Seniorii de peste 55 de ani #ActiveazaRomania – identitate si campanie semnate Rusu+Bortun pentru ANOFM

Seniorii de peste 55 de ani #ActiveazaRomania – identitate si campanie semnate Rusu+Bortun pentru ANOFM

Agentia de strategie si manifestare creativa de brand Rusu+Bortun Brand Growers semneaza identitatea si campania „Activ la orice varsta” pentru Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

In contextul in care peste 40% dintre seniorii activi din Romania (55-65 ani) nu au un loc de munca, campania isi propune sa modifice perceptiile generale legate de angajabilitatea redusa a seniorilor, astfel incat sa fie luati in considerare atunci cand aplica la un post vacant, devenind astfel candidati viabili la interviurile de angajare. Proiectul se adreseaza atat posibililor angajati, cat si angajatorilor.

Din punct de vedere identitar, provocarea agentiei a fost gasirea unui simbol puternic si relevant atat pentru angajatori, cat si pentru posibili lor viitori angajati, seniorii activi.

"Am ales sa desenam un logo construit din cercuri concentrice fiindca s-a dovedit un simbol cu foarte multe valente. Poate fi o sectiune intr-un copac, fiecare cerc simbolizand un an in plus de acumulari ale unui senior, deci un avantaj pentru angajator. Sau poate fi inteles ca un tunel, simbolizand drumul fiecaruia, scop si responsabilitate - nu te opresti in tunel, daca poti merge mai departe. Propagarea undelor este un alt posibil inteles, ducand cu gandul la cauza si efect - decizia de a fi in continuare activ, influentandu-i astfel si pe cei din jur. Mai mult, cercurile sunt deplasate unele fata de altele, dand senzatia de energie si dinamism", a declarat Marc Bortun (Creative Partner, Rusu+Bortun Brand Growers).

Insight-ului care sta la baza campaniei de comunicare a proiectului, conform caruia somajul ridicat in categoria seniorilor afecteaza, de fapt, economia intregii tari, a fost tradus in doua rute creative:

  • una pentru posibili angajati - care dramatizeaza prin intermediul unor personaje-copii efectul negativ pe care exemplul unui senior apt, dar care prefera sa nu munceasca, il poate avea asupra viitorului Romaniei;
  • si o ruta pentru angajatori – care ilustreaza faptul ca seniorii calificati pot si continua sa lucreze, dar efortul lor se risipeste daca nu il depun intr-un loc de munca, angajatorii pierzand astfel resurse calitative cand renunta sa ii ia in considerare.

In centrul campaniei se afla 4 spoturi TV regizate de Radu Muntean (2 adresate seniorilor, 2 adresate angajatorilor), care ilustreaza cele doua directii creative.

"In contextul pietei de munca actuale, imbatranirea activa se reflecta asupra tuturor membrilor comunitatii, avand implicatii la nivel macro (determinarea unor tendinte de crestere economica, integrarea sociala a unui grup relativ pasiv si marginalizat, cresterea calitatii vietii) si la nivel micro (stabilitate familiala si individuala mai mare, rol activ in societate etc.) Plecand de la aceste premise, cauza pe care o lansam – Activeaza Romania! – reprezinta un apel la intreaga societate civila romananeasca, intrucat pentru redresarea unui dezechilibru general este necesar un efort comun, sustinut simultan de o societate unita", a declarat Maria Sarivan (Brand Growing Planner, Rusu+Bortun Brand Growers).

 

Pe langa TV, mixul de media al campaniei include print, online si radio, cat si materiale destinate educatiei despre imbatranirea activa (brosuri, flyere).

Vizualuri ale campaniei

Campania a fost dezvoltata in cadrul proiectului „Fii activ la orice varsta”, in parteneriat cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si System Network Solutions.

Casa de productie a fost Multi Media Est, iar fotografiile campaniei au fost realizate de New Folder.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Rusu+Bortun

Rusu+Bortun este o agentie de strategie si manifestare creativa de brand. Conform Art Directors Club, Rusu+Bortun este printre cele mai creative agentii din Romania in 2022. Din 2008, Rusu+Bortun integreaza servicii... vezi detalii »

Branduri

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related