[Newsletter Collection] Bianca Oanea: Am obsesia lui ce e important. Deseori văd subiecte umflate artificial, fie în goana după audiență, fie din motive care țin de politica editorială a locului

Pentru organizații, publicații, branduri personale și comerciale, un newsletter poate fi un instrument valoros de creare a unei comunități, fie ea și virtuală. Pentru cititori, poate fi un loc unde găsesc informații curatoriate temeinic, pe teme și subiecte care îi preocupă, cât și povești personale inspiraționale.

Un newsletter este o punte între idei și oameni, o formă intimă de conexiune și comunicare. Un newsletter este un platou virtual cu bunătăți proaspete așezate pe el, pe care, altfel, le-am căuta prin zeci de „prăvălii” - publicații, podcasturi sau alte produse media.

În ritmul cu care ne trăim viețile, navigând printre zecile de surse de informații și căutând povești cu sens pentru noi, newsletterul a câștigat tot mai mult spațiu din atenția celor care n-au timp să dea scroll cu orele.

Ne-am gândit să facem pe IQads o colecție de newslettere cu sens și informații pentru toate gusturile și interesele. Astăzi, adăugăm primul spațiu virtual cu știri, poezie și informații relaxante, creat de Bianca Oanea și trimis către inboxurile abonaților în fiecare seară la ora 19:00. Se numește News&Spice și este „despre ce ni se întâmplă, ce putem face și câte ceva bun”.

"Oamenii nu pot duce milioane de știri, chiar au nevoie de curatoriere, nu să-i înec în știri, să le dau tot. Uneori trebuie să-mi înfrânez reflexul de a livra volum. Oamenii au nevoie să înțeleagă mai bine, nu de mai multe știri", spune Bianca.

Bianca Oanea a început să lucreze în presă din primul an de facultate. A ieșit din domeniu după 15 ani, dar a rămas mereu conectată la știri. Acum ne conectează zilnic și pe noi, având grijă să îndulcească gustul amar al vremurilor.

Etape transformatoare din parcursul tău către cine ești azi

Am început să lucrez în presă din primul an de facultate și nu m-am oprit vreo 15 ani. Apoi a urmat ieșirea din presă, nu neapărat din voia mea, că nu aș fi știut să mă desprind și hotărârea să nu mai am nimic de a face cu ea. Doar că iubeam în continuare meseria și eram mereu conectată la știri. Lucram la Concordia, o confederație patronală, când șeful meu mi-a zis să scriu un newsletter. Ce newsletter? Ce vrei tu. Nu știam exact ce vreau, dar am început să scriu și să văd că oamenii citesc și își găsesc acolo lucruri folositoare. Și m-am îndrăgostit de instrumentul acesta, care mă ajuta să fiu aproape de ce mă pasionează și să fac ce credeam că e important, într-o altă formă.

Relația cu scrisul

S-au scris poezii în gimnaziu, revista școlii în liceu și apoi a fost o lungă perioadă de lucrat în televiziune, unde scrii puțin. Maximum era să dau niște titluri care-mi păreau interesante. Nu am scris mult, nu era o chestie de ale mele. Mi se părea că scriu fluid și decent, prin prisma meseriei, dar nu consideram asta scris, așa cum mă raportez la ideea asta, ca la o însușire extraordinară.

Ideea newsletterului News&Spice

Plecarea de la Concordia, unde începusem să fac asta, m-a lăsat dependentă de acest instrument. Am încercat să fac pentru altcineva, dar apoi am fost împinsă de prieteni să-l fac pe al meu. Numele vine din Sugar Puff Girls și din conținut. Există acest news fatigue al oamenilor. Nu mai vor să știe de rău, de ce merge prost, să stea conectați la sursa de anxietate. Ce fac eu e că încerc să îndulcesc cu poezie, cu meme, cu muzică, cu umor. Nu sunt doar știri, sunt și lucruri amuzante sau relaxante, ca să-i ajute pe oameni să înghită hapul și să rămână conectați.

Ce ți-ai propus să aduci cititorilor tăi

Vreau să aduc informații într-un mod ușor și accesibil. Îl trimit în fiecare seară la 19, pentru că sunt în capul meu un fel de Andreea Esca, ai la fix cele mai importante informații ale zilei, pe mail. Nu trebuie să stai toată ziua pe net, pe Facebook, pe temiri unde. Le adun și le livrez la fix.

Comunitatea care s-a strâns în jurul newsletterului

N-aș ști să îți spun exact, sunt oameni foarte diverși și își iau lucruri diferite. Sunt oamenii care vin pentru poezie și oamenii care văd în ea o tâmpenie. Am o rubrică permanentă cu războiul, războaiele, pe care o fac pentru că mă încăpățânez eu să le consider importante, dincolo de zgomot. Mi se părea că nu o citește nimeni, până când, într-o zi, din greșeală, am șters-o și m-a întrebat o cititoare ce s-a întâmplat, unde e rubrica mea.

Sunt și oameni care citesc pentru umorul meu, cât e el, și pentru că încerc să nu fiu încrâncenată. Dar sunt minunați, mă ajută la calibrare deseori. Știu că am cititori mai deștepți ca mine și dacă greșesc sau exagerez, îmi vor spune. Medici, avocați, oameni din energie, profesori care mă vor trage de mânecă și-mi vor spune un detaliu sau o perspectivă nouă sau opusă. Și asta mă responsabilizează și mă face foarte recunoscătoare. Doamna care mi-a luminat alegerile negre aducând poezie la birou. Valentin Bunea, care are Body Engineering, era cititor de puțină vreme când mi-a scris și m-a îndemnat să trec pe Substack, arătându-mi creșterea lui și împingându-mă să introduc subscribtions, cu promisiunea că dacă o fac, va fi primul donator. Și fix asta a făcut. Și nu e despre bani, ci despre a da de la tine. Din experiență, din știință, de generozitatea asta care nu are un end game. 

Temele

Mă uit mult la televizor și încerc să pun teme care nu sunt acolo sau să le decriptez altfel, tocmai pentru că știu, din experiență, ce înseamnă absența lor. Politic, economic, social, de toate. Multe știri internaționale, care pot fi cumva traduse în realitățile noastre.

Cum decizi ce este important și relevant

Am obsesia lui ce e important. Deseori văd subiecte umflate artificial, fie în goana după audiență, fie din motive care țin de politica editorială a locului. Ce vreau să fac e chiar să aduc subiectele relevante. Îmi place audiența, dar nu așa de mult încât să le spun cititorilor ce vor să audă.

Procesul de creație

Ascult foarte multe podcasturi, mai ales dimineața, la cafea, duș, machiat, la curățenie, pe drum, când apuc, trec prin toate marile publicații străine și românești, îmi stabilesc un main, un subiect central, ce intra în rubrici și croșetez pe ele.

Impactul primelor newslettere

Mi-au dat curaj. E vorba de o mână de oameni care m-au încurajat și m-au susținut și s-au bucurat că l-am făcut. Oamenii îmi dau energie. Și ceva cumva minunat, nu despre mine, ci despre oameni. L-am făcut trei săptămâni la perete. Am scris pentru o mână de oameni, să mă calibrez. Și tot ezitam să-l fac public, pentru că nu era perfect. Toți cei 7 îmi ziceau să îi dau drumul și eu mă tot împiedicam. Unul dintre oamenii din audiența asta de 7 oameni era Ioana Epure, directorul editorial de la PressOne. Ea i l-a dat lui Adrian Mihălțianu, publisherul, iar el nu doar că l-a apreciat și a încurajat demersul, deși ei au primul și cel mai bun newsletter de știri, dar m-a și invitat să fac ediția lor de duminică. Au trecut mai bine de doi ani și eu încă nu l-am întâlnit, dar e un om care a spus că ce fac e valoros și m-a sprijinit. Sunt mai mulți, dar vreau să vorbesc despre el, pentru că într-o lume foarte fragmentată de orgolii și interese, PressOne a zis hai cu noi, nu uite-o și pe asta.

Cum este acum. Ce e provocator. Ce este frumos

Am o problemă la cap, rămasă de la știri, să dau tot-tot, să nu scap nicio știre. Or, oamenii nu au nevoie de asta, nu pot duce milioane de știri, chiar au nevoie de curatoriere, nu să-i înec în știri, să le dau tot. Uneori trebuie să-mi înfrânez reflexul de a livra volum. Oamenii au nevoie să înțeleagă mai bine, e nevoie de mai mult explanatory, nu de mai multe știri.

Cel mai surprinzător lucru pe care l-ai constatat odată cu scrierea News&Spice

Că oamenii sunt mai rezistenți decât îi credem, că dacă încerci să fii empatic și să nu urli la ei, rămân chiar și atunci când nu îți împărtășesc punctul de vedere sau îl contrazici flagrant.

Ce te interesează cel mai mult în rolul de editor

Să scriu despre ce cred eu că e important și oamenii, chiar dacă nu citesc atunci și se duc direct la restaurante și filme, să știe de existența acelor subiecte.

Poți prezice care materiale se vor descurca mai bine decât altele?

În continua mea nesiguranță, uneori am orgoliul că știu cum e ceva, unde o să ducă, că știu ce merge. Și scriu ca și cum viața mea ar depinde de ce scriu. Și uneori se întâmplă să nu intereseze pe nimeni. Sau aproape nimeni. Alteori, sunt obosită, anxioasă, fără harul divin pogorât, scriu pe pilot automat și oamenii zic ce bun a fost, mulțumesc. Să nu încerc să prezic, ci doar să scriu așa cum e momentul ăla, fără să aștept să dau lovitura e marea chestie pe care am învățat-o.

Newslettere citite de tine

Zeci de newslettere, și pentru că e o migrație spre asta. Paul Krugman, economistul laureat cu Nobel, care a scris 25 de ani opinie pentru The New York Times și-a făcut Substack, ca mine. Sunt mulți jurnaliști care au părăsit legacy media și și-au făcut newslettere și au chestii interesante. În România, mă uit la cele foarte nișate. Mâncare, că îți trebuie Jo Ilie chiar dacă nu faci meal prep,  și anti-mâncare,  ca Valentin sau Maria Bucuria, care are blândețe și umor, despre sport, cum e cel al Andreei Giuclea. Foarte multe. Motorul meu e curiozitatea, așa că nu e nimic în plus. Cele pe care le citesc și le recomand sunt în blogroll-ul newsletterului, dar orice îmi aduce ceva nou, să fie primit.