Google lanseaza astazi Google Maps Romania, disponibil la adresa maps.google.ro pentru utilizatorii locali si pentru companii. Harti detaliate ale Romaniei sunt disponibile prin intermediul Google Maps, accesibil cu orice web browser, sau prin Google Maps pentru Telefonul mobil sau orice terminal cu acces la internet. Noul serviciu Google Maps ofera posibilitatea utilizatorilor sa acceseze harti online, sa caute companii, sa plaseze anunturi gratuite prin intermediul Google Maps Local Business Centre, sa isi creeze harti proprii si sa caute diferite locatii, chiar in deplasare.
Google Maps Romania poate fi vizualizat in mai multe feluri.
• Butonul „Harta” afiseaza o harta traditionala, ideala pentru gasirea unei adrese sau pentru definirea unui traseu de la A la B;
• Pentru o explorare detaliata, utilizatorii pot folosi butonul „Satelit”, care afiseaza fotografii luate din satelit si din aer;
• Vederea tip „Teren” afiseaza configuratia fizico-geografica a unei zone (evidentiaza de exemplu muntii si dealurile).
Google Maps este o sursa foarte practica pentru utilizatori de a obtine informatii, daca acestia au nevoie sa gaseasca o ruta optima (Indicatii de orientare) sau o lista de restaurante in imediata apropiere unde ar dori sa serveasca masa (Cautare locala, exemplu Restaurant, Bucuresti). Daca utilizatorii sunt interesati sa gaseasca mai multe informatii despre localitatea pe care o cauta (pentru o calatorie sau o locatie noua pentru intalniri de afaceri), acestia se pot folosi de informatiile suplimentare oferite in mapplet-uri sub forma de fotografii Panoramio, feed-uri in timp real oferite de webcam-uri sau din articole Wikipedia.






















