Portavoce, un documentar despre protestele din România: Cred că am fost pe rând observatori, actori, analiști și cineaști si am încercat să păstrăm o „neutralitate empatică” față de subiect

Portavoce, un documentar despre protestele din România: Cred că am fost pe rând observatori, actori, analiști și cineaști si am încercat să păstrăm o „neutralitate empatică” față de subiect

Marcel Schreiter și Henry Rammelt sunt prieteni din adolescență, de când protestau împreună (printre altele). Apoi, în 2005, Henry a cunoscut-o pe Ruxandra Gubernat la Lyon, în timpul masterului. Și, după câțiva ani, toți trei au hotărât să se mute în România, pentru că simțeau că se întâmplau lucruri. Voiau să facă un documentar despre protestele din România ultimilor ani, iar tema le era foarte familiară: participaseră la toate valurile de proteste începând din 2008 și pană atunci. 

Marcel a ajuns în București pe 25 octombrie 2015. Peste 5 zile a avut loc incendiul de la Colectiv.

Cam așa a început munca la Portavoce, care s-a numit inițial „Concert Anulat” și care urmărea firul asta. Nu tragedia vizibilă, ci tragedia pe termen lung a unei generații care nu se poate dezvolta, care nu are nici spații fizice, nici spații simbolice pentru a deveni autonomă, spune Ruxandra.

Cei trei au lucrat la documentar doi ani. “Portavoce” urmărește dezvoltarea unei culturi a protestului, trecând prin campania împotriva proiectului minier Roșia Montană din 2013, care a reprezentat un punct de coagulare a unei mase critice, prin manifestațiile din 2015 care au urmat dezastrului din Colectiv și până la protestele anti OUG13 de la începutul anului 2017.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related