[Cronici politice] Oana Marinescu: În România, populismul a fost mereu mainstream, însă problema este că acum partidele mainstream împrumută tot mai mult din discursul radical

Din campania electorală nu puteau lipsi dezinformările, calomnia și atacurile la persoană. Fără ele, nu ar fi fost complet circul politic de luna aceasta, dar iată că mult a fost, puțin a rămas. Oana Marinescu aduce în discuție pe IQads un subiect la care este important să reflectăm: ce se află în spatele campaniilor electorale? Ce se întâmplă dincolo de spectacol este faptul că unii candidați fac show doar pentru a obține acces necontrolat la resursele publice, nu pentru că ar fi interesați de binele oamenilor, de corectitudine și democrație în instituțiile pe care le conduc. În același timp, accesul în culisele puterii va fi mereu restricționat pentru public.

"Alegerile într-un singur tur pentru primărie permit unor candidați să devină primari, fără să aibă un număr de voturi reprezentativ pentru comunitate. Este un instrument creat de partide pentru a-și consolida puterea în fiefurile locale. Cetățenii sunt cei care pierd, ca de obicei", spune Oana.

La doar 3 zile înainte de votare, continuăm analizele campaniilor electorale ale canditaților la Alegerile Locale și Europarlamentare cu Oana Marinescu, care face o radiografie detaliată a mesajelor politice, a comunicării digitale și vizibilității partidelor offline și online.

Campania electorală, până acum

Campania este reprezentativă pentru nivelul periculos de scăzut al calității vieții politice din România, pentru calitatea proastă a partidelor și al majorității candidaților din România, precum și pentru calitatea îndoielnică a spațiului public românesc. Nu avem dezbatere reală pe teme care preocupă oamenii, fiecare candidat vine și-și recită propria poezie. Avem însă o doză extraordinar de mare de toxicitate politică, respectiv dezinformare, acuzații defăimătoare, populism și valori iliberale. Europa pare absentă, deși votăm și la alegerile europene. Deși mă interesează temele europene, la mine nu a ajuns nicio discuție pe astfel de subiecte între candidați. Am ascultat niște interviuri făcute de unii jurnaliști cu candidați individuali. Nu-mi dau seama dacă trebuia să caut eu, proactiv, un astfel de produs pe anumite surse de informare, sau ele chiar nu există.

Campania vizuală cea mai puternică în București pentru Parlamentul European a fost cea a AUR. O campanie de-a dreptul belicoasă și primitivă: au chemat la oaste domnitorii din Evul Mediu românesc, ca să se lupte cu Europa pe 9 iunie. Doar că războiul dintre România și Uniunea Europeană nu există decât în discursul lor, al SOS România și al populiștilor din partidele mainstream – PSD și PNL. E un război făcut din vorbe. Aceste partide îi fac din vorbe pe români, îi păcălesc să se simtă amenințați și frustrați de Uniunea Europeană, să nu mai aibă încredere în proiectul european, pentru a-și masca propria lor incompetență, pentru că sunt naționaliști și ultra-conservatori, sau pentru a promova o agendă rusă și împotriva intereselor României.

Prin ce ți se pare că s-a diferențiat campania de anul acesta 

Eu vreau să notez câteva tendințe pe care le consider importante pentru viitor. Sunt semnale de alarmă. Nu sunt venite din neant, din păcate.

În primul rând pe mine mă îngrijorează extinderea discursului iliberal. Desigur, nimeni nu spune „Eu sunt iliberal!”. Nu. Toți se prezintă ca patrioți, apărători ai românismului, neînțeles și nerespectat de „străini”, cu precădere de europeni, noul dușman al națiunii. Acest patriotism gregar, tribal, de sânge este opusul cetățeniei moderne, în care comunitățile nu sunt definite doar de legături de sânge, ci de participarea în comunități politice, la nivel subnațional, național și supranațional (european și nu numai).  AUR și SOS România împing discursul până la suveranism. România suverană pe care zic ei că o apără înseamnă de fapt România în afara UE. Încă nu zic nimic de NATO, dar probabil în curând vor începe și ei să atace NATO, ca Budapesta.

În al doilea rând, acest cult al militarului promovat în funcții civile, pe care l-a adus PNL în spațiul public, odată cu promovarea lui Nicolae Ciucă în funcția de președinte de partid și prim-ministru (temporar). Campania electorală neoficială cu care PNL a umplut țara – acele banere uriașe cu o fotografie alb-negru a lui Nicolae Ciucă și cu mesajul „Un ostaș în slujba țării” este de factură iliberală. Într-o democrație liberală separația între armată și societate este clară. Armata se organizează după anumite principii, care nu sunt deloc liberale și democratice. În schimb, o democrație liberală presupune respectarea drepturilor și a libertăților, domnia legii, separarea puterilor în stat, o societate civilă liberă, presă liberă. Păi numai dacă ne gândim la cum a gestionat Nicolae Ciucă acuzația de plagiat în doctoratul său, constatăm că încalcă, probabil în slujba țării, câteva dintre aceste principii: a blocat cercetările penale, deci domnia legii nu se poate exercita în cazul său, jurnalista care a divulgat plagiatul a devenit victima unui Kompromat, cetățenii nu au acces la informații, iar politicianul Ciucă nu răspunde în fața lor, doar le spune povești, deci drepturile și libertățile le sunt încălcate.

În discursul iliberal, „țara” este întotdeauna mai importantă decât cetățenii, este acea valoare care depășește individul, vine din trecut și îi dă viitor. În democrația liberală, cetățeanul este pe primul loc, drepturile și libertățile lui fundamentale sunt la baza contractului social, care dau formă corpului politic. „Țara” nu mai este o entitate abstractă, un simbol, ci o comunitate politică, formată de cetățeni cu drepturi și libertăți. Dacă drepturile și libertățile sunt încălcate, „Țara” e în pericol. Din interior.

Mai sunt și alte exemple. Ce vreau să mai adaug este că în România populismul a fost mereu mainstream, însă problema este că acum partidele mainstream și mai ales PNL împrumută tot mai mult din discursul radical. Iar asta înseamnă normalizarea extremei. Într-o societate care nu a procesat trauma comunismului și a legionarismului, această normalizare a discursului și a valorilor iliberale este foarte periculoasă. Sunt foarte multe teme din propaganda naționalist- comunistă care au prins iar viață. Iar propaganda rusă ajută foarte mult.

O a doua tendință foarte proastă pentru democrația românească vizibilă în această campanie este accentuarea polarizării la nivel de discurs și utilizarea cu nonșalanță a dezinformării, calomniei și minciunii.

Cele mai mari surprize

Lipsa de vizibilitate a REPER, un partid pentru care, din punctul meu de vedere, există un bazin electoral important în România, dar care nu ajunge la oameni. Într-un fel nu m-a surprins, însă mi se pare o mare pierdere. Au niște oameni foarte buni, este o nevoie fundamentală de un partid cu valorile lor în România, dar ei sunt invizibili.

Cea mai corectă campanie

În București, campania lui Nicușor Dan. Este o campanie pe ce a făcut, care integrează și asumă și sincopele din primul mandat, este o campanie care spune și ce va face. Are o eleganță reținută. Într-un fel îl vezi pe el că nu e cel mai comunicativ om de pe lumea asta, dar nu te mai deranjează, pentru că îl vezi că se străduiește să facă ceva pentru București, cu toate lipsurile lui.

Așa da. Așa nu

Eu am o problemă cu ce se află în spatele campaniilor. Libertatea noastră ca indivizi, ca cetățeni este tot mai în pericol. Eu asta văd în aceste campanii. Oamenii noștri politici nu au cultură democratică și nu vor face niciodată din democrația liberală – adică axată pe drepturi și libertăți – o prioritate.  Campania lui Piedone ajunge la oamenii care l-ar vota pe el. Dar, așa cum circul nu ține de foame, doar îți distrage atenția de la ea, din punct de vedere democratic, circul creează doar iluzia unei responsabilități a politicianului față de cetățeni. Ei se simt satisfăcuți emoțional, eventual s-au și distrat. Dar ce se întâmplă în spatele circului, ce face politicianul în mod real nu mai ajunge la el. Iar acolo, în culise, se întâmplă actul de putere. Piedone oferă circ pentru a obține putere și acces necontrolat la resurse, iar oamenii nu văd asta.

Normalizarea dezinformării în politică – adică un pas mai departe de la framing-ul negativ sau acuzații – este periculoasă și va duce la polarizarea societății: fiecare va intra în bula lui, pentru a se apăra cognitiv. Ce colaborare, ce dialog mai poți avea când oamenii sunt prinși în bule? Au fost niște campanii digitale de dezinformare foarte intense. Unele au fost finanțate de PNL si PSD. Altele – pur si simplu nu-mi dau seama cine le-a finanțat.

Altfel, apreciez cele două campanii ale independenților la Parlamentul European – Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe. Oamenii aceștia arată că au stamină politică și se duc către un anumit public. Sper ca măcar unul dintre ei să intre în Parlamentul European, dacă nu chiar amândoi. Sunt foarte curioasă în legătură cu ei.

Pe de altă parte, după un start prost pentru București, PNL și PSD au arătat că au forța să dezvolte rapid două campanii vizibile.

Greșeli și gafe

Într-o societate care a normalizat circul politic și care nu are o cultură democratică, puține deraieri pot să afecteze o campanie.

Cea mai mare greșeală mi se pare absența Reper din ringul electoral. Și mi se pare ca e o pierdere, pentru că ei se adresează unei părți din societate, care nu e reprezentată acum. De când USR a intrat în aranjament cu două partide ultra-conservatoare și este mâncat de conflicte interne, o bună parte din alegătorii săi nu se mai regăsesc în oferta lor politică.

Dezinformarea că Nicușor Dan ar fi semnat cu Securitatea, la 17 ani, arată cât suntem de vulnerabili la fals. Eu nu cred că îl va afecta, dar va mai rămâne o temă falsă în spațiul public care va hrăni genul acela de manipulare numit „whataboutism”.  Pe de altă parte, cred că Nicușor Dan și echipa sa au gestionat criza destul de slab. Nicușor Dan a dat un răspuns în stilul său, neutru, rigid și non-conflictual, la câteva ore după apariția documentului. Însă atunci când ești victima unei dezinformări de acest gen în ultima săptămână de campanie, cred că trebuie să ieși rapid, să numești dezinformarea și atacul politic bazat pe dezinformare și să mobilizezi electoratul la vot, inclusiv pe cel care nu ar vota pentru tine, dar e anti-PSD, precum alegătorii lui Burduja. El a depus plângere penală după 24 de ore.

Mesajele politice ale candidaților

Agresivitatea discursului vizual al AUR m-a obosit. Nicușor Dan a rămas într-o zonă de echilibru, cu o alunecare spre miștocăreală pe care eu o consider inadecvată pentru comunicarea pe bannere. Mă refer la acel afiș „Matematică nu usturoi”, cu care i-a răspuns lui Piedone, care s-a pozat într-o piață cu o icoană, o friptură, un acordeonist și o funie de usturoi la gât, in timp ce strângea semnături de campanie. Acel mesaj mergea în digital, dacă era contextualizat. Comunicarea vizuală a Gabrielei Firea îmi creează o stare de disonanță, din cauza agresivității, minciunii și a populismului personajului. Mi se pare imposibil ca un om ca ea poate să facă Bucureștiul un oraș prietenos cu oamenii. Știți vorba aia: peștele de la cap se-mpute. Sebastian Burduja își construiește temeinic acest profil al vizionarului care aduce speranță.  Din punctul meu de vedere e doar un balon umflat cu aer. În spatele cuvintelor mari și a imaginii de modernitate occidentală se află metehnele și mesajele politicienilor vechi.

Candidatul la alegerile locale ale cărui mesaje au ajuns cel mai des la tine

M-am bucurat că Nicușor Dan a ales să ducă o campanie pozitivă și fără să se înfoaie cu promisiuni extravagante (spre deosebire de viziunile megalomane pe care ni le promite Sebastian Burduja).  Administrația românească nu permite schimbări majore peste noapte – aici e o poveste lungă. Nu ar fi fost credibil să promită marea cu sarea. Din punctul meu de vedere, campania lui e o bulă de oxigen. Altfel, nu pot să spun că a fost perfectă și nu știu dacă m-ar fi convins să votez cu el, dacă aș fi fost indecisă sau aș fi avut o altă opțiune. La mine decizia de vot e luată pe calcule, nu pe mesaje. De exemplu, eu am o neclaritate în legătură cu valorile lui Nicușor Dan. În ce măsură sunt ultra/conservatoare sau nu și, mai ales, în ce măsură, dacă sunt în zona conservatoare, poate să facă distincția esențială pentru o democrație între valorile lui personale și dreptul celorlalți de a-și trăi viața conform valorilor lor. Un astfel de subiect nu este o temă pentru o campanie locală, dar este ceea ce ar fi important să ne preocupe, ca să ne protejăm libertatea și să-i educăm pe politicieni că trebuie să respecte niște limite.  Clasa noastră politică e dominată de oameni cu valori conservatoare și ultra-conservatoare, care nu înțeleg că ei pot să trăiască cum vor ei, dar să nu își impună valorile și celorlalți. Iar deocamdată, ultraconservatorii din PSD, PNL, UDMR și AUR asta fac.

Online-ul

Comunicarea online îngroapă și mai mult dezbaterea publică – acesta este principala mea observație după această campanie. Iar faptul că noi, cetățenii, plătim această comunicare digitală care ne distruge este profund imoral. Ca să mă refer la partidul care are una din cele mai bune prezențe online – AUR – acolo este o mare divergență între discursul justițiar și ce pare să se întâmple în acel partid. Nu doar că au fost acuzații publice cu privire la abuzuri făcute de liderii partidului, dar chiar George Simion a vorbit despre utilizarea de liste falsificate de semnături într-un interviu cu Valeriu Nicolae.

Evoluția comunicării politice din România

Din păcate, consultanța politică din România și, implicit, produsul său de comunicare politică, contribuie la sufocarea democrației românești. Acest lucru nu e o noutate, dar campania din acest an parcă a accentuat această tendință. Privesc cu teamă spre următoarele două campanii din 2024.

Cum stau candidații la capitolul imagine politică

Au învățat să-și șlefuiască imaginea. Unii dintre ei au învățat să folosească platformele de social media – AUR și SOS România rămân cele mai bune exemple în acest sens.

Poate influența o campanie electorală felul în care votează românii?

Da, o campanie are influență și se vede și la București. Campania a schimbat ordinea preferințelor în sondaje pentru Gabriela Firea și Piedone, i-a crescut notorietatea lui Sebastian Burduja. Rămâne de văzut cum vor vota oamenii. De asemenea, un rol important al campaniei este să mobilizeze lumea la urne. Gabriela Firea pare să poată să o facă – are și un electorat mai puțin pretențios. Nu știu dacă Nicușor Dan, cu felul lui reținut, poate să găsească modul în care să-i convingă pe oamenii care comentează mai mult decât votează, dar ar fi în zona lui ca opțiune, să se mobilizeze și să iasă la vot. Sau pe oameni care a vota cu PNL și, din loialitate sau nu, cu Sebastian Burduja, să renunțe să-l susțină pe candidatul liberal în favoarea sa, ca să împiedice revenirea Gabrielei Firea la butoanele capitalei.

Din păcate, alegerile într-un singur tur pentru primărie permit unor candidați să devină primari, fără să aibă un număr de voturi reprezentativ pentru comunitate. Este un instrument creat de partide pentru a-și consolida puterea în fiefurile locale. Cetățenii sunt cei care pierd, ca de obicei. Și odată cu ei, pierde democrația românească.