The Money Channel anunta rezultatele valului 3 al studiului GfK, realizat semestrial de postul de televiziune pentru a afla profilul celor care urmaresc postul. Studiul este realizat de aceeasi companie care realizeaza si studiul de masurare a audientelor TV, dupa o metodologie aplicata de GfK in piete dezvoltate (GfK UK, pentru postul CNBC).
Telespectatorii The Money Channel au fost caracterizati din punct de vedere demografic dar si din punct de vedere al obiceiurilor de utilizare a unor categorii cheie de produse si servicii.
Studiul a cuprins intrebari referitoare la varsta, educatie, ocupatie, venituri, frecventa, intervale de vizionare a postului si comportament financiar.
Datele au fost colectate in perioada 10-30 Octombrie 2008, prin intervievarea online, pe site-ul www.tmctv.ro, a persoanelor care urmaresc The Money Channel. Studiul s-a realizat pe un esantion de 1719 de persoane, invitati sa participe prin intermediul postului sau al site-ului si care au avut acces Internet.
Pentru a identifica particularitatile acestora, profilul lor, obtinut din studiu, a fost comparat cu profilul populatiei urbane (GfK Omnibus februarie-septembrie 2008), GfK Financial Markets Data Survey, GfK Mood Barometer - Savings & Investment) si profilul utilizatorilor de Internet (GfK Omnibus februarie-septembrie 2008).


















