Editura independentă Save or Cancel anunță lansarea celui de-al cincilea număr al revistei tipărite „Artă în lucru”. Publicația participativă, care explorează arta prin desen, joc și exerciții creative, va putea fi comandată din magazinul online feeder.ro/shop, și răsfoită gratuit în rețeaua Bibliotecii Metropolitane București.
Noul număr aduce împreună schițe și jocuri realizate de 21 de artiști locali și internaționali precum Adama, Bade, Filip Letinu, Klonism (Regatul Unit), Ksele, Lost.optics, Macanache, Maria Bălan, Merithezu, Orakle & AFA (Germania), Robert OBERT, Roper, Skeny, Sorina Vazelina, SuperWizer, Teos Osan (Franța), Wink (Ucraina).
Coperta este realizată de Pisica Pătrată, artist, ilustrator și autor de benzi desenate, cunoscut pentru personajele sale memorabile și limbajul grafic recognoscibil, dezvoltat la intersecția dintre artă urbană, desen și ilustrație.
Ediția din acest an continuă componenta participativă a proiectului printr-un apel deschis adresat artiștilor locali. În urma acestuia, 36 de artiști au trimis propuneri, iar trei lucrări au fost selectate prin votul publicului pe platforma feeder.ro: Stargazing, de Amalia Arsene, Galeria de pictură, de Andreea, și Nu vă supărați, ce v-a crescut aici?, de Maria Berca.
Prin exerciții de colorat, rebusuri, integrame, jocuri de tip unește punctele și identifică diferențele, revista propune o modalitate accesibilă de a descoperi o serie de artiști și lucrările acestora, transpuse din spațiul public într-un format tipărit și colecționabil.
Multe dintre lucrările de artă urbană au un caracter efemer, fiind expuse transformărilor orașului și trecerii timpului. Documentarea și arhivarea lor sub forma unei publicații tipărite contribuie la păstrarea acestor intervenții și la transferul lor într-un context nou.
În curând poți face precomandă pentru revista Artă în lucru, nr. 5. Edițiile anterioare pot fi comandate din magazinul online feeder.ro/shop.
Proiectul editorial “Artă în lucru, nr. 5″ este produs de Save or Cancel (Cristina Popa, Andrei Racovițan) prin feeder.ro și co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Artipic, BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art), digitizArte, Igloo, IQads, La pas prin Brașov, Modernism, Munteanu, PRwave, sit+read artook fair, Un-hidden Romania, Zeppelin
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.






























