Ce vreau să fac mai departe? Am ales drumul potrivit? Oare ceea ce învăț acum va mai fi relevant peste cinci sau zece ani? Sunt întrebări care apar, într-o formă sau alta, atunci când te afli la începutul unui drum și încerci să-ți imaginezi un viitor pe care încă nu-l poți vedea foarte clar. Pentru mine, perioada aceasta vine odată cu începutul facultății.
La început de drum
În toamna acestui an voi începe primul an la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București. Știu că vreau să devin avocat în domeniul penal și îmi doresc să-mi construiesc parcursul profesional și prin experiențe care să depășească ceea ce voi învăța la cursuri: internshipuri, implicare în asociații studențești și contexte în care să pot înțelege mai bine profesia pe care mi-am ales-o.
În același timp, nu pot anticipa cu exactitate cum se va contura acest drum. Piața muncii se schimbă, inteligența artificială începe să transforme profesii și competențe, iar ideea că o singură specializare îți poate garanta un traseu profesional predictibil pare tot mai puțin realistă. Pentru generația mea, adaptabilitatea nu mai este doar un avantaj, ci devine una dintre condițiile necesare pentru a rămâne relevant într-o lume profesională aflată într-o transformare continuă.
Poate tocmai de aceea experiența Școlii de Vară SDV a venit într-un moment potrivit pentru mine. Nu știam exact ce urma să găsesc acolo și nici nu mi-am construit așteptări foarte precise. Îmi doream, înainte de toate, să mă bucur de experiență și să valorific fiecare întâlnire cu o persoană de la care aș fi putut învăța ceva.
Prima ediție a Școlii de Vară a avut loc în anul 2000. De atunci, proiectul a continuat să aducă împreună tineri aflați la început de drum, într-un context în care dezvoltarea personală și profesională nu sunt privite separat, ci ca două componente ale aceluiași proces.
Ediția la care am participat a reunit domenii care, la prima vedere, par să aparțină unor universuri diferite: neuroștiință, antreprenoriat, educație financiară, educație politică și inteligență artificială. Tocmai această diversitate mi s-a părut una dintre cele mai valoroase componente ale experienței. Nu am venit cu intenția de a învăța despre toate aceste lucruri, dar am descoperit că uneori ceea ce se află în afara intereselor tale inițiale este tocmai ceea ce îți poate lărgi perspectiva.
Experiențele celorlalți
Dintre activități, neuroștiința și antreprenoriatul au fost printre domeniile care m-au atras cel mai mult. Am avut, însă, ocazia să particip și la sesiuni de educație financiară la Banca Națională și la activități de educație politică la Parlament. Am discutat și despre inteligență artificială, un subiect care mi s-a părut cu atât mai relevant cu cât se leagă direct de una dintre preocupările pe care le aveam deja înainte de SDV: cum va arăta piața muncii atunci când generația mea va intra cu adevărat în ea?
Dincolo de conținutul workshopurilor, m-a surprins deschiderea oamenilor pe care i-am întâlnit. Mulți dintre participanți vorbeau cu o siguranță care nu venea neapărat din faptul că aveau toate răspunsurile, ci din faptul că își asumaseră deja să caute aceste răspunsuri. Iar organizatorii, la rândul lor, erau tineri care aleseseră să-și investească timpul într-un proiect destinat altor tineri aflați la început de drum.
O participantă povestea așa experiența:
„Așteptările mele au fost destul de simple. Speram ca speakerii din domeniul neuroștiinței să fie revelatori, însă câștigul a venit tocmai din direcția la care nu mă așteptam. Fiind o tabără multidisciplinară, am putut asimila informații din domenii cu care nu am contact în fiecare zi. Am reușit să fiu surprinsă de tot efortul depus de echipa de organizare pentru a ne găsi și oferi oameni cu o poveste în spate și cu o dorință evidentă de a ne împărtăși din experiențele lor de viață.”
M-am regăsit în această idee. Am plecat cu anumite așteptări, dar am descoperit că ceea ce a rămas cel mai puternic după experiență nu ține neapărat de o singură informație pe care am învățat-o. Ține mai degrabă de oameni, de conversații și de felul în care o perspectivă nouă te poate determina să-ți privești altfel propriile planuri.
Pentru cineva care se află la începutul facultății, întâlnirea cu oameni care au deja experiență, dar care sunt încă suficient de aproape de propria perioadă de început, poate fi un reper important. Nu pentru că îți oferă o rețetă, ci pentru că îți arată că traseele profesionale se construiesc în timp și că, uneori, direcția se conturează tocmai prin lucrurile pe care alegi să le încerci.
Echipa din spate
În spatele unei săptămâni în care participanții descoperă domenii noi, cunosc oameni și acumulează experiențe se află o echipă care a investit timp, energie și responsabilitate pentru ca toate acestea să fie posibile. Proiectul este coordonat de Denisa Aurică, project managerul Școlii de Vară, alături de Andreea Mecu, Ariana Manea, Bianca Căciulă, Maria Ion, Cătălin Baciu, Alberto Constantin, Antonia Ardelean, Cristiana Dănciuloiu, Ioana Plăvănescu, Andreea Rotaru, Alexandru Neaga, Gabriela Călcîi.
Fiecare a contribuit, dintr-o perspectivă diferită, la construirea experienței pe care participanții au primit-o. Iar dincolo de ceea ce se vede într-un program finalizat – workshopuri, invitați, activități și momente recreative – există inevitabil o cantitate considerabilă de muncă și coordonare.
Pentru Constantin Alberto, implicarea într-un astfel de proiect a fost și o experiență de dezvoltare personală și profesională.
„Să organizezi o astfel de experiență în timp ce ești și tu student este o experiență foarte frumoasă. Pe lângă partea de organizare și responsabilitățile pe care le ai, ajungi să înveți foarte multe lucruri despre tine și despre felul în care lucrezi cu ceilalți. Este o experiență care te dezvoltă, pentru că te scoate din zona de confort și te pune în situația de a găsi soluții, de a comunica și de a te adapta constant. Cred că faptul că faci toate lucrurile acestea în timp ce ești student le face și mai valoroase, pentru că înveți direct din experiențe reale, nu doar din ceea ce se întâmplă la facultate.”
Totuși, implicarea într-un proiect de asemenea amploare presupune și alegeri. Timpul este limitat, iar energia pe care o investești într-un proiect trebuie împărțită cu facultatea și cu viața personală. Pentru Alberto, una dintre cele mai mari provocări pentru un student care își dorește să facă mai mult este tocmai găsirea acestui echilibru.
„Cred că cea mai mare provocare este distribuirea energiei și a timpului. Când alegi să te implici în lucruri care contează pentru tine, inevitabil trebuie să renunți la anumite lucruri sau să le faci mai rar. Poate că nu mai ai atât de mult timp pentru ieșirile cu prietenii sau pentru momentele în care pur și simplu nu faci nimic, dar ajungi să realizezi că timpul pe care îl investești într-un lucru care te împlinește sufletește merită. Până la urmă, este o alegere pe care o faci pentru tine și pentru dezvoltarea ta.”
La începutul facultății, cred că este ușor să ai impresia că trebuie să le faci pe toate. Să înveți, să te implici, să acumulezi experiență, să cunoști oameni, să ai rezultate și, în același timp, să nu simți că pierzi nimic din ceea ce înseamnă viața de student.
În realitate, orice formă de implicare presupune priorități și renunțări. Iar poate una dintre cele mai importante forme de maturizare este tocmai să înțelegi pentru ce merită să faci loc.
Serile în care am lăsat deoparte planurile
O parte importantă a experienței nu s-a desfășurat în timpul activităților oficiale. Dacă ziua era dedicată workshopurilor, întâlnirilor și discuțiilor, serile ne ofereau un spațiu în care să ne cunoaștem fără filtrul domeniilor profesionale.
La cămin jucam MAO, ne strângeam în jurul unui joc de cărți cu reguli inventate de Alexandru Neaga, ne uitam la Spider-Man sau cântam la karaoke. Pentru mine, karaoke-ul a fost unul dintre momentele preferate din afara workshopurilor. Poate pentru că, în acele seri, dispărea presiunea de a performa sau de a demonstra ceva. Rămânea doar plăcerea de a fi împreună, fără obiective și fără așteptări.
Într-un astfel de context, diferențele dintre noi deveneau mai puțin importante. Nu mai conta cine era interesat de neuroștiință, cine venise pentru antreprenoriat sau cine avea deja un plan profesional bine conturat. Eram, pur și simplu, un grup de tineri care își petreceau timpul împreună și care, într-un interval relativ scurt, ajunseseră să formeze o comunitate.
Ce rămâne după ultima zi
În ultima zi a avut loc gala, momentul în care am privit retrospectiv experiența. Am fost împărțiți în grupe și am pregătit un proiect despre ceea ce făcuserăm în tabără, adunând fotografii, momente și întâmplări care, într-un timp foarte scurt, deveniseră deja amintiri comune.
A fost un final care a pus într-o altă lumină tot ceea ce se întâmplase până atunci. Workshopurile, discuțiile, serile petrecute împreună și oamenii pe care îi cunoscusem nu mai apăreau ca momente izolate, ci ca părți ale aceleiași experiențe.
Pentru mine, întrebarea de la final nu a fost dacă plec de la SDV cu un plan complet pentru viitor. Nu îl am. Și nici nu cred că este necesar să îl am acum.
La 18, 19 sau 20 de ani, este firesc să fii încă în procesul de a descoperi ce îți dorești. Poate că adevărata miză este să nu confunzi lipsa unui răspuns definitiv cu lipsa unei direcții și să nu aștepți certitudinea perfectă înainte să încerci ceva nou.
Denisa Aurică, project managerul Școlii de Vară, vorbește tocmai despre această perioadă de început:
„Mulți dintre participanții noștri sunt la început de drum, au 18, 19 sau 20 de ani, iar la vârsta aceasta cred că este perfect normal să fii puțin pierdut și să nu știi exact ce îți dorești de la viață. Tocmai de aceea ne-am dorit ca, la final, să plece cu mai multă încredere și cu sentimentul că sunt capabili să încerce lucruri noi.
A fost o experiență foarte fun și cred că, dincolo de toate lucrurile pe care le-au învățat, participanții ar trebui să plece cu ideea că pentru a reuși în viață nu este suficient să știi cât mai multe lucruri. Ai nevoie de curaj, determinare, motivație și, poate cel mai important, de adaptabilitate. Nu trebuie să ai toate răspunsurile de la început. Important este să ai curajul să încerci, să înveți pe parcurs și să te adaptezi atunci când apare ceva nou.”
Poate că aceasta este una dintre ideile pe care le iau cu mine din experiența SDV. Nu o rețetă pentru viitor și nici garanția că drumul pe care îl aleg acum va rămâne neschimbat. Mai degrabă, o confirmare că nu este nevoie să ai traseul complet conturat pentru a începe să mergi.
Ba se poate
Pentru un student care încă se întreabă dacă merită se înscrie, Andreea Rabagiu are un răspuns clar:
„O astfel de experiență îți va aduce doar beneficii: cunoști oameni noi din alte orașe sau facultăți, ieși din zona de confort, capeți experiență concretă pe care o treci direct la CV sau la aplicațiile pentru burse, iar pe lângă toate acestea te pregătești și pentru viața de student. Așa că, tu cel care stai pe gânduri, nu mai căuta motive să amâni.”
Dacă la începutul experienței mă întrebam ce vreau să fac mai departe, plec de la SDV fără să am un răspuns definitiv. Dar cu o perspectivă puțin diferită asupra întrebării.
Poate că viitorul nu trebuie privit ca un traseu pe care îl stabilești o dată și apoi doar îl urmezi. Poate fi mai degrabă un parcurs pe care îl construiești pe măsură ce înaintezi, prin alegeri, întâlniri, încercări și, inevitabil, prin momente în care trebuie să te adaptezi.
Iar „Ba se poate!”, sloganul Școlii de Vară, a ajuns pentru mine să însemne mai mult decât o formulă motivațională. Înseamnă disponibilitatea de a încerca înainte să știi sigur că vei reuși, de a intra într-un domeniu despre care știi prea puțin, de a întâlni oameni care îți pot schimba perspectiva și de a accepta că uneori cele mai importante lucruri pe care le înveți sunt tocmai cele pe care nu le-ai trecut niciodată pe lista așteptărilor.
La începutul unui drum, poate că nu ai nevoie de toate răspunsurile. Ai nevoie de suficient curaj pentru a pune următoarea întrebare.
-----------
Ilinca-Maria Babes este studentă în primul an la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București.
