Aici este retrospectiva primilor mei 2 ani de Bucharest ShortCut Cinefest

Aici este retrospectiva primilor mei 2 ani de Bucharest ShortCut Cinefest

Povestea de festival începe în iunie 2016. Atunci se întampla episodul pilot și se puneau bazele singurului festival de film desfășurat lunar în București. Între timp au trecut 24 de ediții în care am adus filmul scurt în spații neconvenționale, mai aproape de cinefili și de un public nou. Am descoperit scenarii neașteptate peste tot în lume, proiecte cinematografice care mi-au captat atenția și pe care mi-am dorit să le scot la lumină în cadrul competiției.

Motiv pentru care, de la prima ediție și până în prezent, în selecțiile Bucharest ShortCut Cinefest am cuprins de la cele mai premiate scurtmetraje din istoria filmului scurt, până la proiecte de debut și experimente cinematografice.
Am invitat actori, regizori, scenariști și producători și i-am lăsat să îmi povestească despre experiențele lor. Am creat punți de legatură între ei și spectatori și am inițiat sesiuni de dialog. M-am ambiționat, de fapt, să susțin și totodată să dezvolt, prin tot acest proiect, industria cinematografică independentă. Prin pasiunea celor din echipă și din dorința celorlalți de a descoperi și un altfel de conținut. Am transformat totul, vreme de doi ani, într-o călătorie prin film. Nu ne oprim aici.

24 de ediții lunare, peste 2500 de povești pe film cu semnătura artiștilor din întreaga lume, n+1 întâlniri cu peste 5000 de prieteni-spectatori și infinite emoții capturate peste tot în București.

În luna mai festivalul internațional de film independent „Bucharest ShortCut Cinefest” sărbătorește primii 2 ani de călătorie cinematică. Ediția aniversară se întâmplă în seara lui 19 mai, ora 21, pe terasa Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. O noapte albă cu filme scurte, VR corner, un concert Adam’s Nest, invitați speciali, energie de la Origo și multe alte surprize. Un eveniment desfășurat în parteneriat cu Bucharest Technology Week.

Transformăm cea de-a 24-a ediție într-un rooftop cinema party echivalent cu un cadru urban memorabil. Deschidem petrecerea cu un mix de scurtmetraje din categorii precum – dramă, ficțiune, film documentar, experimental, animație, music video și îți recomandăm să ții minte urmatoarele filme: Lazarus resurrection, Are you volleyball?, The fool you need, Theo & Anne, Sandwich. Acestea sunt doar o parte din poveștile ce vor rula deasupra orașului, chiar de Noaptea muzeelor. De la filme multi-premiate în festivaluri importante din întreaga lume, până la artiști ce își fac loc inclusiv în playlistul preferat. Mai mult decât atât, completăm seara cu o sesiune de Q&A în prezența regizorului Emanuele Cristaldi, invitat special în cadrul ediției aniversare să ne vorbească despre Catch me if you can, scurtmetrajul cu care participă în competiția de luna aceasta.

Maratonul de film e urmat de ritmuri indie, cu un concert acustic marca Adam’s Nest, chiar la miezul nopții. Iar pe toți cei pasionați de tehnologie și inovație, îi provocăm să exploreze spațiul nostru VR cinema.  

Bucharest ShortCut Cinefest e o competiție internațională de film independent, transformată în cea mai frumoasă călătorie pe care vrei să o bifezi lună de lună.

                                                                                                                 

Accesul la evenimente este gratuit.
Filmele beneficiaza exclusiv de subtitrare în limba engleză.

Top 5 filme de văzut în ediția aniversară Bucharest ShortCut Cinefest:

Are you volleyball? (Iran, 2017)
regia – Mohammad Bakshi
scurtmetraj premiat in peste 15 festivaluri din lume

Un grup de refugiati arabi, ale căror vieți au fost măcinate de cruzimea războiului, încearcă cu disperare să găsească un loc mai bun pentru a-și continua traiul. Însă odată ajunși la graniță sunt nevoiți să se confrunte cu o altă cultură și cu un dialect pe care nu-l înțeleg. Izbucnesc conflictele – între ei și soldații de frontieră, vorbitori de limba engleză. Asta până când, în mod paradoxal, un copil surdo-mut devine într-o zi catalizatorul unei mai bune comunicări între cele două tabere.

O poveste emoționantă despre acceptare și desființarea barierelor culturale.

Catch me if you can! (Italia, 2017)
regia – Emanuele Cristaldi
O poveste de dragoste strecurată în viețile unor pacienți dintr-o clinică psihiatrică. Un scurtmetraj despre circumstanțe bizarre, care vorbește cu umor și seriozitate despre oameni care încearcă să-și descopere drumul.

Lazarus resurrection won’t do any good (Brazilia, 2017)
regia – Clodoaldo Lino
Într-un viitor nedefinit, omenirea se confruntă cu multe boli ciudate care amenință să aducă întreaga specie la dispariție. Pentru a evita o asemenea catastrofă, regina și oamenii săi de știință orchestrează un experiment care ar putea schimba complet evoluția evenimentelor.
Va fi oare posibil?

Son Lux – The fool you need
regia – Jean-Paul Frenay
Amintind de amprenta cinematografică a fraților Cohen, noul videoclip al celor de la Son Lux se preschimbă într-un univers vizual și sonor ce te intrigă încă de la primul cadru. Un scenariu aparent bizar, dar care știe cum și cât să îți testeze simțurile.

Masterpiece (Olanda, 2018)
regia – Marc Eikelenboom
Dupa ce ultima sa carte nu a fost nici pe departe un succes, un frustrat scriitor german decide sa scrie un altfel fel de roman, in timpul unei calatorii in America. Un film intrigant, la limita dintre realitate si fictiune.

Keepers of the wild (SUA, 2018)
regia – Adam McClelland
Keepers of the wild este o perspectivă lucidă și sensibilă asupra vieții în sălbăticie. Elefanții, cele mai mari și mai blânde creaturi ale lumii devin acum personajele principale ale unui scurt documentar. Filmat integral în Kenya, Keepers of the Wild subliniază importanța factorului uman în conservarea faunei sălbatice și lupta împotriva braconajului.

 

Eveniment găzduit de: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Oferit de: Asociația Studenților de la Mincu
Special Guest: Adam’s Nest
Partener tehnologic: iSTYLE
Sponsor principal: Ipitch.tv
VR Cinema: Spider Group
Energie de la: Origo
Văzut de: Radio Guerrilla
Printat de: Kaya Print
Mulțumiri speciale: Bucharest Technology Week, unteatru, 92Design, The Phope, Jurjak

Parteneri media: IMDB, Raftul cu idei, Aarc – All about romanian cinema, Movienews.ro, Bucharest City App, Bucurestii vechi si noi, IQads, Munteanu, Cotofana urbana, Revista Arte si Meserii

Festivaluri partenere: Bucharest Film Awards, London Golden Scout, The Monthly Film Festival, Feel the Reel International Film Festival, DokStation Music Documentary Film Festival

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related