O femeie călărește, indiferentă, un flamingo de plastic. Un pește zboară deasupra unei femei cu batic, care călătorește printr-un decor de plante în ghivece și bărcuțe de hârtie. Un tenis Converse desperecheat este agățat de mâna unui personaj care meditează. Picturile Ioanei Tocoaie sunt poezii care pleacă de la detalii din realitate și se transformă, în fața ta, în vise suprarealiste. Ioana spune că procesul de creație s-a schimbat radical în contextul posibilității atâtor medii noi de exprimare. Pentru ea, o influență specială a avut-o colajul digital.
Dacă până acum aveam obiective, standarde de atins, în momentul de față apreciez întreg procesul de creație. Dacă o lucrare nu iese așa cum mi-am imaginat, încep alta. Cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase trăsături pe care am dobândit-o cu timpul. Să lucrez constant, fără așteptări prea mari sau obiective greu de atins, spune Ioana
Ioana Tocoaie are licență și masterat în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Lucrările ei, alături de celelalte de la Diploma, vor fi expuse pentru public în perioada 8-17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București. Ajuns la cea de-a 8-a ediție, Diploma, festivalul dedicat noilor generații de creatori, organizat de The Institute, prezintă anul acesta 90 de lucrări, din pictură, fotografie, instalații media, lucrări de ceramică, sticlă, metal, scenografie, textile, arhitectură și modă.























