Cu un Kodak automat, Andreea Retinschi a inceput sa fotografieze inca din copilarie peisaje si pisici. Oameni, nu. Oamenii i-a descoperit mai tarziu. Si apoi, pe unii, i-a fotografiat dezbracati.
Am intrebat-o cum poate fi salvat nudul - intr-o epoca in care pare sa i se fi furat orice urma de semnificatie - si de ce ne intoarcem mereu la el? Dar am vrut sa stim si cum e viata de fotograf freelancer in Romania, ce o inspira si cum devine un obiect obisnuit intr-un subiect demn de a fi fotografiat.
Andreea a studiat fotografia si comunicarea media la Universitatea Guelph Humber, in Toronto (Canada) si acum locuieste in Bucuresti. Fotografiile ei, inspirate de culori, vise si flori de cires, poarta mereu in spate o neliniste sub forma de poveste.
Cand aveam 5-6 ani si aranjam pui de pisica in cadru, si il rugam pe tata sa ii fotografieze. Simteam nevoia de a imortaliza momentul, dar mi-era teama sa nu stric un cadru pe film. Apoi mi-a dat tata un Kodak automat si am inceput sa fotografiez peisaje, pisici si catei. Niciodata oameni. Stateam uneori si jumatate de ora asteptand sa dispara ultimul om din peisaj.
Cand eram in Italia, m-a intrebat sotia lui tata: "Si Andreea, ai vazut ce de baieti draguti pe aici?", iar tata a raspuns in locul meu: "A vazut pe dracu, a stat numai cu capul in aparat si probabil a injurat ca i-au intrat in cadru si i-au stricat peisajul."
