Dupa ce trei ani consecutiv Leo Burnett Romania a ajuns in finala prestigiosului festival de la Clio, anul acesta Mihnea Gheorghiu, junior copywriter la Leo Burnett este singurul creativ roman finalist al programului "Future Gold: Young Creatives", program initiat de www.ihaveanidea.org si desfasurat anual sub egida Clio Awards. Pe baza celor sase lucari inscrise in concurs, tanarul creativ de la Leo Burnett a ajuns in finala Clio Young Creatives, alaturi de cei mai buni 11 tineri creativi din intreaga lume. Mihnea Gheorghiu va participa alaturi de ceilalti tineri creativi la Festivalul de la Clio, din Miami, in perioada 13-16 mai.
Pe baza unui brief creativ, finalistii vor prezenta proiectul final in fata clientului si a membrilor delegatiilor participante la festival. Castigatorul va fi selectat de catre client si va fi premiat in cadrul galei de decernare a premiilor, pe data de 15 mai a.c.
Leo Burnett Romania se pozitioneaza ca agentia cu cele mai bune servicii de strategie si creatie din Romania. Detinatoare a titlului de Agentie a Anului in Romania, in ultimii trei ani si de Agentie a Anului in Europa Centrala si de Est in 2005, Leo Burnett este si prima agentie romaneasca finalista la festivalul de la Cannes.





















