Mercury Research a realizat un studiu privind impactul media al plasmelor expuse de Indoor Media

Compania de cercetari de piata Mercury Research, a efectuat o cercetare privind impactul media al plasmelor expuse de compania Indoor Media si favorabilitatea continutului de pe ecrane.

Studiul a fost realizat in ultimul trimestru al anului 2009, fiind cercetate aproximativ 1.000 de persoane prin metodele intervievarii si observarii. Majoritatea persoanelor cercetate se incadreaza in categoria celor cu studii medii si superioare, fac pana la 50 de calatorii cu trenul, anual si au venituri ce se incadreaza in intervalul 1000 si 1999 de lei.

Cercetarea a relevat ca persoanele care vizioneaza ecranele sunt captate in medie 7 minute de continutul expus de compania de indoor advertising, Indoor Media, acestia declarand ca astfel, timpul le este ocupat intr-un mod mult mai placut, pana la sosirea trenurilor.

Aproximativ 70% dintre persoanele cercetate au declarat ca au remarcat, in primul rand, spoturile publicitare emise și mai apoi, restul filmuletelor de continut.
Ultimele retele de gari intrate in portofoliul de promovare Indoor Media sunt cele din Timisoara, Craiova si Brasov, venind in completarea celor din Bucuresti, Constanta, Galati, Iasi, Predeal sau Sinaia.

Indoor Media mizeaza pe promovarea prin suporturile de plasme din gari si urmareste extinderea retelei, datorita impactului major pe care acestea le au asupra atentiei calatorilor, mediului lipsit aproape total de factori perturbatori si probabilitatea mare de atingere a publicului tinta vizat. Divizia de indoor a grupului Media Pro, Indoor Media, a abordat, de la infiintare si pana astazi, arii ale publicitatii neconventionale, afirmandu-se prin suporturile inovative si usor de remarcat. Locatiile puse la dispozitia clientilor de catre Indoor Media, sunt reprezentate de o selectie a celor mai bine cotate sali de fitness din Bucuresti, centre spa si wellness, peste 80% din centrele universitare si liceele bucurestene si din tara, cinematografele Hollywood Multiplex si Cinema Pro.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune



Branded


Related