Andrei Ioniță: Emoțiile sunt inerente, ceea ce este însă cel mai important este să îți amintești întotdeauna că este un privilegiu să te poți folosi de muzică pentru a comunica trăiri și sentimente

Muzica i-a cerut dăruire și i-a dat în schimb privilegiul de a o folosi ca limbaj prin care își comunică trăirile și sentimentele greu de exprimat în cuvinte. La 29 de ani, Andrei Ioniță este unul dintre violonceliștii apreciați ai lumii, concertând pe scene mari, alături de orchestre renumite.

În spatele succesului său spune că stau deopotrivă talentul și studiul concentrat, acela în care reușește să își păstreze atenția la cele mai înalte cote.

Anul acesta, Andrei Ioniță revine la Festivalului George Enescu, după o primă participare în 2017. Pe 4 septembrie, va susține „Simfonia Concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră” de George Enescu, în compania Orchestrei Tonhalle Zürich și a maestrului Paavo Järvi.

Festivalul Internațional George Enescu a ajuns la a 26-a ediție, care se întâmplă între 27 august și 24 septembrie la București, sub tema “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

"Nu cunosc alt festival (pe plan internațional) care să ofere atât de multe concerte cu orchestre și artiști de un asemenea calibru. Este extraordinar că publicul român are ocazia de a asculta muzică la cel mai înalt nivel, dar de asemenea, festivalul reprezintă și o carte de vizită fantastică a țării", spune Andrei Ioniță

Andrei Ioniță s-a născut și a copilărit în București. Și-a început studiile muzicale la pian, la vârsta de 5 ani. Profesoara sa de la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 3 din București, Mihaela Nemțeanu, l-a îndrumat însă către violoncel, instrumentul de care s-a și îndrăgostit. Ulterior, a fost elev al lui Ani-Marie Paladi și mai târziu al profesorului Jens Peter Maintz de la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin, unde locuiește astăzi. În 2015, Andrei a fost primul român care a câștigat medalia de aur a Concursului Internațional „Ceaikovski” de la Moscova.

Din istoria personală

Cu toate că nu provin dintr-o familie de muzicieni profesioniști, am copilărit înconjurat fiind de muzică. Mama cânta în diferite coruri bisericești și laice, așa că am încă amintiri pregnante de la repetițiile de cor, precum și de la muzica pe care o cântam împreună în familie (bunicul mi-a povestit că, din primul lui salariu, și-a cumpărat chiar un acordeon!). Muzica a reprezentat întotdeuna un mod natural de expresie și pot spune că a reprezentat o a doua limbă maternă învățată din copilărie.

Momentul în care ai știut că muzica va fi ce vei face în viață

Nu pot spune că a existat un moment concret în care m-am hotărât să devin un artist al scenei. Cu toate că aș fi avut multe alte opțiuni profesionale, nu m-am imaginat făcând altceva. Pe scenă m-am simțit întotdeauna acasă și mi-a facut plăcere să comunic cu publicul prin intermediul universului sonor. Evident, sunt recunoscător familiei și profesorilor pentru faptul că au crezut în visul meu și m-au susținut de-a lungul traseului meu educațional.

Credit foto: Nikolaj Lund

Ce are special violoncelul față de celelalte instrumente

Am început studiul pianului la vârsta de 5 ani, la clasa doamnei prof. Mihaela Nemțeanu, la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 3 din București. A fost propunerea dumneaei să încep studiul unui instrument cu coarde, așa că, în clasa a treia, m-am îndreptat spre studiul violoncelului, continuând și studiul pianului în paralel. Pot spune însă că m-am îndrăgostit de acest deosebit instrument chiar de la prima lecție. Este considerat un clișeu (pe care îl consider totuși adevărat), însă violoncelul este într-adevăr instrumentul cel mai apropiat din punct de vedere timbral de vocea umană. Acest lucru m-a fascinat de la începutul studiului său și continuă să mă fermece pe zi ce trece.

Care este povestea violoncelului la care interpretezi

Este un instrument aparținand lutierului brescian Giovanni Battista Rogeri, estimat să fi fost construit în anul 1671. L-am primit cu împrumut de la fundația germană Deutsche Stiftung Musikleben și este o onoare să am șansa de a cânta pe un instrument a cărui istorie se extinde pe mai mult de 3 secole.

Credit foto: Nikolaj Lund

Primul concert. Cum ți-ai stăpânit emoțiile și cu ce ai plecat din acea experiență

Probabil prima apariție pe scenă s-a petrecut cândva în perioada grădiniței, în cadrul audițiilor de clasă ale școlii de muzică, astfel că nu cred să pot oferi un răspuns concret la această întrebare! Emoțiile sunt inerente, ceea ce este însă cel mai important este să îți amintești întotdeauna că este un privilegiu să te poți folosi de muzică pentru a comunica trăiri și sentimente greu de exprimat prin cuvinte. Atunci dispar și emoțiile!

Cum este acum. Și ce ritualuri ai înainte de un concert

Emotiile sunt inerente și acum, ce contează însă este să reușești să te plasezi într-o bulă psihologică, astfel încât să nu te lași influențat de ceea ce se petrece în jurul tău, ci să te poți concentra doar la ceea ce urmează să faci pe scenă. Nu am un ritual anume (nu sunt nici superstițios, de altfel), însă încerc să imi găsesc liniștea interioară și să mă prezint cât se poate de suveran în fața publicului.

Cât este muncă și cât este talent în ceea ce faci tu

Este nevoie de amândouă aspectele, ca de altfel în orice alt domeniu. Perioada de acumulare din copilărie și adolescență este însă cea mai importantă, în care poți dezvolta o baza solidă instrumentală și interpretativă. Nu este nevoie de studiu de 8 ore pe zi (care poate dăuna fizic și emoțional), cât mai degrabă de acel studiu concentrat și consecvent, în care îți poți păstra atenția la cote maxime.

În urma multor ani de studiu, ce te-a învățat muzica

Am învățat că este nevoie de multă pasiune și dăruire. Până la urmă, arta de scena este o chemare iar cei care îi asculta glasul se regăsesc printre cei privilegiați.

Ce a schimbat în traiectoria ta câștigarea Concursului „Ceaikovski” în 2015

Concursul Ceaikovski a fost acel deschizător de uși care m-a plasat pe harta internațională a artiștilor concertiști. Având în vedere faptul că se ține o dată la 4 ani, este considerat echivalentul Jocurilor Olimpice în domeniul muzicii clasice. A reprezentat o platformă de vizibilitate de neegalat și este în continuare o carte de vizită ce mă va urma pentru tot restul carierei.

Muzicieni pe care îi admiri

Am evident „eroii copilăriei“ din domeniul violoncelului, precum Daniil Shafran sau Steven Isserlis. Pot spune însă că Radu Lupu reprezintă o inspirație continuă prin cântatul lui transcedental cu care ne-a atins sufletele de-a lungul timpului. Am avut ocazia de a-l întâlni și de a schimba păreri si idei despre muzică, lume și viată și mi-aș fi dorit să îl mai avem și în continuare printre noi…

Orchestra cu care ai avut cea mai bună experiență de concert în fața publicului

Aș putea enumera Orchestra Gewandhaus Leipzig, Orchestra Simfonica din Chicago sau Filarmonica din München ca experiențe de neuitat în compania unor orchestre de renume internațional. Concertul alături de Orchestra Gewandhaus a fost însă unul deosebit, fiind un eveniment organizat în aer liber la care am avut ocazia de a cânta în fața a 35.000 de spectatori!

Pe lângă preferințele clasice, ce altfel de muzică asculți

Universul muzicii clasice este atât de vast și de divers, încât nici nu mai încape timpul pentru a asculta alt gen de muzică.

Ce ai ascultat recent pe repeat

Dacă vorbim de lucrări muzicale, aș spune în momentul acesta „Simfonia Concertantă“ de George Enescu, pe care o pregătesc să o interpretez în cadrul Festivalului George Enescu în compania Orchestrei Tonhalle Zürich și a maestrului Paavo Järvi.

Cum arată viața ta, când nu ești pe scenă

Pentru muzicienii profesioniști, o zi obișnuită se petrece în tren sau în avion, indiferent de țara în care locuim! Ce pot spune însă este că mă bucur să fi studiat și să locuiesc în continuare la Berlin, pe care îl consider capitala internațională a profesiei mele. Îmi place atunci când sunt într-un oraș nou să îl explorez, să îi vizitez muzeele și să mă încarc cu energie pozitivă și creativă din fiecare loc de pe pamant pe care îl descopăr.

Credit foto: Hilary Scott

Ce te leagă de Festivalul George Enescu

Prima apariție din anul 2017, alături de Orchestra Filarmonicii din München, a fost una de neuitat, reprezentând și debutul pe enorma scenă a Sălii Palatului. Mă bucur să revin și anul acesta pe aceeași scenă și să încânt publicul din sală, din spatele radiourilor sau ale ecranelor cu o lucrare românească, plina de originalitate și „dor“.

În ce crezi că stă valoarea acestui festival

Aș spune că volumul de concerte pe care Festivalul Enescu îl propune este de neegalat. Nu cunosc alt festival (pe plan internațional) care să ofere atât de multe concerte cu orchestre și artiști de un asemenea calibru. Este extraordinar că publicul român are ocazia de a asculta muzică la cel mai înalt nivel, dar de asemenea, festivalul reprezintă și o carte de vizită fantastică a țării pentru publicul venit de peste hotare. Sper ca pe viitor să atragem din ce în ce mai mult public internațional și să le prezentăm toate frumusețile pe care acest tărâm le are de oferit!

Rolul muzicii, în 2023

Muzica va ramane întotdeauna o amprentă culturală a evoluției și a istoriei umane. Cu toate acestea, universul interior al compozitorilor și trăirile lor, care iată că răzbat, cu ajutorul interpreților, prin negura timpului, cred că au rămas aceleași cu cele ale omului modern. Arta a fost și va ramane întotdeauna de actualitate și va reprezenta întotdeauna o hrană intelectuală și emoțională de care nu ne vom putea lipsi niciodată.