S-a întors în România, după ce a locuit o vreme în Țările de Jos, neștiind ce va face în continuare aici. De multă vreme îndrăgea fibrele naturale, așa că atunci când a descoperit lâna, cât și faptul că aceasta ajunge deseori la gunoi după ce este luată de pe animale, s-a gândit cum să o transforme în ceva frumos.
Rodica Pătrașcu este fondatoarea brandului Dor de lână și unul dintre artizanii români care creează de la zero, se implică în comunitate, iar prin obiectele pe care le face vrea să readucă în memoria oamenilor traiul simplu de la țară, așa cum era el odinioară.
„Dor de lână vrea să ofere o poveste frumoasă a lânii și să o aducă în casele oamenilor sub forma obiectelor demne de a fi purtate, atinse, iubite”, spune Rodica.
Povestim în continuare cu Rodica Pătrașcu, creatoarea brandului Dor de lână despre meșteșugul său și despre ce creează manual.
Sunt Rodica Pătrașcu, creatoarea din spatele brandului Dor de lână. Am studiat în București la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar apoi am lucrat mult cu copiii în mai multe părți ale Europei.
De aproape 8 ani m-am mutat în Romania împreună cu soțul meu la munte din Țările de Jos neștiind ce voi face practic aici.






















