Poezia celor de la The Wannabes

Oamenii din spatele proiectului "The Wannabes" sunt de fapt niste poeti. Niste poeti care mai fac pe regizorii si creeaza filme, remake-uri sau scurtmetraje. Sunt un grup de oameni uniti de pasiunea pentru cinematografie, care se iau in serios atunci cand trebuie, dar care stiu sa faca si misto cand nu le iese ceva chiar cum si-au dorit. Cu un perete plin de premii castigate pentru productiile lor la competitii locale si internationale (inclusiv premiul 1 la etapa locala a concursului Jameson - Done In 60 Seconds organizat de IQads), The Wannabes ne-au vorbit despre inceputurile proiectului, despre inspiratie, planuri de viitor, bere, nopti pierdute si, bineinteles, film. Si au facut-o printr-un limbaj caracteristic oricarui regizor, poetic, de dulce, care, aparent, mult aduce.

Ideea 
Cine se aduna, se aseamana. Ideea nu ne-a venit, ci noi i-am venit ei si (ne place sa credem ca) am dus mai departe totul, in sensul ca avem mai multe departamente care, la un moment dat, se suprapun, completeaza, altereaza, alterneaza copywriteri, strategi, PR-i, arti, planneri, tot tacamul, sa iasa treaba, sa fie bine!

Haotic vorbind, am tot spus-o, si credem ca cel mai bine se vede la mesele de cununie cand ne adunam: nimeni nu are aceeasi bautura in fata. Avem domnisoare cu preferinte in ale spritului (cu sau fara poza cu o femeie bihoreana), altele, mai spinoase, care nu pun gura pe tarie si o tin pe racoritoare, mai putin fericitele care cred in puterea paharului de vodca sec si bineinteles doamnele care isi pun sare pe buza halbei de bere. De cealalta parte domnii o servesc tare si fara complimente. Avem burta, dar asta doar pentru ca stam cocosati, caci ne plac spirtoasele mentolate si 50-ul cu un cub de gheata si, bineinteles, ars cu bere la borcan.

Raspuns final: ne-am strans pentru ca am fost pusi la aceeasi masa, inca din liceu, la masa din colt, din fericire acolo unde nu se uitau prea multi. Parte a unui grup de teatru barbos, neintelesi si neintelegatori, hateri iubitori si loveri uriciosi, chiulangii si razvratiti, creatori si creaturi. Am ramas acolo, din cand in cand unii se mai duceau la baie, dar se si intorceau. La fel suntem si astazi, doar ca mergem mai des.

Cum ajungi un wannabe 
Primim pe oricine vrea sa fie. Ne dorim cat mai multi oameni, insa, cu timpul, devine din ce in ce mai greu sa facem asta. Am dezvoltat tabieturi prostesti, ne dezbracam la chefuri si vorbim cu gura plina, insa cine ramane sa stranga masa cu noi ramane pe viata! Nu oricine poate sa devina un wannabe, dar orice wannabe de la noi poate sa devina un cineva. Deja ne afundam prea mult in jocuri de cuvinte si devenim sarmosi. Cautam colaborari, mai ales, care sa ne coafeze si sa ne tina firul in priza, oameni faini care sa ne zgandare sa ne jucam, oameni care cauta, oameni care vor mai mult, liberi si fara prea multe taisuri.

Lungmetraje sau doar scurtmetraje? 
Suntem pasionali. Marele nostru noroc e ca suntem realisti si gandim in masuri muzicale, adica deseori ne suna bine, insa ne oprim la timp. Ne avantam greu, avem grija sa taiem avantul cand el e prea dinspre munte, dar un lucru e clar: remake-ul se pozitioneaza acolo unde trebuie in istoria noastra, speram sa nu fie stindardul nostru, ci doar o insigna mica, de pus in piept pe langa altele. De la un remake am pornit, dar, cu timpul, de ce nu, poate o sa facem noi un film care sa ii inspire pe altii sa ne refaca.

De unde vine numele 
Numele vine dintr-un bar minuscul din inima poluata a Ploiestiului, langa liceul care ne-a crescut si aruncat in lume (C.N. I.L. Caragiale), din dimineata in care ne-am strans sa filmam remakeul la The Birds (pentru concursul Jameson Done In 60 Seconds), cand ni se parea ca am putea aduce cu niste regizori, ca fizic si cautatura, si ne-am gandit atunci ca am putea face un proiect singular, in care fiecare din noi sa faca un remake al unui film ce apartine regizorului cu care semana: the wannabes. Ceva mai incolo, rumegand numele, ne-a placut si am ramas inveliti in el; nu ne-a pasat vreodata de posibila lui conotatie negativa. Nu ne-a mai pasat de ecourile internationale impamantenite deja. Voiam/vrem sa fim (mai mult). De atunci, lucram la pozitionare. Grup de corporaTristi care vor sa devina corporaRtisti (and beyond). Asta se intampla acum aproape 1 an si jumatate, cand se numarau ratustele, si ciocolata calda era mult prea scumpa pentru un bar din Ploiesti. De aici se trag Wannabizieni.

Cat despre continut, cred ca a fi relevant e o conditie, insa a fi sincer cred ca se impune mai degraba. Nu suntem inca acolo, dar ne dorim sa fim. In momentul in care te consideri un be, pornesti de la o premisa care nu te mai ajuta in creatie. Deocamdata, cautam si noi raspunsuri la intrebari precum ce inseamna sa fii relevant? Relevant pentru cine? De ce suna telefonul la ora asta?

Echipa 
Unii si niciunii. Am putea da nume, dar am fi pacatosi, caci deseori tragem unii de ceilalti si ne urnim doar la gongurile mari. Echipa e mare si diversa, fetele zambitoare si nume prea lungi. Suntem THEWANNABES. Asta e numele care conteaza in acest grup.

Inspiratia 
Desi cautam sa avem o structura si sa tinem o minuta, lucrurile nu se pastraza mereu in cutumele corporate, pe care le-am mostenit fiecare dintre noi. Ne intalnim la bere sau pe la diverse case care ne primesc, ne spunem obsesiile, ne tachinam, ne gadilam, dam la o parte halbele goale si ramane ce e mai putin lovit de critica, sau, din contra, mai mult. Ne gandim apoi la un plan, la resurse, la oameni, la disponibilitati. Dupa aceste discutii interminabile (face to face si online) ne amintim, ne facem ca uitam si intr-un final ne apucam. De venit, ca vrem, ca nu vrem, o data pe luna, tot vine.

Publicul 
Pentru noi, dar pe ecran larg. Pentru cei dragi, pe ecran mic, la calitate proasta, de YoutTube sau Vimeo, pentru fosti prieteni si actuale relatii. Nimic nu se compara cu filmul tau dat in mijlocul unui bar, la final de saptamana. Publicul e cel care are rabdare sa stea o ora pana cand asamblam tehnicul.

Promovarea 
Cum putem. Cum pot altii. ATL/BTL/TTL/WNNABTL. Online, pe la evenimente, pe la intalniri cu amicii si vecinii, cu rudele, de sarbatori. Ne bagam in sufletul oamenilor si cand ne dau afara, bam! suntem promovati. Abordam, uneori dubios, la ceas de seara, pe unul sau pe altul, cu jalba-n protap, ne scoatem marfa pe taraba si tragem de turisti sa ne cumpere marfa cu banii lui Puiu.

Hobby sau job? 
Ca de obicei, a pornit de jos, de la fetite, cu gandul de a da mana cu cei ce se vad pe sticla, de a bea cu cei ce trag sforile si de a ajunge sa ne purtam tantos pe velura rosie. The Wannabes e un picior paros, cu talpa batatorita. INCA e doar un hobby. INCA sapam dupa apa. Vrem sa vedem daca poate fi mai mult decat atat, o entitate sustenabila, un copil care sa plece de acasa si sa nu mai ceara bani parintilor.

Traseul proiectului 
Cel mai greu ne-a fost pana ne-am urcat in masina. Cel mai important moment a fost relizarea clipului the Birds, cel care ne-a dat aripi de ceara si speranta ca putem inalta un steag. Ne-a dat zvac si nebunie. Atunci s-a nascut. Nu am urmarit sa il facem sa creasca artifical, cat pagina lui Smiley intr-o noapte, ci organic, timid poate, cu temelie si zdravene incheieturi, cu structura solida.

Cum a crescut 
Totul ne-a ajutat. Fiecare crampei de idee, fiecare mana intinsa, fiecare cafea bauta fara zahar, toate ne-au suras. Grupul fiind destul de mare, cunostintele si oamenii fiecaruia ne-au adus cate ceva. Asa am ajuns sa realizam clipul oficial pentru TEDx Romania, pentru festivalul de remakeuri KINONAR, sa ne intindem creierele si pipotele pe cateva felii concurentiale. Facebook-ul ne e (uneori) prieten, partenerii care au aruncat zarurile pe noi, norocul de a locui in toate colturile Bucurestiului – asa crestem. Feedbackul nu a fost intotdeauna fifty sau pozitiv, asta cred ca ne-a ajutat cel mai mult; asta si premiile din care am apucat sa ne luam cate ceva tehnic prin casa.

Monetizarea
Cu bancnote verzi, mov, albastre, in general lei, dar orice animal cu coroana e binevenit in ograda noastra. Pana acum, participand, din cand in cand, la concursuri de scurtmetraje, spoturi, spoofuri. Prin satisfactii nocturne, cu iz de Gambrinus sau triplu distilat, prin emotii si licariri in ochii biholdarilor, prin urari de bine si incurajari, prin incredere si popcorn.

E greu sa scoti bani? 
Cand nu ai in cap (top of mind) asta, destul de greu. Suntem in punctul in care ne dorim mai mult profesionalism, atat pe partea umana, cat si pe cea tehnica. Investim in echipamente si specializari individuale, tocmim sunetisti inimosi si croitori cu sange nobil sa ne puna la dispozitie rabdarea si sustinerea lor.

Despre viitor 
Cu genericul pe alb, incet, cu muzica de Anda Calugareanu si cu scrisul mic, cu nesigurantele fiecaruia si cautarile de dupa rugi, cu carti in buzunar si caiete pline de propozitii scurte, cu pajura si cap, cu muchii si cu noi in poze, zambind. Il vrem a se transforma din hobby in hobbit, din activitate de timp liber, weekend si sarbatori legale in mai multe ore de munca, in participari la festivaluri, intr-un nume scris cu spray-ul pe un zid.

Alte proiecte
Ideile sunt multe si se ciocnesc de geamurile companiilor, orbecaind, cautandu-si calea catre gura larg deschisa. Nu ar trebui sa stiti mai mult decat stim noi si, in momentul de fata avem in cap: un film despre femeia ca o scara de bloc, scris in 4 anotimpuri si filmat din mana, un scurt despre doi veri ce-si spun o zi intr-un cort de munte, o animatie, un film experimental, un scurt documentar, doua reportaje, o serie de interviuri, 3 idei de clipuri muzicale si de restul, caramele. Bune intentii pe hartii mototolite avem. Timp si disciplina sa fie, dar s-o stim si noi! Cel mai mare proiect al nostru, in momentul de fata, este sa fim.