Vulnerabilități critice de securitate pentru site-urile construite cu PHP. Interactions reacționează prompt și izolează site-urile administrate

Vulnerabilități critice de securitate pentru site-urile construite cu PHP. Interactions reacționează prompt și izolează site-urile administrate
Sursă foto: Stock images Canva Pro

Interactions reacționează prompt și izolează site-urile administrate în nume propriu, dar și pentru clienți, pentru a-i proteja de riscul expunerii datelor personale către atacatori. Această decizie a venit ca urmare a avertizărilor venite din partea CERT-EU, echipa de răspuns la incidente de securitate cibernetică a Uniunii Europene, asupra a două vulnerabilități critice în limbajul PHP.

Cele două vulnerabilități ar putea permite unui atacator să execute cod de la distanță pe serverele vulnerabile, fără să se autentifice. Site-urile vor fi reconectate imediat după aplicarea remedierilor oficiale.

 

Ce se știe despre vulnerabilități

Vulnerabilitățile sunt identificate prin codurile CVE-2026-109618 și CVE-2026-109619 și au primit fiecare scorul 9,2 din 10 pe scala de gravitate CVSS. Potrivit avizului de securitate CERT-EU 2026-018, ele ar putea afecta toate versiunile PHP începând cu PHP 5, iar detaliile tehnice nu au fost încă făcute publice.

PHP stă la baza unei părți importante a internetului: site-uri de prezentare, magazine online și platforme precum WordPress, Drupal, Joomla sau Magento. O exploatare reușită a vulnerabilităților ar putea duce la furt de date, modificarea neautorizată a paginilor și compromiterea serverelor. Informații despre aceste probleme au circulat online înaintea dezvăluirii oficiale, ceea ce crește riscul, chiar dacă nu au fost raportate până acum exploatări active (Mediafax).

Echipa de dezvoltare PHP a programat publicarea a două remedieri urgente pentru miercuri, 21 octombrie, la ora 17:00 (ora României). CERT-EU recomandă aplicarea imediată a actualizărilor, iar acolo unde acest lucru nu este posibil la timp, izolarea temporară de internet a aplicațiilor expuse.

 

De ce e recomandată o izolare preventivă

Interactions asigură mentenanța site-urilor clienților săi și a site-urilor de promoții active, prin care sunt colectate și procesate date ale participanților, inclusiv date cu caracter personal. Într-o situație în care un atacator ar putea prelua controlul unui server fără nicio autentificare, riscul pentru aceste date este semnificativ.

Interactions a reacționat rapid și a aplicat recomandarea CERT-EU pentru perioada în care remedierile nu sunt încă disponibile, respectiv izolarea temporară de internet a site-urilor expuse.

„Siguranța datelor clienților noștri și a utilizatorilor lor are prioritate în fața oricărui alt considerent. În momentul în care CERT-EU a semnalat riscul, am decis să nu așteptăm și să izolăm preventiv site-urile pe care le administrăm. Știm că o întrerupere, chiar și de câteva ore, are un cost, mai ales pentru campaniile promoționale aflate în desfășurare. Însă un incident de securitate ar putea avea un cost mult mai mare, inclusiv pentru încrederea consumatorilor. Așa înțelegem parteneriatul cu clienții noștri: acționăm înaintea problemei, nu după ea”, a declarat Adrian Alexandrescu, CEO Interactions.

 

Când vor fi reconectate site-urile

Echipa de dezvoltare PHP a programat pentru miercuri, ora 17:00, două remedieri urgente. Estimarea Interactions este că reconectarea la internet va avea loc în cursul nopții de miercuri spre joi sau, cel târziu, joi dimineață, la prima oră.

Interactions este o agenție de marketing cu peste 17 ani de experiență în dezvoltare de campanii promoționale, în al cărui portofoliu de clienți regăsim branduri B2C renumite precum Mega Image, Edenia, Hochland, Fragedo, KitKat, Maggi, Nescafe, Nesquik, Profi, Telekom, Audi, Seat, CEC Bank, Groupama, Mobexpert.

Agenția are în portofoliu peste 50 de premii creative și nominalizări.

Motto-ul INTERACTIONS: "Ne ținem cuvântul dat, întotdeauna!"

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Interactions

INTERACTIONS este o agentie de comunicare interactiva si eCRM fondata in 2009. INTERACTIONS este un partener de cursa lunga: parteneriatul dintre agentie si clientii majori depaseste in media cifra de 3 ani, recordul... vezi detalii »

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related