Andrei Crețulescu: În cap, am scris ”Charleston” timp de doi ani; pe hîrtie, în două săptămîni

Andrei Crețulescu: În cap, am scris ”Charleston” timp de doi ani; pe hîrtie, în două săptămîni

Așa e când te apucă fiorii debutului. În cazul lui Andrei Crețulescu, cineast cu 9 premii în palmares, fiorii sunt cauzați de primul lui lungmetraj: ”Charleston. Lansat în 2017, filmul a fost proiectat în premieră la Locarno Film Festival în Elveția. A urmat apoi traseul mai multor festivaluri de film din Europa, dar și o oprire la Chicago International Film Festival. Abia anul ăsta ajunge și în România, nu doar cu chef de festival, cât și de public. 

Povestea, pe scurt, e despre doi bărbați care iubesc aceeași femeie. Însă ea moare la începutul filmului, iar cei doi rămân cu alinarea reciprocă. Anumite sprâncene se vor ridica, dar filmul e inspirat din fapte reale. Andrei spune că „Charleston” e o reinterpretare „condimentato-gonflată” a unei istorisiri din copilăria mamei lui; totodată, comedie neagră, poveste de dragoste și road-movie. 

Și că tot vorbeam de copilărie, aflați că Andrei a fost un critic de film foarte precoce. Într-o seară de la finalul anilor ’70, micul Andrei le scria părinților lui o pledoarie: de ce filmul tocmai vizionat, ecranizarea unei cărți proaspăt citite, era „complet ratat”.

Am vorbit cu Andrei despre critica de film, despre perioada HBO România (unde, printre altele, a lucrat la serialul În derivă), dar și despre cea în care, împreună cu soția lui, Codruța, a pornit la drum cu propria casă de producție, KinosseurCât despre prezent și atitudinea cinematografică a publicului românesc, Andrei e de părere că există ”o aversiune tot mai agresivă față de filmul neaoș”. Cu toate astea, planurile lui de viitor anunță proiecte din ce în ce mai grele.

În portofoliul lui Andrei Crețulescu sunt incluse patru scurtmetraje. Trei dintre ele pot fi vizionate gratuit pe platforma Cinepub: Ramona, Kowalski, Bad Penny.

 

Prima amintire cu filmul

Tata era un mare pasionat de cinema, mama era și mai pasionată de cinema - dar era, în primul rînd, critic literar. Iaca background, deci. Îmi amintesc că într-o seară (final de anii '70, eram mititel) am văzut tustrei un film la telecinemateca, film bazat pe o cărțulie pe care taman o citisem.

Filmul s-a terminat, eu m-am dus furios la mine în cameră, de unde m-am întors, un ceas mai tîrziu, cu un soi de raport/dare de seamă, în care explicam că filmul e complet ratat - găsisem mult prea multe schimbări față de carte... Au rîs și m-au privit siderați. Sau poate mîndri.

 

Întâi cronica și apoi critica

Am început să scriu cronică de film în 1995 - iar critic de film am devenit atunci cînd alții, mult mai învățați decît mine, au decis că merit această titulatură. Timp de 16 ani am tot scris despre cinema în felurite gazete - cea mai plăcută amintire rămîne, bien sur, perioada Re:Publik, alături de Mihai Chirilov și o echipă inenarabilă.

Nu sînt sigur că-mi pot permite o definiție - cred cu tărie că un critic de film nu poate fi critic de film dacă nu iubește cinemaul, dacă nu-i cunoaște istoria, dacă nu s-a hrănit, literalmente, cu filme, dacă nu-și cunoaște limba maternă și măcar una străină și dacă nu face diferența între un Rembrandt și un Bruegel, să zicem.

Pe vremuri, un critic trebuia să salute (sau, după caz, să admonesteze) un cineast și să îndrepte publicul (sau, după caz, să nu) către filmul dumnealui. Nu știu dacă mai e cazul astăzi. Cît despre „comunitate” - îmi pare că oricine și oricum își poate da cu părerea despre cinema. E drept că, mai nou, oricine și oricum poate să facă cinema, așa că...

 

Experiența si învățaturile

De învățat am învățat și învăț enorm, în fiecare zi. Iar faptul că o armată de 20 (la un scurtmetraj) sau 50 (la un lungmetraj) de oameni vine pe platou, zi de zi (sau de noapte), NUMAI pentru ca tu să-ți „vezi visul cu ochii” (sună caraghios, știu) nu m-a surprins - m-a minunat.

Cît privește perspectiva mea de critic - găsesc că s-a ascuțit, în special în ceea ce mă privește. Pe mine, adică. Și am ajuns la concluzia că, dacă n-ar fi existat toți acei ani în care am scris/citit cinema, n-aș fi fost în stare să fac ceea ce fac astăzi.

 

Lucrul la HBO

Au fost 12 ani irepetabili. Am început prin a scrie și produce promouri și trailere, apoi am condus, pe rînd și/sau concomitent, departamentul OnAir, revista HBO și departamentul Producție Originală. Am învățat imens: am învățat să montez, am învățat marketing, am învățat (deh!) producție, am învățat ce înseamnă un deadline, să zicem (deși nu s-ar zice). A fost un soi de școală - dar o școală faină, de la care nu prea aveai chef să chiulești. Nu mult, în orice caz :)

 

Înființarea Kinosseur

În 2011 am plecat de la HBO și am zis că poate e momentul să mă ocup și de mine. Adică de noi. Am pornit Kinosseur, împreună cu Codruța, care mi-e partener de viață, producție și toate cele, în vară. Am avut noroc - 10 luni mai tîrziu eram, alături de Elefant Film, producătorii unui lungmetraj independent, comedia neagră Killing Time, de Florin Piersic Jr.. Ireal, știu.

Au urmat patru scurtmetraje regizate de mine (probabil că „vedeta” rămîne Ramona, cea premiată la Cannes în 2015), apoi debutul în lungmetraj (unde sîntem doar producători asociați) și apoi un al doilea lung, pe care îl pregătim „as we speak”.

Între timp, adică anul trecut, am mai produs trei scurtmetraje - două regizate de mine și unul de Dorian Boguță. Tustreiele se vor lansa cît de curînd... Specific? Facem filmele astea cu aceeași echipă și cumva în aceeași cheie - le facem cu plăcere, le facem cu pasiune și le facem rîzînd. N-aș da asta pentru nimic în lume.

 

Charleston și debutul în lungmetraj

Dacă spun că-i o comedie neagră voi fi privit cruciș din stînga, dacă spun că-i o poveste de dragoste voi fi privit cruciș din dreapta. Dacă spun că-i un road-movie cu un soundtrack eclectic voi fi privit cruciș din toate părțile. Și totuși. Am fost inspirat de o istorie de-a mamei, din copilărie.

Am gonflat-o, am condimentat-o și așa am ajuns la un bizar triunghi amoros în care doi bărbați extrem de diferiți iubesc aceeași femeie; care femeie moare la începutul filmului. În cap l-am scris timp de doi ani, pe hîrtie - în două săptămîni. Atmosfera de la filmări a fost extraordinară - în toate sensurile cuvîntului. Emoții? Cu siguranță. Dar, din nou, echipa formidabilă a însemnat un ajutor greu de redat în cuvinte.

 

Promovarea filmului

Vrem să-l lansăm în primăvară, vrem să încercăm să facem oamenii să înțeleagă că, în ciuda feluritelor festivaluri care l-au îmbrățișat (turneul început în august la Locarno continuă bine-mersi anul acesta). Charleston e un film pop, un film mai degrabă de public. Și mai vrem să ne axăm pe imagine, pe muzică și pe actori - Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ularu, Adrian Titieni, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Lucian Ifrim, Gheorghe Ifrim, Gabriela Popescu ȘI Victor Rebengiuc (plus cîteva apariții-surpriză), toți pe același generic. Parcă nu-i puțin lucru. Mai ales pentru filmul unui debutant :)

Co-finanțatorii filmului, cărora le mulțumesc din nou, sînt niște detalii esențiale - dar care țin mai degrabă de producătorul filmului. În ceea ce privește promovarea filmelor românești - nu știu dacă e vorba neapărat de greșeli sau delăsare (e drept că unele campanii de imagine sînt cel puțin bizare); e foarte greu să intuiești exact la ce și cum va vibra spectatorul în momentul respectiv, mai ales dacă ținem cont de (o scriu cu mare tristețe, dar apăsat) aversiunea tot mai agresivă a publicului românesc față de filmul neaoș.

 

Topul personal 

Un top...e mai greu, mai ales că, în cazul meu, titlurile și numele tind să se reașeze săptămînal. De mai bine de 20 de ani însă, două nume sînt neschimbate - seminalul și (încă) subestimatul Touch of Evil (regia Orson Welles, 1958) și Billy Wilder, cineast căruia, pot spune (mîndru și reverențios) că i-am văzut toate filmele.

 

Până la finalul carierei

Hahaha, o piatră de mormînt pe care să scrie „Dacă era să fie, se ridica”. O „inside joke” teribilă - poate va deveni faimoasă cîndva, peste ani, odată cu mine. Deocamdată visez proiecte din ce în ce mai grele - mi se pare că, dacă n-ar fi greu, n-ar avea nici un farmec. Să fac cinema, adică.

 

Cinepub.ro este singurul portal de filme românești online, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cu premiere în fiecare joi seara, de ficțiune, documentar sau animație, scurt sau lungmetraj. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Related