[Hai cu votul] Crenguta Rosu, despre "Toti sunt la fel" si un cerc vicios care s-a autohranit in ultimii 30 de ani

[Hai cu votul] Crenguta Rosu, despre "Toti sunt la fel" si un cerc vicios care s-a autohranit in ultimii 30 de ani

“Nu se vrea” e o mantra care cedeza controlul asupra vietii publice, spune Crenguta Rosu, Managing Partner DC Communication. Teza “ toti sunt la fel” pare ca a prins radacini si functioneaza mereu in favoarea celor aflati la putere, crede ea.

Nu conteaza daca merg la vot sau nu, asa-i? E o incercare de simplificare masiva a unui  cerc vicios care s-a auto hranit in ultimii 30 de ani.

Dar cum poate fi rupt cercul? Prin vot, credem noi. Motiv pentru care am pornit competiția Convinge Romania ca Fiecare Vot Conteaza!Vrem să convingem cât mai mulți să îi convingă pe ceilalți, că da, Fiecare vot contează, prin această inițiativă Geeks for Democracy, Funky Citizens, Expert Forum, Forum Apulum si Declic si sustinuta de IQads.

 

 

Cine nu voteaza in Romania

Datele prezentate de Biroul Electoral Central in 2016 arata ca media pe tara a prezentei la vot a fost 48,27% - procent format din 39.80% prezenta la vot in urban, 59,71% in rural.

Un prim raspuns ar fi deci ca nu voteaza locuitorii din urban la fel de mult ca cei din rural si ca pe total tara, mai putin de jumatate si-au exprimat votul.

O alta data interesanta: Mai puțin de o treime (29%) din tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au votat la alegerile parlamentare din 11 decembrie, indică statistica dată publicității de Biroul Electoral Central (BEC). În schimb, rezultatul alegerilor a fost influențat semnificativ de cei cu vârste între 45 și 64 de ani: 54% dintre ei au participat la vot. În acest segment de vârstă se regăsesc 5.371.831 dintre cetățenii României. ( Adevarul, decembrie 2016)

Deci, un alt raspuns ar fi ca tinerii sunt cei care voteaza cel mai putin.

Anecdotica contine urmatoarele posibile explicatii: a. lehamitea b. lenea c. neintelegerea sau neincrederea in partidele participante d. neintelegrea mecanismelor politice e. presiunea facuta in rural, cu ceva succes, de catre reprezentantii autoritatilor aflate la putere care, printr-un sir de dependente sociale, isi perpetueaza pozitiile si au “leverage”.

Opiniile personale in acest caz sunt cam nerelevante. Ne trebuie un studiu serios care sa desfaca aparentele sa trateze cauzele clivajului sat oras, tineri -varstnici si ale polarizarii uriase de azi.

Ce am observat: Teza “ toti sunt la fel” pare ca a prins radacini si functioneaza mereu in favoarea celor aflati la putere. “Nu se vrea” e o mantra care cedeza controlul asupra vietii publice. “Noi astia de jos nu contam, politica e un joc de putere care nu ne vizeaza.”

Nici constructiile pe termen lung nu sunt prea vizibile si in multe domenii stam mai putin bine decat ne asteptam (asta e un eufemism la stam rau). Nu mi s-a parut ca a existat vreun management al asteptarilor in nici una dintre campaniile politice, partidele au castigat pe promisiuni ferme care nu s-au indeplinit, care au dus la dezamagiri, care au hranit teza “toti sunt la fel”. Daca e asa, atunci nu conteaza daca merg la vot sau nu, asa-i? E o incercare de simplificare masiva a unui  cerc vicios care s-a auto hranit in ultimii 30 de ani.

 

Contextul absenteismului

Ironic destul, pentru ca tot ne dorim “o tara ca afara”, nici procentele din alte parti ale lumii nu sunt semnificativ mai mari. Uite ca unde nu trebuie, ne iese ☹.

O buna bucata de vreme, pentru vestici explicatia absenteismului era ca alternanta la putere nu ii viza semnificativ. Se simteau in singuranta, lucururile erau asezate cumva pe o traiectorie, organizatiile civice tineau un echilibru, in numele marilor teme si probleme. De la criza din 2008 incoace insa si pentru vestici e la fel de periculos absenteismul. Brexit-ul e un bun exemplu de vaicareala post factum.

 

Efectele

Nereprezentativitate, politici inadecvate nevoilor reale ale oamenilor, drum deschis arbitrariului in decizii, ar fi numai cateva.

 

Cum se poate încuraja votul

Explicarea consecintelor neexprimarii votului. Legatura directa intre faptul ca cei alesi primesc puterea de a decide pentru noi toti. De la ce face primarul in sat, in comuna, pana la nivelul intregii tari.

 

Masuri

Mai multa informare, participarea activa ca observator, care te invata mai multe despre intregul proces electoral. Nu e numai despre potentialul furt al voturilor ci despre libertatea si buna functionare a intregului mecanism.

 

Campanii pro-vot care ți-au plăcut

The sequel:

Ro: imi plac toate, dar le cam vanez activ ca sunt punctuale si cu resurse putine.

 

Demersuri necesare

Schimbarea de perceptie si generarea unei noi atitudini (implicare, responsabilitate cetateneasca) apar la finalul unui ciclu care include atragerea atentiei, informarea, auto-informarea, considerarea, testarea si abia apoi transformarea. Toate sunt procese care se intampla in timp, prin expunere repetata la informatie, la teme, la argumente si emotii. Se poate face o asemanare cu procesul de vanzare chiar- de la recunoastere, informare, la considerare, cautare activa de informatii, la cumparare- la vot. Si-apoi dupa prestatia politica la loializare- vot repetat, adica.

Sigur in lumea ideala a cetatenilor acestia au citit Constitutia, isi stiu drepturile, cunosc mecanismele de putere si cum se regleaza intre ele, se informeaza asupra candidatilor, stiu cum sa ceara scocoteala celor pe care i-au votat, sa isi promoveze opiniile si interesele comunitare etc. Lumea reala a cetatenilor e diferita. Iar intr-o tara in care aceste mecanisme au trebuit re-asimilate dupa o pauza istorica de 50 de ani, inca si mai diferit.

Segmentare. Argumente potrivite. Multe dintre eforturile de a convinge oamenii sa iasa la vot au fost la gramada. Pe de-o parte, un demers necesar pentru atragerea atentiei dar prea putin convingator. Argumentele care ar convinge un grup pot sa fie insuficiente sau nerelevante pentru altul. De aceea as vedea o segmentare mai precisa si campanii coordonate.

 

Când cei care nu votează sunt arătați cu degetul

Nu cred ca aratarea cu degetul ajuta, in general. Si in acest caz in mod special. Votul este o datorie civica, da, este insa si un drept pe care poti opta sa nu ti-l exerciti. Am auzit dese ori, de exemplu “nu m-a convins nici un candidat”, in chiar cazul unor interlocutori care se informeaza activ. Iar oferta politica trebuie sa recunoastem nu a fost cea mai generoasa.

Pe acestia, prin aratarea cu degetul ii indepartezi si fix acesta este segmentul care ar putea sa isi schimbe pozitia, pentru ca e deja preocupat.

Despre prea multa comoditate? Va exista mereu un segment neimplicat, asta e clar. Si va mai exista un segment care ar putea fi implicat daca intelege mai clar importanta exprimarii votului. Cum il afecteaza azi, cum il poate afecta maine? Daca este pus la zid nu va mai face efortul ci mai degraba se va apara, va fi defensiv.

 

Cum te raportezi la cei care nu votează

E dreptul fiecaruia sa voteze sau nu. Pot sa inteleg ca fiecare are aceasta libertate. Am prieteni dezamagiti care sunt satui sa aleaga “raul cel mai mic” mereu. Dar merg la vot. Am prieteni care nu au ajuns la vot din cauze obiective. Am prieteni care nu au votat pentru ca nu au vrut si putini dintre cei care nu au votat din comoditate. Ca toata lumea.

Discutiile noastre nu se concentreaza pe acest subiect ci mai degraba pe incercarea de a intelege ofertele politice, pe discutarea solutiilor posibile la problemele pe care le intalnim, vedem. Foarte adesea se discuta despre inexistenta unei viziuni politice si despre cum ar putea arata un program de dezvoltare care sa fie urmarit dincolo de ciclurile electorale, despre cum am putea sa incetam sa demolam la fiecare schimbare de guvern ce era cat de cat fezabil inainte, indiferent de culoarea politica.

Si, am prieteni si cunostinte care s-au hotarat sa mai faca un pas: unii s-au implicat in structure politice, altii s-au hjoatart sa participle mai activ in proiecte civice, observare la vot. Discutille care se poarta in spatiul public sunt de fapt declansatorul pentru aceste decizii.

 

De ce e important pentru tine să votezi

Am votat intotdeauna. Pentru ca am datoria si libertatea sa imi exprim punctul de vedere privind directia pe care as vedea-o eu pentru comunitatea si respectiv tara mea, asa cum se regaseste in programul politic pentru care optez.

In destul de multe situatii am avut dubii si am votat din ce era nu din ce mi-as fi dorit. Dar mi-am exprimat votul, ca sa fiu numarata acolo, ca sustinator al unor concepte, proiecte, valori.

 

Îndemn la vot

Desi nu e gluma as aminti un banc. Cel in care Ion se ruga zilnic sa castige la loterie. Cu ardoare, cu eforturi, cu lacrimi. Si tot nu castiga si nu castiga. Si iar se ruga cu disperare. Intr-o buna zi a auzit din ceruri o voce spunandu-i: “Am inteles, dar du-te si ia-ti totusi un bilet de loterie!”. Asa si noi. Trebuie sa mergem la vot ca macar sa avem sansa ca cei care ni se par cei mai rezonabili dintre candidati, conform principiilor fiecaruia, sa ne reprezinte. Altfel directia in care mergem va fi stabilita numai de cei care “isi iau biletul la loterie”. Voteaza.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related