Pentru a promova modelul Renault Clio Yahoo!, dotat cu un dispozitiv extern wi-fi, Grapefruit a dezvoltat campania online "Masina Interactiva" prin care premiaza conectivitatea in retelele sociale, informeaza un comunicat emis de Grapefruit.
Pe site-ul clio-yahoo.ro se desfasoara un concurs la care utilizatorii primesc un numar de puncte in functie de diferite actiuni pe care le indeplinesc: creare de cont pe site (2 puncte), Like pe pagina de Facebook Renault Clio Yahoo!, post pe Twitter, Quiz Clio Yahoo!, joc ‘Echipeaza bordul’, suggest catre prieteni a paginii de Facebook a masinii, invitatii catre prietenii din Yahoo! Address Book, vizitarea unui agent Renault (80 puncte).
”In secolul XXI, cea mai incapatoare masina este cea in care poti lua cu tine toata reteaua de prieteni”, a spus Adriana Todoran (Brand & communication strategist, Grapefruit). ”Renault Clio Yahoo! – o masina dotata cu un dispozitiv extern wi-fi, dedicata celor care vor sa fie conectati in permanenta, chiar si cand sunt la volan – nu putea fi promovata decat premiind conectivitatea”, a completat aceasta.
Campania promoveaza si ideea de colectiv, astfel incat exista 4 niveluri de premii acordate in momentul in care participantii acumuleaza impreuna suficiente puncte pentru a putea incepe tragerea la sorti. Pana acum au fost deblocate 4 iPod Nano (cand au fost stranse 20.000 puncte), 2 telefoane HTC Wildfire (100.000 de puncte), urmand sa fie deblocate o tableta Samsung Galaxy (400.000 de puncte) si un laptop Sony VAIO (1.000.000 de puncte).






















