Booktopia, prima retea sociala integrata destinata cititorilor din Romania, va fi lansata in cadrul Targului de Carte Gaudeamus, care va avea loc in perioada 23 - 27 noiembrie la Romexpo, informeaza un comunicat emis de Millenium People. Valorile Booktopia exploateaza ideile: evaluarea publica, independenta produselor editoriale pe piata romaneasca, votul majoritatii completeaza opinia criticului, promovarea cartilor care nasc discutii si prietenii.
"Sunt oameni care pot schimba viata cartilor, asa cum sunt carti care pot schimba viata oamenilor. Am gandit Booktopia ca locul lor de intalnire. Cu atmosfera de cafenea, nu de aula. Cu prieteni, nu cu vedete. Cu discutii, nu cu verdicte", a declarat Alexandra Rusu (Editor si Managing Partner Booktopia).
In cadrul Targului, va fi amenajata Tribuna Cititorului unde, timp de 5 zile consecutive, vizitatorii isi pot exprima parerea despre lumea cartii. De asemenea, Tribuna va gazdui vineri (ora 16:00), sambata (ora 13:00) si duminica (ora 13:00) o serie de bloggeri care vor vorbi despre experientele personale de lectura. Discutiile vor fi moderate de Booktopia MC, actrita Andreea Barsan. Cititorii care vor impartasi opiniile lor pe durata celor 5 zile vor fi premiati cu carti de la editurile Humanitas, Polirom, All, Corint, Univers, iar castigatorul tragerii la sorti va primi un e-reader KoboTouch.























