Pentru a cincea oară, Golin ocupă locul 1 în Topul Agențiilor de PR din România, realizat de Revista Biz

Pentru a cincea oară, Golin ocupă locul 1 în Topul Agențiilor de PR din România, realizat de Revista Biz

Golin ocupă, pentru a cincea oară, locul 1 în Topul Agențiilor de PR din România, realizat de Revista Biz și compania de cercetare Unlock Market Research. Mai mult, în cadrul galei din acest an, Irina Roncea, Managing Director Golin, a fost desemnată Profesionistul Anului în PR, un premiu care recunoaște performanța celor mai buni oameni din industrie.

Golin este sigura agenție care a ocupat locul 1 în cinci din cele opt ediții ale topului, reușind să se mențină pe primul loc timp de patru ani la rând și să își consolideze din nou anul acesta poziția de lider în industria de comunicare și PR din România.

 

Mai mult ca niciodată, anul acesta, performanța de a fi numărul 1 în Topul Agențiilor de PR din România ne bucură și ne onorează. Un rezultat frumos într-un 2020 care, iată, ne surprinde și cu lucruri bune. E un rezultat muncit cu multă pasiune, ambiție și tenacitate de către echipa Golin și care nu ar fi posibil fără susținerea și încrederea clienților noștri”, a spus Irina Roncea (Managing Director Golin).

 

Performanța din cadrul Biz PR Awards 2020 vine după ce campaniile agenției au primit recunoaștere în cadrul ediției din acest an a prestigiosului festival In2Sabre Awards, iar rețeaua Golin a fost numită Global Agency of the Year, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul PRWeek Global Awards 2020.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

Oameni

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related