Dezvoltarea accelerata a aplicatiilor in mediului mobil a avut drept consecinta directa crearea unui nou canal de comunicare pentru companii. Acestea au identificat astfel o modalitate creativa si avantajoasa de a relationa cu clientii lor. Pentru a veni in sprijinul lor cu solutii inovative si aplicatii utile, Evensys organizeaza Mobile Marketing Conference, primul eveniment din Romania dedicat strategiilor de comunicare in mediul mobil. Conferinta va avea loc pe data de 16 octombrie 2008 la hotel Howard Johnson Grand Plaza din Bucuresti si se bucura de sustinere din partea companiilor Nokia si HitMail.
La nivel international exista un interes crescand pentru explorarea pietei de marketing prin telefonul mobil, deoarece acest lucru ofera posibilitati nelimitate de comunicare intre companii si publicul tinta. Unele dintre cele mai importante companii din lume, printre care se numara Google, Apple, Nokia sau Microsoft, se afirma printre cei mai dinamici jucatori de pe aceasta piata. Mediul de comunicare mobil prezinta variate oportunitati de dezvoltare, mai ales in conditiile in care telefonele mobile au devenit din ce in ce mai sofisticate, iar utilizatorii beneficiaza de aplicatii noi, utile pentru activitatile zilnice. In Romania totusi, mediul mobil este inca subevaluat, cu toate ca beneficiile dezvoltarii unor servicii si produse pe aceasta piata sunt imense.






















