Fitness emoțional. Un program de antrenament în 7 pași - Emily Anhalt | Editura Curtea Veche, 2026

Fitness emoțional. Un program de antrenament în 7 pași - Emily Anhalt | Editura Curtea Veche, 2026

Dacă ai putea să fii mai rezilient, mai curios, mai atent la propriile stări și dorințe, mai empatic, mai degajat și mai priceput la arta comunicării, ai fi dispus să urmezi un antrenament special conceput pentru tonifierea acestor calități?

"Sănătatea emoțională poate fi superputerea care te va ajuta să realizezi lucruri mărețe."
Laura Vanderkam

"Dacă ai întâmpinat vreodată dificultăți în viața profesională sau personală, citește Fitness emoțional – îți va oferi îndrumări concrete și exerciții ca să iei decizii mai bune, să treci peste situațiile problematice și să fii cea mai bună versiune a ta."
Liz Fosslien și Mollie West Duffy

"Un ghid practic, de la o terapeută care lucrează cu antreprenori de mare succes."
Scott Galloway

"Emily Anhalt prezintă stările emoționale care ne dau tuturor bătăi de cap într-o manieră simplă, captivantă și extrem de ușor de utilizat, în cadrul căreia nu doar că descoperirea de sine devine utilă, ci capătă și o importanță binemeritată."
Lauren Martin

"Emily Anhalt este expertă de talie mondială în domeniul psihologiei și fitnessului emoțional. Munca ei de a schimba perspectiva în sănătatea mintală de la o practică reactivă la una proactivă m-a influențat personal, iar acum fac exerciții emoționale în mod regulat, pentru o stare de bine."
Kevin Love

"O lectură obligatorie pentru oricine are realizări remarcabile în carieră, dar care nu a învățat niciodată să-și dezvolte tonusul emoțional. Abordarea inedită și inteligentă a lui Emily Anhalt te va ajuta să-ți dezvolți reziliența fără a-ți sacrifica ambiția. Ghidul ei util, bazat pe știință, reduce în sfârșit decalajul dintre performanță și sănătatea mintală."
Melody Wilding

"Plină de sfaturi practice pentru dezvoltarea tonusului emoțional, cartea lui Emily Anhalt îți oferă instrumente vitale pentru a depăși cu ușurință orice obstacol – în viața profesională, în cea de familie și nu numai!"
Woman's World

"Pentru a avansa în carieră – și în viață în general –, trebuie să-ți cultivi aptitudini precum empatia, curiozitatea și reziliența. Vestea bună e că aceste trăsături pot fi învățate. Fitness emoțional îți arată cum să-ți dezvolți inteligența emoțională așa cum îți întărești mușchii la sală – cu intenție, prin exerciții și practică continuă. E o perspectivă revoluționară și absolut necesară asupra sănătății mintale și burnoutului – utilă pentru oameni și excelentă pentru afaceri."
Erica Keswin 

Îți poți antrena creierul pentru o sănătate emoțională mai bună la fel cum îți antrenezi corpul pentru o condiție fizică mai bună?

Nu doar că este posibil, dar cu ajutorul ghidului conceput de terapeuta Emily Anhalt vei descoperi care sunt cele șapte trăsături ale inteligenței emoționale pe care trebuie să le dezvolți ca să te cunoști mai bine, să-ți îmbunătățești relațiile, să scapi de burnout și de anxietate și să te bucuri de o viață împlinită.

Îmbinând exemple din experiența proprie și din cea a clienților săi cu exerciții și instrumente concrete, autoarea îți propune un antrenament accesibil și practic pentru tonifiere emoțională și dezvoltare interioară, bazat pe cultivarea atenției conștiente, curiozității, conștientizării de sine, rezilienței, empatiei, comunicării și spiritului ludic. Pe drumul spre reușită în carieră și în relațiile interpersonale, inteligența emoțională e un tovarăș de nădejde, care îți permite să fii în cea mai bună formă zi de zi – atât în momentele bune, cât și în cele dificile. Începe chiar de azi antrenamentul!

 

DR. EMILY ANHALT a studiat psihologia la University of Michigan și are un doctorat în psihologie clinică la Wright Institute din Berkeley, California. Este expertă în fitnessul emoțional, sprijinind angajați, lideri și oameni de pretutindeni să își înțeleagă mai bine emoțiile, să fie mai productivi și să aibă mai mult succes în viață. În 2019 a devenit cofondatoarea clinicii Coa, gândită ca o sală de sport pentru sănătatea mintală. De-a lungul anilor, Emily Anhalt a oferit consultanță pentru numeroase companii mari, precum American Express, Google, Asana, Spotify și NBA.

 

Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Curtea Veche.

 

Info:

Titlul original: Flex Your Feelings
Ediția I 2024, paperback
Traducător: Ioana Manolache
Dimensiuni: 13 × 20 cm
288 pagini
ISBN: 978-606-44-2204-0

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related