Ideile mari au nevoie de un adevărat ecosistem de creație pentru a deveni realitate. Transformarea lor presupune muncă, determinare, precizie, strategie, dar și creativitate, inspirație, deschidere. De 15 ani pe piața din România, Big Events se dedică ideilor mari și le transformă în experiențe grandioase, show-uri de amploare și evenimente legendare. Cel mai important titlu din portofoliul agenției este Beach, Please!, un festival fenomen care a avut peste 500.000 de participanți anul trecut, în 5 zile.
Arhitectul din spatele acestor construcții este George Carabelea, Fondator Big Events & Co Fondator Beach, Please!, care s-a implicat în crearea festivalului de când acesta era în stadiu de idee.
"Publicul cere experiențe din ce în ce mai bune și mai complexe. România a demonstrat că are apetitul și energia pentru evenimente mari. Big Events va fi, ca și până acum, acolo unde standardele sunt ridicate, unde miza e mare și unde contează să livrezi impecabil. Suntem aici să punem România pe harta evenimentelor mari din Europa", spune George Carabelea.
Una dintre primele agenții de BTL și organizare de evenimente din România, Big Events celebrează cei 15 ani de activitate prin cel mai mare festival din România: Beach, Please! 2025. Între 9 și 13 iulie, un teren imens de 21 de hectare devine un adevărat oraș al muzicii și al entertainmentului, al experienței live.
Totul la superlativ
Ideile mari au nevoie de expertiză pentru a fi puse în aplicare, de gândire de ansamblu și atenție la detalii, de mecanisme care să funcționeze eficient, dar și de ambiție, curaj, extravaganță. Ideile mari au nevoie de spațiu în care să se desfășoare, de structuri ambițioase care să le susțină.
Și asta au făcut cei de la Big Events cu Beach, Please!: au ridicat de la zero un festival pe 21 de hectare de teren. Ediția de anul acesta a celui mai mare festival din România marchează și aniversarea a 15 ani de activitate Big Events.
Sărbătorirea vine cu recorduri impresionante: construcția celei mai mari scene din România și implementarea celui mai puternic sistem de sunet din țară. Scena principală de la Beach, Please! 2025 va avea peste 142 de metri lățime și aproape 30 de metri înălțime – dimensiuni care depășesc chiar și unele dintre festivalurile globale și pun Costineștiul pe harta celor mai mari scene de festival din lume.
Dincolo de scenele spectaculoase, artiști de top, și sute de mii de fani, Beach, Please! înseamnă luni de planificare, peste 200 de camioane de echipamente, mii de metri de cabluri, kilometri întregi de garduri, scene gigantice, infrastructură de festival pe 21 de hectare. Echipa Big Events concepe totul ca pe un sistem viu, unde fiecare piesă – de la mainstage la toalete – este gândită să susțină experiența publicului.
„Ne mândrim cu faptul că tot ce vede publicul — și mai ales ce nu vede — e pus cap la cap de o echipă românească. Ne mândrim, de asemenea, și cu partenerii noștri internaționali pe parte de structuri de rezistență și calcule structurale, Tentec Olanda, care ne asigură unul dintre cel mai importante aspecte și anume garanția că ce construim are în spate studii și calcule astfel încât toți participanții la festival să fie în siguranță în fața scenei.
E o muncă de echipă, de anduranță și de pasiune. Am fost aici încă de la început, atunci când puțini oameni ne dădeau o șansă și am ajuns azi în punctul în care o lume întreagă ne-a pus pe harta distracției. După doar patru ani am primit recunoaștere internațională!”, spune George Carabelea, co-fondator Beach, Please!.
Big Events este responsabil de tot ce înseamnă construcție, logistică, scenotehnică, experiență în cadrul Beach, Please!, de la program artistic la poziționarea exactă a scenelor și traseele de acces, până la zonele de food, siguranță, acces, iluminat și infrastructură tehnică, totul este planificat în detaliu și trecut prin nenumărate filtre.
Ediția din 2024 Beach, Please! a adunat peste 510.000 de participanți în 5 zile, marcând un reper nu doar la nivel național, ci și în peisajul festivalurilor europene de amploare.
"Diferența esențială este că noi construim un ecosistem care trebuie să funcționeze zi și noapte, timp de cinci zile, pentru zeci de artiști și sute de mii de oameni. E alt nivel de complexitate”, spune Mihai Zavragiu, executive producer Beach, Please!.
Mihai Zavragiu este Executive Producer & Site Manager, mâna dreaptă a lui George Carabelea, atât în proiectul Beach, Please!, cât și în cadrul Big Events.
Idei mari, evenimente spectaculoase
Co-fondatorul Beach, Please!, George Carabelea a învățat muncind, greșind și refăcând. A început pe teren, în mijlocul echipelor de montaj, de producție, de logistică, unde a înțeles ce înseamnă să duci un proiect de la planșă la realitate.
A fondat apoi două dintre cele mai influente branduri din industria de evenimente și entertainment din România. Big Events a fost fondat acum 15 ani și ulterior a apărut și Big Ideas, agenția-soră, care inovează zona experiențelor de brand.
George Carabelea a creat cele două agenții dintr-o dorință simplă, dar ambițioasă: să ducă evenimentele la un alt nivel, să demonstreze că și în România pot exista superproducții fără scurtături și fără compromisuri. Iar Beach, Please! a fost proiectul care a demonstrat asta.
"Cea mai mare greșeală în producția de evenimente e să subestimezi detaliile. Să crezi că „merge și așa”. La un eveniment mare, fiecare șurub, fiecare cablu, fiecare minut contează. N-ai voie să lași nimic la întâmplare, pentru că totul e conectat într-un sistem care trebuie să funcționeze perfect sub presiune.
O altă greșeală frecventă? Autosuficiența. Să crezi că le știi pe toate și că nimic nu te mai poate surprinde. Domeniul ăsta nu permite aroganță, pentru că e extrem de dinamic – se schimbă totul din mers. Tocmai de aceea, flexibilitatea, vigilența și capacitatea de a învăța continuu sunt poate cele mai importante unelte pe care le ai în echipă.
Noi am reușit să evităm greșelile mari printr-un lucru simplu – dar greu de făcut pe termen lung: ne-am păstrat disciplina, indiferent cât de mari au devenit proiectele. Am rămas ancorați în realitate și atenți la fiecare detaliu", spune George Carabelea.
Printre proiectele legendare semnate de Big Events se numără producții locale precum Europa FM – Live pe Plajă, Liberty Parade, dar și concepte inovatoare ca The Artist Awards, The Motans – Grand Concert, 5 GANG – Turneu Național, Carla’s Dreams – Nocturn sau The Concert – Drive-In.
Echipele din agențiile Big Ideas și Big Events sunt formate din oameni selectați după criterii exigente.
"Caut oameni cu nervi tari, care nu intră în panică sub presiune și care înțeleg că, într-un festival, fiecare șurub contează. Nu angajez CV-uri, angajez caracter și atitudine. Iar organizarea este cheia. Fiecare om din echipă trebuie să știe clar ce face și de ce. Și, la fel de important, știu că nu există "nu se poate", deci îmi place ca oamenii cu care lucrez să îmi dea soluții, nu plângeri", spune George Carabelea.
În culisele unor evenimente spectaculoase este multă muncă. Este o echipă cu experiență, care știe să păstreze echilibrul între creativitate și logistică, pasiune și organizare, și să creeze experiențe grandioase, cu atenție la cele mai mici detalii. Ideile mari au nevoie de oameni care știu să le transforme în realitate.