Affichage Romania a achizitionat RBN (S.C. Romanian Billboard Network S.A), companie de media cu capital 100% romanesc, apropiindu-se astfel de locul 2 in clasamentul companiilor de outdoor romanesti. Achizitia nu este singura dovada a progresului facut de Affichage Romania in ultimile luni ale acestui an. Compania de media si-a respectat promisiunea de a stabili un parteneriat de incredere cu fiecare dintre clientii sai si a implementat un nou sistem de vanzari.
Achizitia RBN se potriveste foarte bine cu strategia de dezvoltare a Affichage Romania, aducand cateva beneficii cheie: 486 de fete de diferite tipuri, prezenta in 10 municipii si 6 orase mici, resurse umane, RBN avand propriile echipe de decoratori si alpinisti. Prin achizitionarea RBN, cota de piata a Affichage Romania a crescut de la 17% la 21%.
Lucian PaIaz, CEO Affichage Romania: "Achizitionarea RBN ne ofera un excelent avantaj strategic si completeaza portofoliul de fete al Affichage Romania. Astfel ne vom consolida pozitia pe piata outddorului, mai ales in sfera advertisingului transit, o arie in continua dezvoltare in Romania."
La intrarea in 2007, Affichage Romania ridica stacheta in ceea ce priveste calitatea serviciilor oferite clientilor, implementand cel mai competitiv sistem de vanzari pe piata romaneasca ce tinteste toate cele trei dimensiuni ale posterului: impact, raport ideal calitate-pret si estetica.



















