Scurtmetrajele de la Toronto, Clermont-Ferrand si Berlin pe ecranul Noaptea Lunga a Filmelor Scurte

Scurtmetrajele de la Toronto, Clermont-Ferrand si Berlin pe ecranul Noaptea Lunga a Filmelor Scurte

Pe 2 iulie, incepand de la ora 20.00 pana la 5 dimineata, cei mai pasionati iubitori de film vor avea experienta singurului maraton cinematografic de peste an. Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, ajunsa la a 8-a editie, aduce in Romania scurtmetraje recente, cele mai multe in premiera nationala, premiate la festivaluri consacrate, care nu au avut parte pana in prezent de aplauzele publicului larg.

La editia 2016, maratonul prezentat de ShortsUP isi propune sa sarbatoreasca puterea tot mai mare a mediului VIDEO in viata de zi cu zi. Pentru prima data, intreg programul evenimentului va fi redat in format video, prin cronici realizate impreuna cu persoane din lumea filmului, media sau artei dar si cu membrii publicului amator de cinema in doze mici. Inainte de a ajunge pe marele ecran al maratonului, emotiile intense din povestile anului sunt vazute prin ochii celor care au acceptat provocarea ShortsUP. 

Cel mai bun scurtmetraj canadian la Toronto Film Festival, Viaduct (r. Patrice Laliberte, Canada, 2015), va fi proiectat in premiera nationala pe 2 iulie in Pavilionul Central Romexpo. E povestea lui Mathieu, un baiat de 17 ani, care, intr-o noapte banala, face trecerea catre maturitate printr-un graffiti desenat pe peretele unui viaduct.

Un film despre familie, un film in care o sa va recunoasteti fiecare dintre voi - sunt absolut sigura ca la sfarsit veti avea un sentiment de fericire absoluta”, il descrie Irina Margareta Nistor, critic de film, in cadrul video-cronicii din programul ShortsUP. 

Tot in premiera pentru publicul din Romania, pe ecranul ShortsUP isi va face loc si comedia hilara Accidente si calamitati (r. James Cunningham, Noua Zeelanda, 2015), nominalizata la festivalul international de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand. Povestea de culcare citita de tatal unei familii din regnul marsupialelor se transforma in istoria celui mai feroce dusman al naturii – OMUL.

O animatie care te lasa cu un zambet lung dar si cu ganduri intortocheate cu privire la relatia om-natura.

”De fapt e vorba despre viata mea, in care nu stii de unde vine dezastrul si de unde se intampla minunea. Nu trebuie sa ne blocam niciodata pentru ca dezastrele pot fi chiar minunile noastre”, spune Iulian Vacarean, organizator evenimente, in video-cronica scurtmetrajului neozeelandez. 

Profunzimea subiectelor apasatoare din societatea actuala e adusa in program de scurtmetrajul Vara (r. Ronny Trocker, Franta/Belgia, 2015), selectionat la Berlin Film Festival, care atinge subiectul refugiatilor. Fictiunea inspirata de poza  fotografului Juan Medina, facuta in vara 2006 pe plaja Gran Tarajal din Spania, este un crescendo de emotii concentrate in 8 minute de geometrie picturala.

”Este povestea unei fotografii. O fotografie desfacuta in bucatele, analizata pe bucatele. O incremenire a timpului dilatata pe parcursul a 8 minute si analizata intr-un mod academic”, explica Alex Galmeanu, fotograf.  

Din program face parte si castigatorul Palme d'Or la Cannes Film Festival, filmul Valul '98 (r. Ely Dagher, Liban, 2015), povestea relatiei dintre Omar si orasul Beirut, dar si Sunca Doamnei Razie (r. Sol Friedman, Canada, 2015), cel mai bun documentar la Sundance Film Festival.

Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, editia 8, va avea loc in Bucuresti in cupola Pavilionului Central Romexpo – cel mai mare spatiu cinematografic neconventional care numara 10.000 de metri patrati dedicati filmului si artelor multimedia. Pe langa proiectii de scurtmetraje, spectatorii vor avea parte si de spectacole live si instalatie de arta video. 

Biletele pentru Noaptea Lunga a Filmelor Scurte pot fi achizitionate din retelele MyTicket, Eventbook si Eventim incepand cu 8 iunie la pretul de 30 de lei in perioada Early Bird (8 iunie – 21 iunie), 35 de lei in perioada Pre-Sale (21 iunie – 2 iulie) si 40 de lei la fata locului, in limita locurilor disponibile. Biletul include acces la o noapte intreaga cu scurtmetraje premiate, instalatie video, food-court cu live cooking si experiente culinare artizanale.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related