UEFA Under-19 România 2025 – O poveste spusă prin fotbal și emoție la care au participat 40.278 de suporteri, cel mai mare număr de spectatori din ultimele 5 ediții de Euro U19

UEFA Under-19 România 2025 – O poveste spusă prin fotbal și emoție la care au participat 40.278 de suporteri, cel mai mare număr de spectatori din ultimele 5 ediții de Euro U19

Timp de două săptămâni, România a fost gazda tuneului final Euro UEFA U19 – Romania 2025. Între 13 și 26 iunie 2025, cele mai promițătoare naționale ale continentului – Spania, Țările de Jos, Germania, Anglia, Danemarca – au jucat pe stadioanele din București, Voluntari și Ploiești pentru trofeul continental rezervat competiției UEFA U19. A fost mai mult decât un turneu. A fost un moment cu sens – pentru sport, pentru public, pentru o generație care visează să ajungă pe cele mai mari scene ale fotbalului european.

Sub tag line-urile „Fii acolo când se nasc legendele!”, „Vino să vezi viitoarele staruri ale Europei!” și „Susține viitorul fotbalului românesc!”, campania de promovare a adus în tribune zeci de mii de oameni, confirmând că atunci când comunicarea creează emoție autentică, oamenii răspund. Naționala U19 a României a scris istorie calificându-se pentru prima dată într-o semifinală de Campionat European Under-19, iar sprijinul publicului a fost impresionant –12.199 de suporteri în seara meciului decisiv cu Țările de Jos, o atmosferă vibrantă și o comunitate care s-a format natural în jurul acestei generații curajoase.

 

Dincolo de jocul din teren: o campanie de comunicare cu impact

Campania a fost realizată de Bloom Communication, agenția care a semnat strategia digitală, conceptele creative și implementarea lor, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, sub egida UEFA. Strategia a fost centrată în proporție de 80% pe online, construită în jurul participării reale, al conținutului nativ adaptat fiecărei platforme sociale și al mesajelor clare, relevante, care au reușit să conecteze publicul cu spiritul evenimentului.

Pentru Bloom Communication, această implicare nu a fost doar un proiect de comunicare, ci o misiune: aceea de a susține valorile reale, de a construi încredere în sportul românesc și de a crea contexte în care România joacă rolul de gazdă europeană. De la vânzarea biletelor până la campaniile de informare sau call to action-uri adresate cluburilor, familiilor și comunităților locale, întreaga abordare a mizat pe un echilibru între emoție, impact și prezență reală în tribune.

Un bilet la UEFA U19 nu a fost doar un loc în tribune. A fost un gest de susținere pentru sport, pentru o generație în formare, pentru ideea că România poate fi o gazdă excelentă”, a spus Ciprian Dron, CEO Bloom Communication.

Din partea Federației Române de Fotbal, Head of Marketing Iulia Cuciurean a punctat: „Am folosit în promovarea turneului două direcții strategice: posibilitatea de a vedea viitoarele stele ale fotbalului internațional și stimularea sentimentului de mândrie națională dovedit prin susținerea din tribune la meciurile echipei României. Rezultatele au fost pe masură și au dus la recorduri de audiență pentru meciurile de juniori. Închidem astfel o vară fotbalistică în care Zidul Galben și telespectatorii au fost din nou la înălțime.  Mulțumim pentru colaborare echipei Bloom Communication, apreciem viteza de reacție și flexibilitatea care sunt esențiale în astfel de campanii.”

România știe să susțină. Cu emoție, cu încredere, cu 40.278 de suporteri prezenți în total la meciurile turneului final.

Cu 40.278 de spectatori prezenți în tribune, UEFA Under-19 România 2025 a înregistrat cea mai mare audiență din ultimele 5 ediții ale turneului. În total, meciurile echipei naționale U19 au adunat aproape 25.000 de spectatori: 2.934 cu Muntenegru, 3.674 cu Spania, 6.133 cu Danemarca și 12.199 cu Țările de Jos. Cifre care spun o poveste clară: când emoția e reală, publicul e acolo. Și nu doar în social media.

Bloom Communication a fost prezentă cu o echipă dedicată care a lucrat în ritm alert, cu pasiune și profesionalism. Din partea FRF, proiectul a fost coordonat de Iulia Cuciurean (Head of Marketing), Mihai Tîncăbă (Brand Manager), Cătălin Popescu (Head of Communication), Nicoleta Coșoreanu (Specialist Comunicare) și Silvian Bădulescu (Ofițer de presă România U19). Din partea Bloom Communication: Ciprian Dron (CEO Bloom Communication), Creola Tudorache (Senior PR Consultant) și Daniela Dumitru (Head of Client Service).

UEFA Under-19 România 2025 s-a încheiat, dar rămâne o poveste despre cum sportul poate aduce oamenii împreună și cum comunicarea poate construi încredere acolo unde este cu adevărat nevoie de ea. Pentru Bloom Communication, acest proiect nu a fost numai despre bilete vândute, ci despre prezență, despre viitor și despre a spune povești care contează – prin fotbal, prin emoție, prin România.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Bloom Communication

Incepand din 2004, Bloom Communication a participat la constructia si dezvoltarea unor branduri importante in piata regionala, nationala si internationala, in peste 500 de proiecte de branding si comunicare... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related