De ce-urile stau la baza cunoașterii. Și apoi vin formulele. Anca Tănăsescu, fondatoarea Wow Lab & președinta Asociația STEMplicity, crede că e important să existe cât mai multe De ce-uri și Wow-uri, cele mai dorite reacții din partea copiilor în fața științei. Wow Lab dezvoltă, de 13 ani, programe de educație științifică non-formală prin experimente, cu tematică interdisciplinară. STEMplicity a apărut pentru a aduce în jurul aceleiași misiuni actori foarte diferiți: companii, alte ONG-uri, fundații, instituții și comunități.
Recent, asociația a lansat Barometrul educației științifice practice 2026, un studiu național care documentează accesul copiilor din România la învățarea științei prin experimente. Chestionarul este deschis în perioada 19 august – 10 septembrie 2026, durează aproximativ 5–7 minute, iar răspunsurile sunt anonime.
"Ne dorim cât mai multe răspunsuri, dar mai ales răspunsuri diverse: din toate județele, nu doar din București și marile orașe, ci și din rural, cu o pondere cât mai echilibrată între părinți și cadre didactice", spune Anca.
Povestim cu ea în continuare despre educația din România, cu bune și rele, știință, formule, experimente, curiozitate, noile generații de părinți și copii.
Parcursul tău
Am avut, aparent, un parcurs destul de îndepărtat de știință. Am fost o elevă silitoare și destul de conformistă. Îmi plăcea școala și îmi doream să fac lucrurile bine. Am făcut opt ani de pian la o școală de muzică și am avut rezultate foarte bune, chiar eram considerată o tânără speranță.
La școală eram mai apropiată de materiile umaniste. Aveam note bune și la științe, am avut chiar o profesoară de fizică extraordinară, care m-a trimis la olimpiadă, dar fizica, chimia și matematica mi se păreau greoaie. Nu înțelegeam la ce ne folosesc toate formulele și teoriile pe care trebuia să le învățăm. În schimb, când făceam câte un experiment – ceea ce se întâmpla foarte rar – pentru mine era sărbătoare.
După clasa a VIII-a am fugit, practic, de matematică, fizică și chimie și am ales profilul uman. Am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, pe atunci o specializare foarte nouă, și apoi am lucrat în publicitate, marketing și brand management. Am trecut prin agenții de publicitate, apoi prin companii, iar ulterior am urmat și cursuri de marketing digital la Oxford College of Marketing.
Am avut o primă experiență antreprenorială în 2008, când mi-am deschis propria agenție de branding. A venit însă criza financiară, iar bugetele pentru lansări și rebranding au fost printre primele tăiate. Experiența aceea m-a pregătit, fără să știu atunci, pentru ceea ce avea să urmeze.
Mult mai târziu m-am reîntâlnit cu știința prin copilul meu. Și cred că acolo s-au legat cele două lumi: copilul căruia îi plăceau experimentele și omul de marketing care știa să transforme o nevoie într-un concept și un produs.
Ideea Wow Lab – The WHY-ology Institute
Copilul meu avea zece ani și căutam pentru el activități extracurriculare. Găseam sport, limbi străine, dans, pictură, dar nu găseam cursuri în care copiii să poată descoperi știința prin experimente. Mi se părea o lipsă importantă, mai ales la vârsta la care un copil ar trebui să aibă ocazia să testeze cât mai multe domenii înainte să descopere ce îl pasionează.
Știam și din propria copilărie cât de fascinante pot fi experimentele și cât de diferit înțelegi un fenomen atunci când îl vezi în fața ta.
M-am întrebat dacă sunt singurul părinte care caută așa ceva. Am testat ideea cu părinții colegilor copilului meu și cu colegii mei de birou și reacția a fost foarte bună.
Am organizat apoi un atelier pilot. Am închiriat un spațiu, am pregătit experimentele și am cooptat un coleg fizician, primul meu coleg cu pregătire științifică. Ideea era să nu stabilim o durată foarte rigidă, ci să vedem cât timp își păstrează copiii interesul. După două ore și jumătate am oprit atelierul pentru ca eram epuizată. Copiii însă erau la fel de entuziasti si mai voiau. Pentru mine acela a fost momentul în care ideea s-a validat.
În primul an a venit și prima colaborare cu o școală privată, International British School of Bucharest. Am creat pentru ei un atelier cu experimente de Halloween, iar apoi colaborarea s-a transformat într-un program de cluburi opționale pe durata anului școlar. Au urmat alte școli și, treptat, Wow Lab a crescut.
La început documentam, testam și pregăteam eu toate experimente. Insă mi-am dorit ca oamenii care ajung în fața copiilor să aibă o pregătire științifică academica. Astăzi echipa noastră include chimiști, fizicieni, biologi, medici, farmaciști, ingineri și chiar un doctor în astronomie. Mulți lucrează în paralel în laboratoare, spitale sau institute de cercetare și aduc în clasă nu doar informație, ci propria experiență și pasiune.
Misiunea Wow Lab
„Wow” vine exact de la reacția pe care o are un copil în fața unui experiment al cărui rezultat îl surprinde.
Așezi în straturi apa caldă peste apa rece, în același pahar. Si vezi clar straturile delimitate, pentru ca foloesti colorant. Produci o spumă colorată și caldă, creezi o erupție chimică sau vezi un fenomen fizic care pare să contrazică ceea ce te așteptai să se întâmple. Prima reacție este: „Wow! De ce?” De aici vine și The WHY-ology Institute. „De ce?” este poate cea mai iubită întrebare a copilăriei. Noi vrem să nu o pierdem pe parcurs. Din contră, vrem să o hrănim.
Misiunea Wow Lab este să dezvoltăm curiozitatea copiilor. Pentru că această curiozitate îi va ajuta mult dincolo de o lecție de fizică sau chimie. Îi învață să caute informații, să le testeze, să evalueze sursele, să pună întrebări și să înțeleagă lumea din jurul lor.
Vrem și să scoatem știința din zona aceea abstractă, a manualelor pline de formule. Fizica, chimia, biologia sunt peste tot în viața noastră. Știință este și ceea ce mâncăm, și cum funcționează corpul nostru, și energia pe care o folosim, și mediul în care trăim.
Experimentul este doar instrumentul. Curiozitatea, înțelegerea și gândirea critică sunt lucrurile pe care vrem să le lăsăm în urmă.
Cum a evoluat Asociația STEMplicity
Wow Lab are 13 ani, iar Asociația STEMplicity este foarte tânără, fiind înființată în decembrie 2025. Dar ea s-a născut din experiența acumulată de Wow Lab în toți acești ani.
Ideea ONG-ului a venit în urma unor situații pe care le-am întâlnit repetat. Profesori din diferite comunități ne spuneau: „Mi-aș dori foarte mult să veniți și la copiii mei, dar părinții nu își permit”. Au existat inclusiv profesori care s-au oferit să plătească activitatea din propriul salariu.
Noi eram însă o companie. Aveam costuri cu oamenii, materialele, transportul, logistica. Nu puteam transforma aceste situații într-un model sustenabil doar oferind activități gratuit din când în când. Așa a apărut STEMplicity.
Misiunea noastră este să democratizăm accesul la educația științifică practică. Spunem foarte simplu: Știința este pentru toți copiii. Obiectivul nostru este ca niciun copil să nu rămână în urmă doar din cauza circumstanțelor în care s-a născut.
Un ONG ne permite și să aducem în jurul aceleiași misiuni actori foarte diferiți: companii, alte ONG-uri, fundații, instituții și comunități. Există inclusiv bugete corporate care pot fi direcționate exclusiv către organizații non-profit. STEMplicity ne permite, practic, să construim puntea dintre experiența educațională acumulată de Wow Lab și resursele celor care vor să investească în educație și impact social.
Proiecte
Suntem încă la început, dar avem deja câteva direcții care ilustrează foarte bine ceea ce vrem să construim.
Primul proiect educațional al asociației a fost realizat împreună cu Lăptăria cu Caimac și a abordat domeniul lactatelor prin știință: tipuri de produse lactate, fenomene chimice, cum recunoaștem un produs de calitate, ce rol au lactatele în alimentație. A fost important și pentru noi, pentru că au fost primii care au avut încredere să construiască un astfel de proiect împreună cu STEMplicity.
Am început și o colaborare cu Let’s Do It, Romania!, prin care dezvoltăm resurse digitale gratuite pentru profesori și folosim experimentele științifice pentru educație de mediu.
Iar acum am lansat Barometrul educației științifice practice 2026. Pentru mine, acesta este foarte important pentru următoarea etapă a organizației, pentru că vrem să trecem de la ceea ce credem noi că știm despre piață, după 13 ani de experiență, la nevoi documentate cu date.
Educația non-formală în România
Față de momentul în care am început, părinții sunt cu siguranță mai informați și mai interesați de educația non-formală. Văd mai clar valoarea ei și sunt mai dispuși să investească în astfel de experiențe pentru copii. Trebuie însă să fim atenți la perspectiva din care vorbim. Noi am lucrat mult în București și în școli private și internaționale, deci nu pot spune că experiența noastră este reprezentativă pentru întreaga Românie.
În București sau Cluj există o ofertă educațională foarte bogată și o putere economică mai mare. Un copil dintr-o familie cu resurse poate avea acces la școală privată, cluburi, limbi străine, sport, robotică, experimente, tabere. Este un avantaj enorm în dezvoltarea lui.
În același timp, am întâlnit profesori din alte comunități care își cumpără singuri materialele pentru activități sau care și-ar dori să aducă un program la clasă, dar familiile nu îl pot plăti. Tocmai această diferență vrem să încercăm să o reducem prin STEMplicity. Poate nu vom putea oferi unui copil toate oportunitățile pe care le are un copil privilegiat, dar putem să îi oferim măcar experiența de a descoperi știința altfel și întâlnirea cu un om care lucrează într-un domeniu STEM și care poate deveni pentru el un model.
Din ce nevoie a apărut Barometrul
Din nevoia de a ieși din propria noastră bulă.
După 13 ani avem multe observații despre copii, profesori și școli. Dar lucrăm predominant cu comunități care au avut acces la serviciile noastre. Am primit și solicitări de la școli care nu și le permiteau, am ajuns prin anumite proiecte în comunități vulnerabile, însă toate acestea nu ne oferă o imagine a întregii țări.
Vrem să aflăm cum arată, în realitate, accesul copiilor din România la experimente și educație științifică practică.
Cât de des fac experimente? În ce contexte? Copiii lucrează ei înșiși sau privesc demonstrația unui adult? Cine organizează activitățile? Cine cumpără materialele? Profesorii ajung să le plătească din propriul buzunar? Care sunt barierele? Lipsesc banii, materialele, laboratoarele, timpul, formarea profesorilor sau furnizorii? Și ce fel de sprijin ar face diferența?
Avem două perspective, cea a părinților și cea a cadrelor didactice, tocmai pentru că vrem să putem vedea realitatea din mai multe unghiuri.
Premise
Avem niște ipoteze construite din experiența noastră, dar tocmai scopul cercetării este să nu le tratăm ca adevăruri.
Credem că există diferențe importante de acces între comunități. Credem că profesorii se confruntă cu bariere legate de timp, materiale, bugete sau pregătirea necesară pentru activități practice. Credem și că interesul copiilor pentru experiment este mare.
Dar vrem să vedem ce spun părinții și profesorii.
Ne interesează inclusiv ce observă adulții la copii în timpul activităților practice: dacă pun mai multe întrebări, dacă observă, caută soluții, propun idei, comunică și colaborează sau dacă își doresc să continue să învețe după terminarea activității.
Pentru noi este importantă și întrebarea despre responsabilitate: cine cred părinții și profesorii că ar trebui să contribuie pentru ca elevii să aibă acces la mai multe asemenea experiențe – școala, Ministerul Educației, autoritățile locale, părinții, companiile, ONG-urile sau furnizorii educaționali?
Provocări
Principala provocare este distribuția.
Nu lucrăm cu o agenție de cercetare și nu avem un panel prin care să putem construi și controla statistic un eșantion reprezentativ la nivel național. Am construit noi chestionarul și îl distribuim prin rețelele la care avem acces.
Ne dorim cât mai multe răspunsuri, dar mai ales răspunsuri diverse: din toate județele, nu doar din București și marile orașe, ci și din rural, cu o pondere cât mai echilibrată între părinți și cadre didactice.
Chestionarul este deschis în perioada 19 august – 10 septembrie 2026, durează aproximativ 5–7 minute, iar răspunsurile sunt anonime și analizate în formă agregată. Rezultatele vor fi publice.
Ce vreți să se întâmple după publicarea rezultatelor
Nu ne dorim ca Barometrul să se rezume la un raport. Vrem să publicăm rezultatele și să aducem în atenția publicului și a organizațiilor interesate de educație situația educației științifice practice: ce acces există, cât de utilă este percepută această formă de învățare, ce spun profesorii și părinții și, mai ales, unde sunt problemele.
Apoi vrem să folosim experiența noastră și echipa pe care o avem pentru a construi proiecte împreună cu parteneri – ONG-uri sau companii – care să răspundă unor probleme punctuale identificate prin date.
Unele intervenții ar putea fi tematice, de exemplu în sustenabilitate, energie, nutriție sau sănătate. Altele ar putea fi regionale, concentrate în comunități în care nevoia este mai mare.
Cu siguranță pot apărea și alte direcții după ce vedem rezultatele. Dar, pentru a deschide un dialog, cred că trebuie să pornim de la niște date reale.
Problemele cele mai mari ale sistemului de educație din România
Pot să răspund mai ales din zona pe care o cunosc direct, in special felul în care se preda stiinta. Cred că avem încă prea multă teorie și prea puțină aplicare. Nu pentru că profesorii nu și-ar dori neapărat să facă altfel. Am întâlnit profesori extraordinari care cumpără materiale din banii lor. Ceea ce nu este normal, desigur, dar subliniază importanța pe care ei o acorda activității practice. In afara de lipsa materialelor, există si o programă incarcata, timp limitat sau lipsa spațiilor corespunzătoare.
Știința devine mult mai ușor de înțeles atunci când copilul experimentează direct fenomenul. Îl observă, formulează o ipoteză, testează, greșește, încearcă din nou și abia apoi așează informația teoretică.
Iar problema accesului este una pe care Barometrul sper să ne ajute să o înțelegem mai bine. Vedem diferențe, dar înainte să le cuantificăm trebuie să avem date.
Părțile bune
Din punctul meu de vedere, totul se rezumă la oameni.
Avem profesori de vocație care încearcă să schimbe lucrurile în clasa lor chiar și atunci când condițiile nu sunt ideale. România continuă să aibă și vârfuri de performanță educațională. Elevii români obțin rezultate extraordinare în competiții internaționale, iar în spatele acestor copii sunt, de regulă, profesori și părinți care investesc enorm.
Aș păstra și rigoarea pe care școala românească a avut-o și încă o are în multe locuri. Nu cred că modernizarea educației înseamnă renunțarea la rigoare sau la performanță. Cred că provocarea este să păstrăm ceea ce funcționează și să schimbăm felul în care mai mulți copii ajung acolo.
Ce ai descoperit despre copii de când lucrezi în acest domeniu
Poate cel mai mult m-a surprins cât de natural este pentru copii să fie curioși atunci când le dai cadrul potrivit.
Copiii de astăzi sunt foarte informați, precoce, dezinvolți. Pun întrebări, vor să participe, vor să atingă materialele, să testeze, să vadă singuri ce se întâmplă. La atelierele noastre nu avem problema că nu vor să facă. De multe ori problema este că vor să facă mai mult.
În același timp, observăm și o capacitate de concentrare mai redusă și o nevoie mai mare de intervenție in activitățile de echipa. Copiii testează mai mult limitele și autoritatea adultului decât o făceam noi.
Mi se pare însă important să nu privim generațiile noi doar prin ceea ce „nu mai fac”. Au calități extraordinare. Sunt mai puțin intimidați de adult, mai dispuși să pună sub semnul întrebării ceea ce li se spune, mai deschiși la tehnologie și la lumea din jurul lor.
Iar într-o lume în care informația este peste tot, capacitatea de a pune întrebările potrivite și de a verifica un răspuns este cu siguranta mai importantă decât memorarea unor propozitii din manual.
Noile generații de părinți
Cred că părinții de astăzi își doresc, la fel ca părinții dintotdeauna, ce este mai bun pentru copiii lor. Diferența este contextul.
Au acces la multă informație despre educație și parenting, cunosc modele educaționale din alte țări și sunt mai deschiși către ideea că educația copilului nu se termină in clasa. În același timp, cred că sunt foarte presați. Viața profesională, instabilitatea economică și ritmul cotidian le consuma multe resurse. Uneori investim mult în educația copilului – cursuri, activități, școli – dar avem mai puțin timp și mai puțină energie emoțională pentru el.
Nu cred că putem spune simplu că părinții de astăzi sunt „mai buni” sau „mai implicați”. Sunt mai informați și au acces la mai multe instrumente, dar cresc copii într-un context foarte diferit.
Ce fel de elevă ai fost
Am fost o elevă silitoare. Îmi plăcea școala, eram studioasă și destul de conformistă. Am făcut opt ani de pian și cred că și muzica m-a învățat foarte mult despre disciplină și perseverență.
Eram mai apropiată de materiile umaniste, deși aveam rezultate bune cam la toate. Cu fizica, chimia și matematica relația era însă mai dificila. Mi se părea că învăț foarte multe formule și teorii fără să înțeleg la ce îmi folosesc.
Paradoxal, am avut o profesoară de fizică pe care am apreciat-o enorm și care m-a trimis inclusiv la olimpiadă. Deci nu cred că problema era lipsa capacității sau faptul că „nu eram făcută pentru științe”. Cred că pur și simplu nu găsisem forma prin care știința să capete sens pentru mine.
Experimentele erau excepția. Făceam foarte rar câte unul și atunci pentru mine era sărbătoare.
După clasa a VIII-a am ales profilul uman și practic mi-am întrerupt relația cu știința pentru mulți ani. Până când am devenit mamă și am început să caut pentru copilul meu exact genul de experiențe care mie îmi lipsiseră.
Privind în urmă, Wow Lab are ceva și din nostalgia acelui copil care ar fi vrut să facă mai multe experimente.
Dacă ai putea schimba un lucru în educația din România
Aș schimba modul de predare. Aș investi foarte mult în pregătirea profesorilor pentru metode adaptate copiilor de astăzi: pedagogie specializata, managementul clasei, gestionarea unor personalități diferite, tehnologie și, evident, învățare practică.
În zona științelor, mi-ar plăcea să inversăm traseul clasic. Să pornim de la fenomen. Să îl punem pe masa si să lăsăm copilul să observe, să întrebe „de ce?”, să presupună, să testeze, poate să greșească și să încerce din nou. Iar apoi să îi oferim teoria care explică ceea ce tocmai a descoperit.
Atunci informația se aseaza altfel, avand o legătură directa si palpabilă cu lumea reală. Și poate că, în felul acesta, mai puțini copii vor ajunge la 14 ani la concluzia la care am ajuns eu: „științele nu sunt pentru mine”.
