La început, desenul a fost relaxare pentru Ștefan Georgescu, apoi a devenit muncă, iar în prezent e o himeră, spune el, care îl obosește și îl bucură în egală măsură. Ceva a rămas neschimbat de-a lungul acestor transformări: desenul a fost mereu ceva serios. Chiar și în copilărie.
Ștefan Georgescu este artist conceptual și ilustrator, a studiat grafica la Universitatea de Artă din București, creează grafică pentru jocuri video și ilustrație de carte. A ilustrat mai multe cărți de copii, printre care "Ce a uitat călătorul" și "Cartea omuleților".
"Schițele le realizez de mână, niciodată digital, într-un haos total. Sunt cele mai urâte desene pe care le-ai putea vedea vreodată, dar ideea e să nu mă gândesc prea mult și să iterez cât mai repede. Restul vine după", spune Ștefan.
De ce nu zâmbește Ștefan Georgescu când desenează, care sunt temele care îl obsedează și cum e intersecția dintre jocurile video și cărțile pentru copii, povestește el în continuare:
Am desenat de mic, cum cred că face aproape orice copil, numai că am fost mereu susținut, în primul rând de mama mea. Desenul era tratat serios, sau cel puțin așa țin minte, “serios” în ideea în care atunci când mă duceam să-mi arăt desenele mi se acorda timp și atenție - avea loc o discuție. Nimic filosofic, doar câteva minute în care eram întrebat “ăsta cine-i?”, “asta ce e?”, “ăsta ce face?”. Nu mi se zicea că e bine sau rău, eram tratat ca un adult care a venit să-și prezinte proiectul. Și dacă ea, și restul familiei și prietenilor tratau desenul meu serios, am ajuns să fac și eu același lucru.
