Interviu cu Viorel Nastase, Direct Sales Manager, I.R.I.S
S-a tot vorbit despre Apple. S-au scris articole elogioase de branding si a fost proslavit ca "lovemark". Eu mi-am propus sa aflu exact cat de prezent e brandul in viata tinerilor romani de 20 de ani, care e comportamentul de achizitie, cum iau ei decizia si cum anume le vine distributia in intampinare. Raspunsurile au venit de la reprezentantul distribuitorului exclusiv pentru Apple in Romania.
IQads: Cum sunt tinerii romani din publicul tinta Apple?
Viorel Nastase: Tinerii romani sunt iubitori de branduri, cu cat mai sofisticate, cu atat mai bine. Avem un cult pentru brand, ne place sa avem totul high quality, chiar daca ne permitem sau nu, chiar daca venitul nu este potrivit cu aspiratiile noastre, aspiratiile raman intotdeauna sus. Din ce stiu eu, sunt foarte preocupati de muzica, si asta e unul dintre elementele centrale din viata unui tanar. Comunicarea sau socializarea este mult mai prezenta in viata lor decat era la tinerii de acum 20 de ani.
IQads: Sunt ei dispusi sa cheltuiasca mai mult pentru un anumit brand sau se multumesc cu un MP3 Player oarecare? Cat de dispusi sunt sa-si cumpere un produs Apple?
Viorel Nastase: Daca ne referim la Apple, eu cred ca nivelul aspirational este foarte inalt, toata lumea percepe brandul ca pe ceva de foarte mare calitate, este aproape un vis al fiecarui tanar sa aiba un iPod, pentru ca spune ceva despre posesorul lui: "am MP3 Player" este un mesaj, "am iPod" e cu totul altceva. Referitor la branduri, in general, eu cred ca in functie de banii pe care ii au, sunt dispusi sa cheltuiasca aproape oricat ca sa prezinte acel mesaj: "Uite cat de important sunt eu". Daca ne uitam si la segmentele de piata mai in varsta, sa zicem, aproape toti romanii au aceeasi dorinta: de a arata ce pot, ce venituri poseda. Piata auto cred ca este o radiografie extrem de clara, obiectiva, nedisimulata a ceea ce se intampla cu puterea de cumparare a romanului si a modului sau de comportament raportat la produsele din piata. Cele mai noi masini se gasesc imediat in Romania, cele mai scumpe sunt foarte rapid adoptate de piata. Am citit stiri despre reactii ale unor producatori de automobile de lux care se asteptau sa aiba vanzari efectiv intamplatoare si au ajuns sa vanda de zece ori mai mult decat aratau studiile pentru piata din Romania.






















Comentarii
insa trebuie sa critic un singur lucru... apple guys... pls... schimbati spatele de la iPod... atat la nano cat si la touch in max 3 zile iti vine sati spargi capul la cum arata.. la nano macar aveai saculetul ala dragut sincer nu vreau sami vad ipodu intro cusca de silicon sau ce o fi doar pentru a arata bine... cred ca lumea ar fi mult mai happy dak ati pune ceva mai... usor de intretinut... in rest apple FTW :D