Vouchers Depot izolează preventiv platformele gestionate pentru a proteja datele clienților, în urma alertei globale privind PHP

Vouchers Depot izolează preventiv platformele gestionate pentru a proteja datele clienților, în urma alertei globale privind PHP

Alerta emisă de CERT-EU privind două vulnerabilități critice în PHP are implicații la nivel global și vizează potențial aplicațiile și site-urile care folosesc această tehnologie, indiferent de compania care le operează. Potrivit avizului CERT-EU, vulnerabilitățile ar putea afecta toate versiunile PHP începând cu PHP 5 și ar putea permite executarea de cod de la distanță, fără autentificare.

În urma avertizării, Vouchers Depot a decis izolarea temporară de internet a componentelor expuse ale platformei de carduri cadou digitale și ale platformelor de rewards și incentive gestionate pentru clienți. Compania a luat această măsură preventivă pentru a evita expunerea datelor clienților, utilizatorilor și partenerilor la riscul semnalat, până la publicarea și aplicarea patch-urilor oficiale de securitate și finalizarea verificărilor tehnice.

 

Ce se știe despre vulnerabilități

Conform avizului de securitate CERT-EU 2026-018, PHP Foundation a anunțat pe 20 octombrie 2026 pregătirea unei actualizări de securitate pentru două vulnerabilități critice, identificate prin codurile CVE-2026-109618 și CVE-2026-109619.

Ambele au un scor de severitate CVSS de 9,2 din 10, care indică posibilitatea executării de cod de la distanță fără autentificare. La momentul publicării avertizării, detaliile tehnice nu fuseseră făcute publice.

CERT-EU recomandă organizațiilor să identifice aplicațiile PHP afectate și să aplice actualizările imediat ce versiunile remediate devin disponibile. Atunci când remedierea imediată nu este posibilă, recomandă luarea în considerare a izolării aplicațiilor expuse de rețelele publice până la aplicarea unui remediu.

Publicarea patch-urilor era programată pentru 21 octombrie 2026, la ora 14:00 UTC, respectiv ora 17:00 în România. Subiectul este prezentat și de Mediafax, în articolul despre vulnerabilitățile PHP și recomandările CERT-EU,  de Forbes.com si de multe alte publicatii online.

 

Protecție preventivă pentru platforma Vouchers Depot și programele gestionate pentru clienți

Decizia Vouchers Depot urmărește reducerea expunerii pe durata în care remedierea oficială nu poate fi încă aplicată. Măsurile acoperă inclusiv componentele expuse ale platformelor de rewards și incentive prin care sunt administrate programe de recompensare, motivare și loializare pentru clienți.

Izolarea presupune restricționarea temporară a accesului din internet la serviciile vizate. Este o măsură de precauție pentru protejarea sistemelor și a datelor, nu confirmarea unui incident de securitate.

Cosmin Lăcătușu, Director General Vouchers Depot: „Am decis să izolăm preventiv componentele expuse ale platformei Vouchers Depot și ale platformelor de rewards și incentive pe care le gestionăm pentru clienți, pentru a nu lăsa datele acestora expuse riscului semnalat. Înțelegem că o întrerupere temporară poate afecta programele aflate în desfășurare, însă protejarea clienților și a partenerilor este prioritară. Vom restabili accesul după publicarea și aplicarea patch-urilor oficiale și după încheierea verificărilor tehnice necesare.”

 

Când vor fi reconectate platformele

Serviciile vizate vor rămâne izolate până la aplicarea remedierilor oficiale și finalizarea verificărilor tehnice. Publicarea patch-urilor este primul pas; reconectarea va avea loc după instalarea acestora și confirmarea funcționării sistemelor în condiții de siguranță.

Calendarul de reluare a accesului va fi comunicat în funcție de confirmările echipei tehnice.

VouchersDepot.com este o platformă internațională dedicată automatizării achiziției și distribuției de carduri cadou digitale, atât în mediul B2B pentru companii interesate să-și recompenseze clienții, partenerii și angajații, cât și în mediul B2C pentru clienții finali care doresc să achiziționeze carduri cadou digitale. Compania este licențiată în administrarea programelor de carduri cadou ale companiilor, prin emitere și distribuție, cu răscumpărare online și offline.

VouchersDepot.com integrează cele mai prestigioase branduri și retaileri din Europa, oferind o gamă largă de opțiuni pentru toate tipurile de bugete.

Compania este deținută de integratorul de servicii de marketing direct Mediaposte Hit Mail (deținut în proporție de 100% de Poșta Franceză) ce este prezent în piața românească de 28 de ani și a avut, împreună cu cele 4 filiale ale sale din România și 2 din Bulgaria, o cifră de afaceri de 55 milioane de euro în 2025. Compania asigură pentru clienții săi logistica pentru promoții de consumatori, pentru cluburi de fidelizare, logistică pentru comerțul electronic și materiale POS, soluții de marketing automation, precum și soluții de comunicare multi-canal prin call center, SMS, RCS, WhatsApp, chat și email.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related