Se incercasera solutii de evitare a bataliei

Negocierile de pace de la sfarsitul anilor 30 culminand cu tentativele de asasinare a lui Hitler.

3. Trupele Aliatilor au fost antrenate si echipate cu cel mai bun armament posibil

Amfibii, echipamente de desant, aviatie foarte puternica, informatii din spatele liniilor inamice, etc, etc.
Niciun politician nu putea decide in 1938 sa sacrifice niste zeci sau sute de mii de vieti pentru a elimina nazismul.
La fel in 2020 nicio democratie* nu poate sa lase milioane de oameni sa moara pur si simplu, chiar daca o analiza rece ar putea indica solutia ca fiind una mai putin rea.

O decizie imposibila.

Nu pana nu:

1. Incerci solutii de evitare a bataliei: crearea unui vaccin sau a unui tratament al bolii. Inainte de un asalt de tipul all in, dai o sansa tratativelor / tentativelor de asasinare.
2. Iti inarmezi spitalele cu tot ce se poate (ventilatoare, echipamente de protectie, training special, amenajari extraordinare).
Nu arunci lumea in lupta fara sa incerci sa le dai cat mai multe resurse.

3. Populatia nu simte direct efectele si este dispusa la riscuri mai mari.

Abia apoi poti sa dai ordinul de “Debarcare in Normandia”.

Soldiers, Sailors, and Airmen of the Allied Expeditionary Force:

You are about to embark upon the Great Crusade, toward which we have striven these many months.

The eyes of the world are upon you. The hopes and prayers of liberty-loving people everywhere march with you.

In company with our brave Allies and brothers-in-arms on other Fronts you will bring about the destruction of the German war machine, the elimination of Nazi tyranny over oppressed peoples of Europe, and security for ourselves in a free world.

Your task will not be an easy one. Your enemy is well trained, well equipped, and battle-hardened. He will fight savagely.

But this is the year 1944. Much has happened since the Nazi triumphs of 1940-41. The United Nations

have inflicted upon the Germans great defeats, in open battle, man-to-man. Our air offensive has seriously reduced their strength in the air and their capacity to wage war on the ground. Our Home Fronts have given us an overwhelming superiority in weapons and munitions of war, and placed at our disposal great reserves of trained fighting men. The tide has turned. The free men of the world are marching together to victory.

I have full confidence in your courage, devotion to duty, and skill in battle. We will accept nothing less than full victory.

Good Luck! And let us all beseech the blessing of Almighty God upon this great and noble undertaking.

Dwight D. Eisenhower

_______________________
 Lorand Balint Boti este Managing Director Publicis Sport and Entertainment si are o experienta de peste 20 ani in industria de marketing si comunicare romaneasca.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related