Am început numărătoarea inversă. Încă un pic și vine toamna (calendaristic, cel puțin). Așa că e corect să mai vorbim un pic despre OOO-urile estivale. De data asta, poveștile vin de la Marius Goleanu, Head of Innovation KUBIS, căruia îi pasă și de concedii, dar și de timpul liber de toate zilele. Chiar dacă nu delimitează jobul de viață, Marius a implementat câteva limite pe care le consideră absolut necesare întru reîncărcarea bateriilor creative. Cea mai importantă dintre ele: overtime-ul este o excepție întotdeauna, nu o regulă.
Pentru el, timpul liber poate să însemne antrenamentele de fotbal american, cu echipa pe care o conduce, sau pur și simplu o zi de făcut nimic în mijlocul săptămânii. Dar când e rost de concediu, Marius știe că trebuie să meargă pe varianta „10 zile lucrătoare”; iar asta pentru că prima săptămână e întotdeauna perioada de acomodare la deconectare. Știe că deconectarea este esențială, nu doar pentru viața personală, ci și pentru randamentul la job, și o obține, chiar dacă nu se dezice complet de responsabilitățile de la birou. Cu un ochi ocazional pe mail, ca să rămână in loop, și cu gândul la un prosecco - așa își începe Marius concediile, despre care ne-a povestit mai în detaliu, în cele ce urmează:























