Pandemia a pus la încercare artiștii. Evenimentele au căzut, determinându-i pe mulți din ei să se reprofileze. Așa a fost și în cazul lui Ion Cojocari, care în prezent este designer la Nikba Creative Studio.
A făcut colegiul muzical, apoi a continuat studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova, ba chiar a fost și membru al unei trupe, unde cânta la trompetă. Iar în ultimul an de licență, când a început pandemia, s-a gândit că nu i-ar strica să învețe niște design graphic. Intuiția-i spunea că va prinde bine. Și n-a greșit. A cumpărat cursuri de pe Udemy, s-a abonat la toate canalele despre graphic design pe Youtube și a început să creeze. S-a gândit că i-ar prinde bine și o pagină de facebook, unde să-și publice lucrările. Și de data asta intuiția nu l-a amăgit. Așa a reușit să obțină un job într-o agenție locală din Chișinău.
Mai departe cu Ion Cojocari, care a învățat să iubească ceea ce face, care își dorește să combine armonios designul cu muzica și care speră frumos!
Am studiat la colegiul de muzică „Ștefan Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Deși am studiat doar muzica și niciodată nu am făcut cursuri de pictură sau design, am fost mereu fascinat de arta vizuală, înțelegeam ce înseamnă un design bun și atrăgător, deși mi-era greu să explic de ce.



















