[La final de 2021] Cabral Ibacka: Am intrat în anul ăsta cu zero așteptări. Sigur, pregătit să fructific orice apare, dar fără să sper că apare ceva. Cumva, anul ăsta ne-a învățat că nu suntem „in control“

[La final de 2021] Cabral Ibacka: Am intrat în anul ăsta cu zero așteptări. Sigur, pregătit să fructific orice apare, dar fără să sper că apare ceva. Cumva, anul ăsta ne-a învățat că nu suntem „in control“

Mai înțelepți, mai puternici, mai buni, mai temători, mai atenți, mai recunoscători. Cu siguranță schimbați, dacă nimic din toate astea nu ne definește. A mai trecut un an, cu angoase și multe provocări, cu pierderi și cicatrici, dar și cu zile în care am respirat mai ușor și am avut speranță.

La final de 2021 vedem o Românie împărțită în tabere gata oricând de luptă. Un virus, un vaccin și jocurile politice pe care le comentăm mulți de pe margine ne-au costat liniștea personală și chiar relațiile cu cei din jur. În mijlocul unor vremuri complet anapoda, care par să nu se mai sfârșească, am fost impinși să deprindem mecanisme pentru a face față vieții de zi cu zi.

Pe ultima sută de metri către final de an, la IQads vorbim cu oameni vizibili în online prin munca lor, prin ceea ce fac și prin cum pun umărul la construcția binelui și la evoluția societății noastre. Pentru că, din tot zgomotul exterior deranjant, răzbat și voci puternice care nu fac gălăgie. Ci fac frumos și bun.

Ne propunem să aflăm cum au trecut prin 2021 acești oameni, cum le-a mers, ce au învățat, ce obiceiuri noi și-au format. Începem alături de Cabral Ibacka un rezumat al anului care se încheie.

"Am avut noroc că zonele mele de activitate erau deja într-atât de diversificate încât să pot accelera pe unele, atunci când celelalte au devenit leneșe din cauza pandemiei. Au fost proiecte sufocate, pe care am ales să le las să respire… au fost proiecte care au accelerat și au livrat nesperat de bine".

În 2021, Cabral a învățat ”să dea lumea pe mute” mai mult, să își ia timp pentru el, și a văzut cum beneficiile acestor strategii aparent simple se văd în munca sa și în viața de familie.

 

Gânduri la început de 2021

Păi ce gânduri să ai…? Pace și liniște, să scăpăm întregi și poate să-i dăm din nou drumul la treabă, că aveam deja luni întregi de stat degeaba. Asta făceam… lucrul actorului cu el însuși, luând la pilă nerăbdarea.

 

Rezoluții la final de 2020, dacă a mai fost cazul

Nimic. Stai liniștit în banca ta, tragi ce concluzii apuci, îți promiți să faci tot ce se poate și spui mulțumesc pentru ce s-a primit.

Într-o lume întoarsă cu fundu-n sus n-ai nevoie să te dezamăgești singur, promițându-ți lucruri de care nu te poți ține.

 

Așteptări de la 2021

Asta e cea mai tare chestie, am intrat în anul ăsta cu zero așteptări. Sigur, pregătit să fructific orice apare, dar fără să sper că apare ceva. Cumva anul ăsta ne-a învățat că nu suntem „in control“. Ne-a arătat că sforțarea asta de a duce de fiecare dată lucrurile unde am vrea noi nu e decât efort irosit și timp pierdut. Faci cât poți. Și de restul… pace.

 

Cu motoarele turate sau la relanti

La noi a fost treabă în 2021. Sigur, nu în ritmul și în cadența cu care eram obișnuiți, dar a fost treabă. Am avut noroc cu partenerii alături de care am ales să merg, și aici mă refer la PRO. Am avut noroc cu brandurile alături de care alesesem deja să merg, și mă refer la Penny, la Engie și la Vodafone. Am avut noroc că zonele mele de activitate erau deja într-atât de diversificate încât să pot accelera pe unele, atunci când celelalte au devenit leneșe din cauza pandemiei. Au fost proiecte sufocate, pe care am ales să le las să respire… au fost proiecte care au accelerat și au livrat nesperat de bine.

 

Bilanțul anului

Dacă împart cumva pe zone majore de interes activitatea mea, cea care a avut de câștigat cel mai mult a fost familia. Cumva am redistribuit foarte mult timp către ai mei și asta, deși pare cumva contraintuitiv, m-a ajutat să mă focusez și mai bine în ceea ce aveam de făcut profesional.

Ce spun românii? a mers foarte bine și pare că încă ar menține trendul ăsta, în online am avut noroc intuind bine trendurile și am reușit să rămân aproape de publicul pentru care scriu pe cabral.ro de 14 ani și am pus la treabă studioul „de-acasă“. Zic de-acasă pentru că e o investiție făcută într-un studio propriu, din care am susținut live evenimentele corporate care s-au mutat toate în online, pe Zoom, Teams și alte platforme de genul ăsta.

 

Dezamăgirile

Ce m-a dezamăgit a fost încercarea unor companii de a se văicări „că pandemie“, „că criză“, „că instabilitate“ și de a încerca să tragă pe oameni, angajați sau colaboratori, în condițiile în care era clar că sunt pe un trend agresiv ascendent și că încasează cu cinci mâini. Și în condițiile în care este evident că ăsta este momentul în care să susții oamenii cu care lucrezi, când oportunitățile scad și ca număr și ca mărime.

 

Obiceiuri și rutine noi pe care le păstrezi

Mai mult timp cu familia. Acum e mult mai greu să mă iei de lângă ei.

 

La ce ai renunțat

La plecări. Am stat pe lângă casa omului.

 

Cea mai urâtă zi

Nu, mersi.

 

Cea mai fericită

Fiecare zi. Luată cum vine.

 

Cea mai frumoasă știre din media

Fiecare știre în care se vorbește despre cum oamenii, străini unii pentru ceilalți, sar și se ajută reciproc. Nu cred că există știre mai mișto decât asta…

 

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

A fost nebunia aia cu Sapiens. A trecut.

 

2021 în social media

Agresivitate. Polarizare. Radicalizare. Și n-ai ce-i face, ăsta e trendul, n-ai cum să-l schimbi. Dar poți alege să nu te sui în barca asta și să rămâi la chestii de bun-simț, la a fi constructiv și la a nu o lua razna. Sigur, câștigi mai puțin public, nu ești apetisant din punct de vedere „gălăgie“, dar… mi se pare mai de oameni întregi la cap.

 

Ce te-a enervat în spațiul public

Exact ce spuneam mai devreme… radicalizarea asta, agresivitatea cu care alegem să ne spunem punctele de vedere. Adică nu mai trecem prin „eu cred“… sărim direct la „Boule, eu am dreptate!!!“.

 

Lecțiile cu care ieși din 2021

Timp pentru tine. Dacă știi să faci asta, cumva beneficiile se răsfrâng și în familie… și la treabă. Pentru că primești gălăgie din toate părțile. Dacă nu știi să dai lumea pe mute… o iei razna.

 

Gânduri, visuri și dorințe pentru 2022

La fel. Cât mai mult în familie. Să muncesc pentru cât mai multe lucruri mișto… să tai cât mai mult din gălăgie și agresivitatea din exterior.

 

Cum crezi că va fi viața, în general

Probabil că tot haos. Din păcate.

 

Cuvântul anului pentru tine

Dor. De oameni, de prieteni, de… împreună.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related