Incepand cu 2 aprilie 2012 Vodafone Romania pune la dispozitia utilizatorilor serviciilor sale ce folosesc un terminal mobil cu sistemul de operare Android achizitionat de la Vodafone, un canal dedicat aplicatiilor sustinute si verificate, intitulat "Recomandate de Vodafone", ce se afla in primul ecran Google Play, informeaza un comunicat emis de Vodafone Romania.
Printre aplicatiile prezente in canalul dedicat se numara MyVodafone – aplicatia prin care clientii primesc informatii despre contul personal si despre ofertele Vodafone – Vodafone Meteo, dezvoltata in colaborare cu Administratia Nationala de Meteorologie, dar si aplicatii co-branded ca Cinemagia, Sapte Seri, Seenow, Trilulilu, Adevarul si aplicatiile votate in cadrul concursului "Orice se poate".
"Cu sprijinul Google, aducem utilizatorilor din Romania atat aplicatiile proprii Vodafone, cat si cele co-branded, dezvoltate alaturi de parteneri, sau cele care deja au castigat aprecierea clientilor nostri, intr-un canal dedicat Vodafone, semnalizat ca atare in primul ecran al Google Play. Astfel, continuam strategia de a promova aplicatiile relevante pentru utilizatorii nostri si de a sprijini comunitatea locala a dezvoltatorilor de aplicatii. Ne-am dorit sa facem mult mai simplu pentru clientii Vodafone sa descopere aplicatii relevante fara a mai fi nevoie sa caute intre alte sute de mii de aplicatii din Google Play. Ne-am dorit ca acest canal sa contina cele mai bune aplicatii selectate de expertii Vodafone, aplicatiile sa fie minutios testate astfel incat clientii sa aiba incredere ca le pot folosi in siguranta si sa ofere cea mai buna experinta, adaptata utilizatorilor din Romania", a declarat Dragos Chivu (Director, Data Marketing, Vodafone Romania).




















