O construcție de lemn de numai 10 metri pătrați, aflată pe unul dintre dealurile comunei Brăduleț din Argeș, a devenit punctul de plecare pentru o cercetare despre arhitectură, natură și memoria unui loc.
Vara aceasta, Asociația Rurală pentru Peisaje Culturale a reabilitat hodaia, un adăpost folosit odinioară în perioadele de cosit și pășunat, și a transformat-o într-un spațiu de studiu al peisajului cultural și într-o clasă în aer liber pentru copiii din comunitate.
În cadrul proiectului (H)ODAIA – nod rural pentru reabilitarea peisajelor culturale patru rezidenți - un antropolog, un designer grafic, un arhitect și un farmacist - au cercetat teritoriul din perspective diferite. În același spațiu, 43 de elevi din comună au participat la lecții interactive de biologie și arhitectură. Proiectul a inclus și trei studii dedicate peisajului, biodiversității și memoriei locului, iar reabilitarea hodăii a avut loc în cadrul unei școli de vară, la care au contribuit membri ai comunității, voluntari, parteneri și studenți la arhitectură.
Gabriel Demeter este grafician și a surprins prin desen relația dintre construcțiile tradiționale și natură. Cristina Nicolaescu, arhitectă preocupată de patrimoniul construit și de arhitectura vernaculară, a tradus peisajul în moduri diferite, pe de o parte prin cartografiere, pe de altă parte prin explorarea vizuală a memoriei materiale. Cornelia Florea, antropolog, a căutat în mărturiile localnicilor memoria unei lumi în care munca, vecinătatea și viața de zi cu zi se desfășurau în jurul acestor construcții. Adina Niculae, farmacistă cu o pasiune veche pentru artele plastice, a privit teritoriul prin prisma biodiversității și a legăturilor dintre natură și domeniul său de studiu.
Experiențele și lucrările lor fac parte din expoziția „Hodaia”, găzduită de Centrul de Studii Vizuale din București între 5 noiembrie și 15 decembrie 2026. Expoziția reunește desene, schițe, hărți, obiecte, fotografii, înregistrări și fragmente de interviuri, aducând împreună rezultatele cercetărilor și intervențiilor din teren.
Am stat de vorbă cu cei patru rezidenți despre întâlnirea cu Brădetu, despre ce au descoperit explorând teritoriul și despre felul în care o experiență de câteva zile într-un loc poate schimba perspectiva asupra unei construcții, a naturii sau a oamenilor care au dat viață acelui peisaj.
Din parcursul tău profesional
Gabriel Demeter: Salut, mă numesc Gabi, am trăit toată viața în București, am terminat artele grafice și în prezent colaborez cu Centrul de Studii Vizuale.
Trăind doar la oraș nu realizasem cât de alienat de natură am crescut, această discrepanță dintre mediul urban și cel rural m-a făcut să mă întreb de ce știu mai bine să identific modelele mașinior decât să numesc copacii de pe strada mea. În ceea ce desenez îmi place să folosesc desenul ca unealtă de analiză, pentru a înțelege de ce arată ceva într-un anumit fel, ce îi este specific și ce trebuie să urmăresc pentru a-l reda cât mai fidel. Dar în general studiul dupa natură imi place cel mai mult.
Cristina Nicolaescu: Am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, însă interesul meu pentru zona vizuală a început mult mai devreme. Am copilărit la bunici la sat, lângă pădure și animale, am fost atrasă întotdeauna de desen, de observarea detaliilor și de felul în care oamenii își construiesc și amenajează spațiile în care trăiesc. Pot și acum să vizualizez cu multe detalii gospodăria în care am locuit până la vârsta de 5 ani, inclusiv modelul covorului sau cutiile de lapte praf din dulapul de lemn vopsit verde.
Parcursul meu profesional a trecut prin arhitectură și design interior, iar în timp m-am apropiat tot mai mult de patrimoniul construit, restaurare, cercetarea arhitecturii vernaculare și proiecte culturale – o direcție pe care o aprofundez în prezent printr-un master în resurse culturale și patrimoniu.
Mă interesează în special felul în care peisajul natural și resursele locale influențează construcțiile, dar și felul în care arhitectura oferă indicii despre preocupările, cunoștințele și preferințele estetice ale comunităților care au creat-o. Cred că o clădire nu poate fi înțeleasă pe deplin fără să cunoști locul, oamenii și modul de viață care au generat-o.
Cornelia Florea: Parcursul meu a început cu studiile de Geografia Turismului, la Universitatea din București. După ani de călătorii în industria turismului, am devenit tot mai interesată de felul în care oamenii se raportează la locurile în care trăiesc. Am înțeles că, dincolo de a vedea lumea, voiam să o înțeleg. Așa am ajuns la antropologie, am urmat un masterat în Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor, iar în 2019 am obținut doctoratul în Filologie, cu o cercetare despre minerii din Valea Jiului. În cercetările mele, m-a preocupat felul în care munca, memoria, credințele și poveștile dau sens unui loc și contribuie la identitatea unei comunități. Valea Jiului a devenit un spațiu important pentru această explorare, prin întâlnirea dintre istoria mineritului, tradițiile comunităților de momârlani (crescători de oi) și transformările economice și sociale care le pun la încercare continuitatea. Mă interesează ce se întâmplă cu oamenii și cu memoria lor atunci când locurile se schimbă, meseriile dispar sau modurile de viață sunt amenințate. Dincolo de hărți și statistici, antropologia ne ajută să înțelegem aceste transformări pornind de la experiențele oamenilor și de la felul în care aceștia dau sens lumii în care trăiesc.
Adina Niculae: Deși am terminat Facultatea de Farmacie, nu mi-am neglijat niciodată pasiunea pentru artele plastice pe care o am încă din copilărie. Am încercat mereu sa îmi împart timpul și energia între cele două în mod egal, deși sunt la poli opuși. Ulterior, învățând botanică, chimie, microbiologie și alte domenii care studiază viața, am început să fiu din ce în ce mai curioasă despre natură, de la macro la micro. De aici au pornit multe proiecte culturale frumoase care conțin mult din aceste pasiuni.
Ce te-a atras la această rezidență, cum ai descoperit Brădetu
Adina Niculae: Îmi place să descopăr flora și fauna unui loc cât mai puțin deteriorat de om. Fiind și arie protejată, zona Brădetu oferă multe posibilități de explorare – de la microorganismele din apă, până la insecte și plante. Este frumos să privești un întreg ecosistem din jurul tău, mai ales dacă ai mai multe zile la dispoziție. Există și această ramură în farmacie – Etnofarmacologia, care studiază modul în care comunitățile locale au folosit plante, ciuperci și produse animale în medicina tradițională.
Gabriel Demeter: Mi-a plăcut să ascult zumzetul naturii. Aș putea să-l compar cu cel al orașului doar că nu vine de pe un bulevard aglomerat de claxoane, ci dintr-o o armonie între insectele, animalele și păsările care coexistă în același loc. Ce mi-a atras atenția prima dată a fost desigur Hodaia, o mică cocioabă de basm unde, deși în mijlocul naturii, mă puteam simți în siguranță.
Cristina Nicolaescu: Cred că hodăile sunt un exemplu foarte bun de arhitectură apărută direct din necesitate și adaptată unui anumit mod de viață. Materialele folosite, dimensiunile și organizarea spațiilor răspund unor nevoi concrete, dar și condițiilor locului: relieful, clima, resursele disponibile (piatră, lemn, pământ) și activitățile desfășurate în fiecare anotimp. Sunt construcții simple, fără elemente inutile, în care se poate citi o bună cunoaștere a tehnicilor de lucru. Ele ne arată și un mod de a construi bazat pe experiență practică, pe soluții transmise și adaptate de la o generație la alta. Fiecare detaliu are o explicație practică. Apoi sunt adăugirile ulterioare care ne povestesc despre cum s-au schimbat în timp nevoile celor care le foloseau.
Totodată, hodăile mărturisesc o filosofie de locuire pe care astăzi o regăsim tot mai rar. Însemnătatea lor depășește simpla formă construită; ea rezidă în memoria unui mod de viață pe care ne-am dorit să îl documentăm.
Cornelia Florea: Hodăile trezesc nostalgie în cei care au trăit în lumea lor, o lume în care munca, gospodăria și viața socială erau strâns legate. Poveștile, veștile și conversațiile aveau un rol esențial în relațiile dintre oameni, care se construiau nu doar prin ajutorul oferit în treburile gospodărești, ci și prin schimbul de amintiri și experiențe. Din mărturiile localnicilor, am înțeles că hodăile nu erau doar locuri de muncă sezonieră și de locuire, ci și spații care făceau posibil un anumit mod de viață, legat de natură, de vecinătate și de întrajutorare. Nostalgia pe care o trezesc astăzi hodăile vorbește și despre ceea ce s-a pierdut odată cu această lume: forme de apropiere și de comunicare care dădeau sens vieții cotidiene. Poveștile celor din Brădetu arată că dispariția hodăilor nu înseamnă doar pierderea unor construcții, ci și a unui mod de viață în care munca, vecinătatea și întrajutorarea erau strâns legate.
Ce ai observat despre felul în care se schimbă relația unei comunități cu propriul peisaj
Cornelia Florea: Cercetarea de teren scoate la iveală semnificații ale unui loc care nu pot fi deduse doar din observarea peisajului. Pentru a le înțelege, trebuie să câștigi încrederea celor ce trăiesc acolo și să îi faci să vorbească. Un deal, o gospodărie izolată sau o cărare pot dezvălui o întreagă istorie a locuirii și a muncii. La Brădetu, m-a interesat felul în care relația oamenilor cu hodăile s-a schimbat odată cu transformările din modul lor de viață. Cele mai multe dintre hodăile care se mai găsesc astăzi risipite pe dealuri nu mai au funcția economică inițială, dar continuă să existe în memoria celor care le-au cunoscut. Pentru tineri, ele sunt adesea locuri reconstituite din poveștile generațiilor mai vârstnice. Astfel, spațiile muncii și ale vieții cotidiene devin, în timp, locuri ale amintirii și nostalgiei. Antropologia ne arată că transformarea peisajului nu înseamnă doar schimbarea înfățișării sale, ci și a felului în care oamenii îl folosesc, îl povestesc și se raportează la el. De aceea, e important să le ascultăm poveștile, chiar dacă ele pot cuprinde și elemente imaginare. Toate acestea spun ceva despre felul în care oamenii își înțeleg locul și trecutul. Până la urmă, cel care locuiește într-un spațiu îl privește altfel decât vizitatorul atras de frumusețea sau exotismul lui.
O altă perspectivă asupra arhitecturii vernaculare
Cristina Nicolaescu: Preocupările mele pentru arhitectura vernaculară și reabilitarea clădirilor istorice sunt vechi și nu este prima inițiativă de acest fel la care particip.
Totuși, contactul cu hodăile din Brăduleț mi-a oferit ocazia să observ o mare diversitate de soluții constructive, estetice și de organizare în nici zece metri pătrați. Am vizitat multe hodăi din satele comunei și, deși au aceeași funcțiune generală, fiecare are particularitățile ei și am descoperit cât de mult pot varia în funcție de amplasare și de nevoile celor care le-au folosit. M-a impresionat profund preocuparea pentru a face “casă” din acest loc prin micile detalii: o perdea la fereastră, o scoarță pe perete, o candelă pe masă, un cuier sculptat…
Dar aceste construcții nu pot fi înțelese ca structuri de sine stătătoare. Ele funcționează ca noduri într-o rețea teritorială mai amplă, modelată direct de dinamica și ritmurile sezoniere ale vieții pastorale.
Teritoriul tradus în limbaj grafic
Gabriel Demeter: În desen trebuie mereu să te gândești la compoziție, plecând de la această idee, tot timpul arhitectura trebuie să fie acompaniată de elemente naturale, lângă rigiditatea unei construcții îți trebuie și o componentă vegetală ca să menținem un echilibru. A fost mereu de datoria noastră să păstrăm echilibrul.
Ce ne dezvăluie biodiversitatea despre resursele naturii
Adina Niculae: Natura e ca un puzzle care îți dă indicii despre cum funcționează zona respectivă, cum și cine trăiește acolo sau cu ce se hrănește. Pot privi natura ca sursă de substanțe naturale care pot fi folosite în diverse scopuri. Am găsit ciuperci lignicole de sol, fructe și semințe, am analizat descompunătorii și urmele lăsate de animale. Multe dintre acestea sunt buni indicatori despre sănătatea unei zone naturale.
Ce ai ales să surprinzi în lucrarea realizată în cadrul rezidenței
Cristina Nicolaescu: În timpul rezidenței am dezvoltat două lucrări complementare.
Prima – Schițe – a reprezentat o cercetare și o clasificare a tipologiilor de hodăi din comuna Brăduleț. Am vizitat câteva zeci de construcții și le-am analizat în funcție de diverse criterii: structură, materiale, volumetrie, finisaje, împrejmuire, dar și după elemente funcționale și de amenajare: mobilare, număr de încăperi, anexe. Aceste observații se găsesc și în ghidul de bune practici generat în cadrul proiectului.
Documentarea a dat naștere unei serii de schițe și note de teren, care au devenit ulterior o colecție de observații vizuale și scrise.
A doua lucrare, Amprente, reflectă dimensiunea mea artistică și propune o lectură tactilă a peisajului construit. Texturi ale hodăilor, care m-au atras prin expresivitatea lor, au fost transpuse pe hârtie, izolând detalii încărcate de patină.
Cele două demersuri își au originea în aceeași experiență de cercetare, însă traduc peisajul în moduri diferite: pe de o parte o cartografiere, pe de altă parte o explorare vizuală a memoriei materiale.
Gabriel Demeter: Am încercat să arăt cât de atemporală poate fi viața în natură, nu apar copaci 2.0, sau modele noi de capre, natura este și va fi mereu o pauză de la nebunia din orașe. Cred că în desen am încercat să surprind doar ce se află în prezent, de la câinele care mă apără la lemnele strânse din natură, experiențe pe care cred că le împărtășesc cu oameni care au trăit cu sute de ani înaintea mea în același loc.
Adina Niculae: Pentru mine, materializarea observării naturii se realizează prin desen după obiect, pentru că presupune să analizezi dispunerea structurilor, formelor, nervurilor, culorilor sau texturii unui element. Nu este numai o activitate artistică, pentru că te determină să observi cum funcționează acel element, să remarci diferențe și să înțelegi ce le produce și cum s-a adaptat. Asemenea unei baze de cercetare, HODAIA îți oferă un punct stabil de la care să explorezi împrejurimile, să observi schimbările din natură și să documentezi ceea ce descoperi.
Cornelia Florea: Am transformat experiența de teren într-un articol publicat în revista Dilema Veche pornind de la întâlnirile și interviurile cu câțiva localnici. Am urmărit felul în care aceștia își amintesc viața din hodăi și cum se raportează astăzi la aceste locuri. Mi-am dorit să păstrez vocile oamenilor și felul lor de a povesti, inclusiv detaliile aparent mărunte care animă o întâmplare, o amintire despre vecini sau un episod legat de munca de odinioară. Prin aceste mărturii, am încercat să reconstitui o lume care nu mai există în aceeași formă și să arăt cum poate fi înțeleasă istoria unui loc pornind de la experiențele celor care l-au locuit.
